Câte-n tain-aud plângând,
Somnul uneori răpune,
Rămân vise strânse-n gând.
Le învăluie-n tenebre
Prin cotloane-ntunecate,
Şi-n fiorii de trezire...
Vântul le strânge pe toate..
Şi tot noaptea se înalţă,
Rugi spre cerul cel senin,
Pe când somnul lin îngheaţă
Al durerilor suspin.
Stau călugări în altar,
Glăsuind cu a lor şoapte
Rugi, ce nu sunt în zadar...
Dumnezeu face dreptate.
Taina-n nopţi, înfrigurată,
Se ascunde şi suspină,
Dar va fi oare vreodată
Scoasă-n Lume la lumină...?
Numai nopţile pot spune
Câte inimi frânte sunt,
Multe lacrimi vor rămâne
Neştiute, pe Pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu