Fata Morgana (rondel) - versuri Constantin Nicolae Gavrilescu

 

FATA MORGANA  

(rondel)

 

          Este vis, e-nșelătoare,

          e-o nălucă mișcătoare,

          ce te-atrage înainte

          prin deșertul cel fierbinte.

 

                    Oare-i fata din poveste

                    cu tainele ei celeste?

                    Este vis, e-nșelătoare,

                    E-o nălucă mișcătoare.

 

                              Sunt senzații de la soare,

                              eu cerșesc o-mbrățișare

                              căci inima îmi grăiește:

                             - Morgana te-nebunește.

 

                                        Este vis, e-nșelătoare,

                                        e-o nălucă mișcătoare.

 

                                       Crevedia 10.08.2023

 

Radu Zăgrean - La o margine de zare...

 Radu ZĂGREAN - România

                                                                   La o margine de zare...

 

                         Nu-i durere, nu e leac,

                              Nu-i cinstita adunare

                                   La o margine de veac

                                        La o margine de zare...

                                             Nu e leacul pentru dor,

                                                  Nu e dor sa te cuprindă

                                                       Și din toate,în pridvor,

                                                            Stă o stea sa se aprinda

                                                                 Cât cuvantul,cât un semn,

                                                                      La o margine de zare

                                                                           Și s-a isprăvit in lemn

                                                                                Noaptea cea iscoditoare...

                                                            Și s-a isprăvit în vis

                                                                 Despletita de constrângeri,

                                                                      Luna cea din paradis,

                                                                           Luna cea de lângă îngeri.

                                                                                La o margine de veac,

                                                                                     La o margine de zare...

                                                                                          Cum sa le mai fiu pe plac

                                                                                               Zilelor din calendare?

                                                                                                    Nu-i durere sa mai doara,

                                                                                                          Nu-i mireasmă peste flori,

                                                                                                               E doar cea ce te doboară

                                                                                                                    E doar plânsul din viori.

                                                                                                                         Nu e leac, nu e magie,

                                                                                                                              Nu e ce sa mai astept

                                                                                                                                   Si plecand din poezie
                                                                                                                                        Cartea-o voi avea pe piept.

 

Ioan Rațiu - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020

 

          Ioan RAȚIU

            România

                                                                      RONDEL EMINESCIAN

                                             Nu credeam să pot a juca vreodată
                                                  Rolul nepăsării celui vinovat
                                                       Nopţii albe şi dimineţii pată
                                                            Repetând eroarea primului păcat
 
                                                            Lacrimă tăcerii-n cădere iată
                                                                 Câtă-nchipuire tremură ciudat
                                                                      Nu credeam să pot a juca vreodată
                                                                           Rolul nepăsării celui vinovat
 
                                                                           Din crâmpei de viaţă facă-se roată
                                                                                Regăsind alt zâmbet într-un alt oftat
                                                                                     Visului cântând fericirea toată
                                                                                           Pentru clipa care n-a aplaudat
 

                                                                                                Nu credeam să pot a juca vreodată.

Angela Mihai - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian! - ediția 2020

             Angela MIHAI

                      (România)

                     Italia

                                                                                                      ȘOAPTA STINSĂ
 
                                                                                                       Mereu eu te visez, iubite,
                                                                                                  Îmi ești străin și nu te știu,
                                                                                             Ești doar un chip printre ispite
                                                                                        Și îmi doresc a ta să fiu.
 
                                                                                   Tu nu afla-vei niciodată
                                                                              Și n-o să-ți spun, atât să știi,
                                                                         Nu o să-ți bat nicicând la poartă,
                                                                    Dar te voi aștepta să-mi vii.
 
                                                               Voi așeza, pe plita-ncinsă,
                                                          Ceainicul vechi plin ochi cu vin
                                                     Și-oi ține flacăra aprinsă,
                                                Doar, răsări-vei din senin.
 
                                           Voi pune pe podeaua roasă
                                      Un petec de pe câmp, cu flori
                                 Și-n straie albe de mătasă,
                            Te-oi aștepta printre culori.
 
                            Eu, preumbla-mă-voi prin casă,
                                 Privind pe geam din când în când,
                                      Sub lampa pâlpâind, la masă
                                           M-oi așeza să-ți scriu un rând.
 
                                                Mai tresări-voi câteodată,
                                                     Printre tăceri sparte de câini,
                                                          Sau de vreun scârțâit de poartă,
                                                               Sau de la tremurul din mâini.
 
                                                                     Voi mai lăsa din mână scrisul,
                                                                          Când umbra-mi va încremeni,
                                                                               Să pot să sting lampa și visul
                                                                                    Și șoapta-ți, de n-o mai veni.
 
                                                                                         Pe petecul de câmp cu rouă,
                                                                                              Voi pune vin în două cești
                                                                                                    Și te-oi sorbi din amândouă,
                                                                                                         Să cred că lângă mine ești.
 
                                                          De vin și trupu-ți îmbătată,
                                                     Prin gându-mi greu și-mpleticit,
                                                Fără de strai și-n flori culcată,
                                           Am să visez că ne-am iubit.
 
                                           În zori, cu greu dezmeticită,
                                                Voi rupe rândul ce ți-am scris,
                                                     Să nu îmi mai rămâi ispită,
                                                          Să nu îmi mai rămâi nici vis.

Oare-i un vis? autor Constantin-Nicolae Gavrilescu

Costantin-Nicolae GAVRILESCU
                 România

                                                                            OARE-I UN VIS?

                           Oare-i un vis? Nu îndrăznesc!

                                Dacă-ai venit poftește-n casă,

                                     un lucru-i clar și e firesc…

                                          Bine-ai venit noapte frumoasă!

                                               Oare-i un vis? Ce-am auzit?

                                                    Un noapte bună spus în șoaptă…

                                                         Să fie noaptea de iubit?

                                                              Să mi te dai întreagă, toată?

                                                                                                           Oare-i un vis? Mi s-a părut.

                                                                                                      Să fie oare adevărat

                                                                                                 că am primit dulce sărut…

                                                                                            Dar oare nu este păcat?

                                                                                       Oare-i un vis? Acum rămâi,

                                                                                  și lasă slobod darul firii,

                                                                             să fii fecioara cea dintâi,

                                                                        în prima noapte a iubirii.

Cele mai frumoase creații literare românești - Ioana Bocicu.

Ioana BOCICU
     România
                                                    DE VORBĂ CU LUNA

                                        De ce taci lună sau ceva nu-ți place,

                                        Ai învățat și tu că de aur e tăcerea?

                                        Sau ai auzit că celui care tace...

                                        Îi picură mereu pe buze, mierea.

                                        Când seara-i luminată cu lumina ta,

                                        Mă simt și eu un pic mai protejată,

                                        Simt că mă iubește și pe mine cineva,

                                        Nu sunt jucăria într-un colț uitată.

                                        Când te-arăți și lumina-ți strălucește,

                                        Ești frumoasă și plină de mister...

                                        Steluțelor din jurul tău, lumina le lucește,

                                        Păcat...că toate pân” la ziuă pier.

                                        Viața noastră e mister pe-acest pământ,

                                        Nu știm dacă de mâine vom mai exista,

                                        Dar atât cât mai avem cu viața legământ,

                                        Lună, să ne dai puțin din strălucirea ta.

                                        Tu știi să faci o noapte să fie frumoasă,

                                        Să creezi un peisaj ca-n paradis...

                                        Te rog trimite-mi o micuță rază

                                        Să-mi pot aprinde lumina unui vis.

                                        Măcar un vis...din atâtea mii de vise,

                                        Să pot schimba această lume-n bine,

                                        Sau un vis cu taine nepătrunse...

                                        Să-mpart pe-acest pământ, iubire.

                                        Tu care-aprinzi lumină-n sufletul pustiu,

                                        Trimite-mi putere cât sunt pe pământ,

                                        Să mă pot întoarce când n-o să mai fiu,

                                        În sufletele celor... pe care i-am iubit.

VISUL POETULUI - Ela Bălescu

                                                                                            Ela BĂLESCU

                                                                                           România

           

                                      

                  VISUL POETULUI

                                                                             Prin scris eu m-am pierdut visând

                                                                        Și scriu oriunde și oricând

                                                                   Viața o colorez precum un curcubeu

                                                              ELA sunt, așa sunt eu.

                                                         Prin scris, poezia o îmbrac

                                                    Scriu de zor, deloc nu tac

                                               Despre nori, soare, ploaie sau vânt

                                          Despre tot ce-i pe pământ.

                                                      Sunt om bun, eu nu sunt sfânt

                                                           Eu prin scris, dau culoare la cuvânt

                                                                Cât trăiesc pe-acest pământ

                                                                     Cuvântul VIAȚA - TE IUBESC-

                                                                          Cuvânt curat, cuvânt firesc

                                                                               Chiar dacă soarele este în asfințit

                                                                                    Să știi tu cititorule, că tot ce-am scris

                                                                                         A fost, este și va fi un vis, nu te-am mințit.

                                                                   INSOMNIA TIMPULUI

                                         Aș vrea timpul să aibă insomnie

                                             Oamenii să întinerească

                                                  Să rămâna copii.

                                                       Timpul trăit al copilariei

                                                            Frumos precum florile câmpiei.

                                                                     Cine oare știe leac?

                                                                     Viața să rămână Veac

                                                                     Așa vreau eu și tot zic

                                                                     Timpul vieții să-l ridic

                                                                                                 Gândul meu, el tot mai speră

                                                                                            Omenirea, înca o Eră

                                                                                       Să luam tot de la început

                                                                                  VIAȚA - V E A C - ca împrumut.

Din neuitări albastre, autor Ana Munteanu-Drăghici - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                               Ana MUNTEANU DRĂGHICI

                                                                               Illinois S.U.A.

                                                                DIN NEUITĂRI ALBASTRE

                                                                Ştiind

                                                                Că locuim

                                                                Acelaşi univers

                                                                Cu stele bolta firii scriu

                                                                La răsărit de vers

                                                                          Acelaşi vis

                                                                          Din gândul meu

                                                                          Şi-al tău

                                                                          De geoidul greu

                                                                          Iubirea ne-a desprins

                                                                                    Efemerul

                                                                                    Am învins

                                                                                    Prin înălţimi albastre

                                                                                    Anotimpuri

                                                                                     Luminaţi de astre

                                                              Neliniştea mi-ai alungat

                                                                   Din gândul cenuşiu

                                                                      Bolta a-nseninat 

                                                                           Plecarea din pustiu 

                                                                                                    Acelaşi univers

                                                                                               Chemarea ne respiră

                                                                                           Minutele bat vers

                                                                                       Trăiri fiori iviră

                                                                    Unică privire

                                                                         Aceeaşi căutare

                                                                              Fiinţa - iubire

                                                                                   Răspuns la aşteptare

                                                                                                Respiră flori şi stele

                                                                                           Lumina firii noastre

                                                                                      Răsare amintirea

                                                                                 Din neuitări albastre...

Scriitori contemporani - Antonela STOICA, În noaptea de Sânziene

Antonela STOICA - Germania

                             ÎN NOAPTEA DE SÂNZIENE

                    În noaptea de Sânziene să te gândești la mine

                         Mă voi arăta zâmbind cu Dor, la tine-n vis...

                              Sub Luna ca o vrajă se vor schimba destine,

                                   Să ni se-adeverească Iubirea ce-am promis.

                                        În noaptea de Sânziene deschide o fereastră

                                             Să intre Zâne bune ce dăruiesc Norocul,

                                                  S-aducă bunăstare, Minuni în viața noastră...

                                                       Dar nu privi spre ele, nu le-ntrerupe jocul!

                                                            În noaptea de Sânziene, când se aprind făclii

                                                                 Și se rotesc deasupra-mi, s-alunge duhuri rele,

                                                                      Te aștept sub cer deschis, sperând că ai să-mi vii,

                                                                            Cu-alai de Lupi și îngeri albi, pe-un drum pavat cu stele.

În noaptea de Sfântul Andrei, „De pe ulița satului”

Dionisie-Dinu POP
        România

                                               DE PE ULIȚA SATULUI
                                        (în noaptea de Sfântul Andrei)

     În noaptea Sfântului Andrei,
          fetele de măritat
               Își pun sub perna busuioc,
                    să aibă în vis noroc
                         să vadă cine le dă apă,
                              ca au mâncat turtă sarată.

                    Se zice că cel visat,
                         le va fi hărăzit, bărbat.
                              Ileana, dis de dimineață,
                                   nici nu s-a spălat pe față,
                                        a trecut în fugă grădina
                                             și-a strigat la Ana, vecina.
                                   - Ană fată, te-ai sculat?
                                        Haide, spune-mi ce-ai visat.
                                             - Ileana, nici n-ai să crezi
                                                  ce am să-ți spun. Stai sa vezi!
                                                       Am mâncat o turtă mare
                                                            în care am pus multă sare.
                                                   Încât de sete ce-mi era,
                                                        mai că somnul nu-mi venea.
                                                             Într-un târziu am adormit
                                                                  și am visat cum au venit
                                                                       la mine, pe lângă pat,
                                                                            mai toți feciorii din sat.
                                                                   Nelu, Pavel și Marin,
                                                                        Viorel și Augustin.
                                                                             Dintre toti, care crezi fată
                                                                                  că mi-a dat o cană cu apă?
                                                                                       - Cred că Nelu sau Marin.
                                                                                            - N-ai ghicit.Că Augustin.
                                                                                      Și cum m-am trezit deodată,
                                                                                 privind pe geam, cam speriată,
                                                                            l-am vazut, ce să-ți mai spun,
                                                                       pe-Augustin, trecând pe drum.
                                                                  Cu siguranță, dragă fată,
                                                             cu el mă văd măritată.
                                                                       - Ei, lasă! Hai să-ți spun ceva,
                                                                  de unde Augustin venea.
                                                             Ieri, de cum s-a înserat,
                                                        m-am apucat de frământat
                                                   și-am făcut turta sărată,
                                              dar n-am apucat s-o mănânc, fată,
                                                        că uite-așa, ca din senin,
                                                   apăru-n casă Augustin.
                                              Mi-a zis să las turta în pace.
                                         Eu nu văd ca el mă place?
                                    A stat aproape până-n zori,
                               am făcut plan de sărbători,
                                          cum să mergem, colindători.
                                     - Bine Ileana! Fii pe pace!
                                Să știi că mie nu-mi prea place
                           de Augustin, că prea se ține.
                      Voi vreți să râdeți de mine?
                 Veți vedea cum mă voi mărita,
            cu mult înaintea ta.
                                           Voi avea un bun destin,
                                           iar tu... rămâi cu Augustin!