Eşti mugurel firav pe ram,
gingaş, plăpând, şi mititel,
crenguţa are, dar eu n-am,
atâţia muguri de mister.
Eşti un boboc de trandafir,
ce-aşteaptă-n roua dimineţii
să dea un altfel de sens vieţii,
și de aceea, nu mă mir.
Eşti ţelul fericirii mele,
noroc că-n cale mi-ai ieşit,
cum iese luna dintre stele,
atunci când ziua s-a sfârşit.
Şi până dis-de-dimineaţă,
când soarele va răsări,
'm-iau dulcea porţie de viaţă,
din nou să simt că pot trăi.
Eşti mica-mi clipă de voinţă,
sărut să-mi dai, şi pot să mor,
de am noroc să-mi fi şi soaţă,
nu-mi mai doresc decât amor.
Vreau să-nţeleg sensul Suprem,
destinul cel ursit că mi-a sosit,
și de aceea, azi nu mă mai tem
de judecata din zenit.
