Lili Șipoteanu, România |
VIN SĂRBĂTORILE, CU
ÎNVIEREA-ȚI, DOAMNE
Vin sărbătorile! Să fim mai buni, se poate
Dacă-ncercăm privirea să luăm
De la-nvrăjbiri ce-s negre ca o noapte
Și la Hristos, mereu să ne-nchinăm!
Vin sărbătorile! E soare și-nflorire
Pe calea ce ni-i dată a păși,
Să ne-nchinăm smeriți întru iubire,
Să facem numai bine-n orice zi!
Vin sărbătorile cu semn divin de pace,
Ni-l dau în dar, doar noi să îl primim,
De rătăcim încolo și încoace,
Urmându-Ți sfatul, din rătăcit ne-oprim.
Vin sărbătorile, cu Învierea-Ți, Doamne,
Cu mântuirea sufletului, vin,
Iar noi venim la tine, plini de toamne
Rugându-Te, ne iartă când greșim!
VINEREA MARE
Azi
este o zi sfântă, creștini-o știu prea bine
Și
o cinstesc postind și-n rugă spre Iisus,
În
casa Ta vin, Doamne, cu toții să se-nchine,
Căci
numai tu stingi focul din lacrimi ce le-au curs.
Ți-ai
dat spre jertfă Fiul, n-ai pregetat o clipă,
Iar
suferința Lui pe toți ne-a mântuit,
Această
Vineri Sfântă, e Mare și iubită
Iisus,
îndurând patimi a fost azi răstignit.
Smeriți
ne-nchinăm Ție, cum inima ne-ndeamnă,
Și-ți
mulțumim din suflet de grija ce ne-o porți,
A
noastră izbăvire, Ți-o cerem, Doamne-n taină,
Și
le primim pe toate, așa cum Tu socoți.
Azi
e Vinerea Mare, venim la rugăciune,
Cu
mic, cu mare, Doamne, spre tine ne-ndreptăm,
Iartă-ne
de păcate și fă cum știi mai bine
Oricât
ne-ar fi greu să nu ne întristăm!
HRISTOS A ÎNVIAT!
Bat
clopotele-n turle de biserici
A rugăciune-n zi mare și sfântă,
Noi învățăm din ale Tale predici
Prin cei trimiși de Tine, și cuvântă.
A rugăciune-n zi mare și sfântă,
Noi învățăm din ale Tale predici
Prin cei trimiși de Tine, și cuvântă.
Ne ești
mereu alături, pe oriunde
Și niciodată nu ne lași la greu,
Chiar de-ndoiala-n suflet ne pătrunde,
Mereu ne ierți, Fiul lui Dumnezeu.
Și niciodată nu ne lași la greu,
Chiar de-ndoiala-n suflet ne pătrunde,
Mereu ne ierți, Fiul lui Dumnezeu.
Durerile
când ne-au îngenunchiat
Și am simțit că nu avem putere,
Ochii spre cer mereu i-am ridicat
Spunând: „Facă-se Doamne, a ta vrere!”
Și am simțit că nu avem putere,
Ochii spre cer mereu i-am ridicat
Spunând: „Facă-se Doamne, a ta vrere!”
Cândva,
pentru a noastră mântuire,
Tatăl n-a pregetat și Te-a jertfit!
Ai îndurat dispreț și răstignire,
Fiul lui Dumnezeu, Tu Fiu iubit.
Tatăl n-a pregetat și Te-a jertfit!
Ai îndurat dispreț și răstignire,
Fiul lui Dumnezeu, Tu Fiu iubit.
Cu pioșenie
în fața Ta venim
Și-ngenunchem smeriți ca și-altădat’
Și-ngenunchem smeriți ca și-altădat’
Cum putem noi, din suflet Te slăvim
Și azi Îți spunem: „Hristos a înviat!”
Și azi Îți spunem: „Hristos a înviat!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu