marea-i agitată toată,
vântul chiar de nu gândeşte
nu îi pasă de-a lui soartă.
Il ridică şi-l coboară...
când e sus, şi când e-n mare,
îi dă şansă bunăoară
să zâmbească până moare.
El, din creastă vede totul,
priveşte duios la mare,
până să sărute ţărmul
lung se uită şi în zare.
Sus pe val, stropul atinge
ceru' albastru maculat,
iară vântul îl împinge
către ţărmu-ntunecat.
Se menţine sus pe creastă
şi se joacă la chindii,
cât e viu, şi până moare,
ne-aduce doar bucurii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu