 |
| Georgiana Călinescu - București |
ZIDEȘTE-MĂ ÎN TINE...
Mă cheamă Ana, ca pe mama,
sunt îmbrăcată-n ziduri
ce mă strâng
și-am spulberat castele de nisipuri
ca să-ți pătrund în gând...
Mă cheamă Ana lui Gheorghe,
purtătorul de biruință,
și am în inimă
o singură dorință!
Să te zidesc, Manole,
pe tine-n locul meu,
să plângi și tu de dor,
să-l rogi pe Dumnezeu!
Mi-ai făcut casă, Manole,
mi-ai făcut rochie de zid,
m-ai zidit cu palmele tale
rodnice și calde
în loc să mă fi iubit !
Mi-ai pus ferestre cu cremonă, Manole,
să-ți văd ochii nebuni de dor
și tu să mă vezi cum tremur și mor!
Mă cheamă Ana, ca pe mama,
și plâng, cu ochii îndreptați spre cer,
de dorul meșterului meu
pe care-l simt ca pe un zeu!
Mi-ai făcut Curte de Argeș,
Manole,
și m-ai făcut legendă,
mă știe o lume-ntreagă,
sunt celebră,
m-ai calculat și mi-ai zidit
casă funebră!
E zburător Manole al meu
și cerul e al lui,
mi-a dat și mie-o parte
să fiu mireasa lui!
Meștere Manole,
„cerul rău mă strânge",
sufletul îmi plânge,
pierd curajul tot,
ochii nu mi-i văd,
de-atâta prăpăd!
Sparge zidul și strânsoarea,
părăsește azi lucrarea,
c-am să mă sufoc de dor,
tot la spartul stelelor,
fiindcă cerul e al meu,
te-am urcat și-n curcubeu,
iară tu nebun cum ești,
ce-ai să faci de mă iubești?
sunt îmbrăcată-n ziduri
ce mă strâng
și-am spulberat castele de nisipuri
ca să-ți pătrund în gând...
Mă cheamă Ana lui Gheorghe,
purtătorul de biruință,
și am în inimă
o singură dorință!
Să te zidesc, Manole,
pe tine-n locul meu,
să plângi și tu de dor,
să-l rogi pe Dumnezeu!
Mi-ai făcut casă, Manole,
mi-ai făcut rochie de zid,
m-ai zidit cu palmele tale
rodnice și calde
în loc să mă fi iubit !
Mi-ai pus ferestre cu cremonă, Manole,
să-ți văd ochii nebuni de dor
și tu să mă vezi cum tremur și mor!
Mă cheamă Ana, ca pe mama,
și plâng, cu ochii îndreptați spre cer,
de dorul meșterului meu
pe care-l simt ca pe un zeu!
Mi-ai făcut Curte de Argeș,
Manole,
și m-ai făcut legendă,
mă știe o lume-ntreagă,
sunt celebră,
m-ai calculat și mi-ai zidit
casă funebră!
E zburător Manole al meu
și cerul e al lui,
mi-a dat și mie-o parte
să fiu mireasa lui!
Meștere Manole,
„cerul rău mă strânge",
sufletul îmi plânge,
pierd curajul tot,
ochii nu mi-i văd,
de-atâta prăpăd!
Sparge zidul și strânsoarea,
părăsește azi lucrarea,
c-am să mă sufoc de dor,
tot la spartul stelelor,
fiindcă cerul e al meu,
te-am urcat și-n curcubeu,
iară tu nebun cum ești,
ce-ai să faci de mă iubești?
Îmbracă-mă cu tine,
zidește-mă în tine,
până la cerul ce nu s-a schimbat
și-ncer să-ncerci să fii bărbat!
Zidește-mă în tine,
chiar de-ar fi păcat!
Mă cheamă Ana,
ca pe mama,
mă cheamă cum vrei tu...
Și mă doare sufletu'!
zidește-mă în tine,
până la cerul ce nu s-a schimbat
și-ncer să-ncerci să fii bărbat!
Zidește-mă în tine,
chiar de-ar fi păcat!
Mă cheamă Ana,
ca pe mama,
mă cheamă cum vrei tu...
Și mă doare sufletu'!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu