Gingaş, plăpând, şi mititel,
Crenguţa are, dar eu n-am,
Atâţia muguri de mister.
Eşti un boboc de trandafir,
Ce-aşteaptă-n roua dimineţii
Să dea un altfel de sens vieţii,
Şi de aceea, nu mă mir.
Eşti ţelul fericirii mele,
Noroc că-n cale mi-ai ieşit,
Cum iese luna dintre stele,
Atunci când ziua s-a sfârşit.
Şi până dis-de-dimineaţă,
Când soarele va răsări,
M-iau dulcea porţie de viaţă,
Din nou să simt că pot trăi.
Eşti mica-mi clipă de voinţă,
Sărut să-mi dai, şi pot să mor,
De am noroc să-mi fi şi soaţă,
Nu-mi mai doresc decât amor.
Vreau să-nţeleg sensul suprem,
Destinul cel ursit că mi-a sosit,
Şi de aceea, azi nu mă mai tem
De judecata din zenit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu