Violeta Mihăeș, România |
SUNT LACRIMĂ DE CEARĂ
Azi
picurӑ Cuvȃntul ȋn lacrimӑ de cearӑ,
Pe
treptele-ndurӑrii deschise-s `nalte porți,
Se
tȃnguie durerea ce n-a-ncetat sӑ cearӑ
O
glorioasӑ viațӑ ce-a izbӑvit din morți.
Pe-Altarul
de luminӑ nasc ȋngerii din șoapte
Cu
aripile-ntinse spre liniștea din Cer,
Bat
clopote pe-ntinsuri ȋn astӑ sfȃntӑ noapte
Și
rӑscolesc Ȋnaltul cu boabe de mister.
Ȋn
candela aprinsӑ la tȃmplӑ de icoane
Se
ostenește mirul. Tu nu te-ai ȋndurat
Sӑ
ȋți lași chintesența bӑtutӑ ȋn piroane
Și-ai
slobozit prin sȃnge o lume de pӑcat.
Eu
ȋmi ȋnalț privirea spre veșnicia-n care
Tu,
Doamne, peste toate ȋndurӑtor domnești,
Cu
mȃna care-mparte ȋn inimӑ iertare
Zidești
temuta moarte pe Golgote cerești.
Ȋmi
mai aplec genunchiul ca-n fiecare searӑ
Cȃnd
ruga mea-și ia zborul spre arcuite bolți,
Și
cred cu neclintire cӑ-s lacrimӑ de cearӑ
Pe
care-n palmӑ, Doamne, cu dragoste o porți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu