Am fost cândva... , versuri Constantin Gavrilescu

Am fost cândva-ntr-o viaţă anterioară
Cel mai frumos boboc de trandafir,
Într-un serai unde căldura te doboară,
Sunt mândru că am apărut pe fir.

Din mângâierea caldă-a razelor de soare
Am prins de-ndată viaţă şi culoare.
Şi-ncet, încet, sub aripa ocrotitoare
Crescut-am repede, frumos şi mare.

N-a fost uşor, dar am crescut cu fală
Pân' să fiu rupt şi dus la şcoală.
M-au tot pândit primejdii, dar am triumfat,
Ţepii mi-au fost soldaţi, şi ei m-au apărat.

M-a apărat seraiul de vântul cel turbat,
Ploaia acidă, grindini, nu m-au afectat.
Pe mine toţi m-au îngrijit cu sârg,
Nu m-au tăiat spre-a fi vândut la târg.

Am fost cândva-ntr-o viaţă anterioară
Cel mai frumos boboc de trandafir.
Şi-am să-mi păstrez candoarea ca şi odinioară,
Minunea denumită, boboc... de trandafir.

Mugur de iubire, versuri Constantin Gavrilescu

Eşti mugurel firav pe ram,
Gingaş, plăpând, şi mititel,
Crenguţa are, dar eu n-am,
Atâţia muguri de mister.

Eşti un boboc de trandafir,
Ce-aşteaptă-n roua dimineţii
Să dea un altfel de sens vieţii,
Şi de aceea, nu mă mir.

Eşti ţelul fericirii mele,
Noroc că-n cale mi-ai ieşit,
Cum iese luna dintre stele,
Atunci când ziua s-a sfârşit.

Şi până dis-de-dimineaţă,
Când soarele va răsări,
M-iau dulcea porţie de viaţă,
Din nou să simt că pot trăi.

Eşti mica-mi clipă de voinţă,
Sărut să-mi dai, şi pot să mor,
De am noroc să-mi fi şi soaţă,
Nu-mi mai doresc decât amor.

Vreau să-nţeleg sensul suprem,
Destinul cel ursit că mi-a sosit,
Şi de aceea, azi nu mă mai tem
De judecata din zenit.