România

România

joi, 26 decembrie 2013

Dacă valu-ar povesti, versuri Constantin Gavrilescu

Dacă valu-ar povesti
Ce bătut de soartă este,
Viaţa-ntreagă am citi
Doar a valului poveste.

El de vânt nu se fereşte
Şi se lasă-n voia lui,
Chiar de vântul îl loveşte
Şi-l zdrobeşte-n joaca lui.

Că e iarnă, că e vară,
Că e frig sau că e cald,
Nimic valul nu doboară
El se repliază-n fald.

Vâsla-l bate cu blândeţe
Barca însă-l taie-n două,
La vapor de-i dă bineţe,
Cu elicea-l sfarmă-n nouă.

Când furtună e pe mare
Se-nfoiază, se zbârleşte,
Şi-a lui mare revărsare
Doar la mal se potoleşte.

Dacă valu-ar povesti
Ce bătut de soartă este,
Viaţa-ntreagă am citi
Doar a valului poveste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu