Poeți români contemporani închină odă femeii mamă, soră, soție, fiică - Claudia Bota

Claudia Bota,  București

                                                FEMEIA ÎN ROSU

                          Pe strada amintirilor din lumina suavă, candidă a tăcerii,

                          Femeia în roșu docil și subtil viața mi-a intersectat.

                          Privind prin ocheanul de chihlimbar al porții dorului,

                          Am secătuit izvorul vibraților printr-un ritm cugetat.

                          Ritmul pașilor de tangou întrezărea simțul amorului.

                          Amor ce călăuzea frumusețile negrăite ale durerii,

                          Necuvântătoare, de viață dătătoare și îmbietoare.

                          Din adâncul apelor m-a privit prin oglinda inimii,

                          Cuprinzând în brațele calde dimensiunea stelei acelei vestale,

                          Plină de voluptate atingea frumusețea seminței stelare. 

                          Căldura din suflet înmugurea în primăvara iubirii,

                          O iubire mare sădită cu o sete nepieritoare.

                          Tinerețea iradia din suflet pentru suflet,

                          lumină pentru lumină,

                          Un răsărit de soare cu simțire ancestrală

                          ce  creează o căldură mare.

          MAMĂ, UN GLAS ATINGE INIMA TA... 

            Mamă, un glas atinge inima ta,

                 E glasul dintru-nalt pentru-a te chema.

                      Nimic din viață nu mai poate rezista.

                           Acum eu mă alătur să-ți caut respirația,

                                Chiar dacă căldura inimii s-a ridicat,

                                     Mâna mi-o întinzi, fiind căzută, 

                                          Spre tine, acum, mă-ndrept tăcută.

                                                                Pe pământ, prea senină,

                                                           Prin pântec mă leg prin cămăși divine.

                                                      Cer năpustit, cu atâtea suspine,

                                                 Un cântec de afecțiune, îngerii cântă din harfe. 

                                            Prin beznă, lumina ta persistă,

                                       Doar inima, în toamna grea, ți se mai zbate,

                                  Te-nalți, peste nori, prin iubirea mea.

                                  Vreau să mă alătur ție, mamă,

                                       Dar tu mă-nveți să stau calmă,

                                            Drumul să mi-l urmez,

                                                 fără a fi străină,

                                                      Într-o lume atât de plină.

                                                FECUNDITATE

                                     Sămânță plămădită din iubire

                                     Ce înăbușă durerile care tac,

                                     Tac, la Poarta sărutului,

                                     Pentru a mă purta pe pânza nevăzutului,

                                     În noaptea pământului.

                                     Și inima mea zace,

                                     Toată lumea zace, sub puterea celui rău,

                                     Dar deasupra a toate, Dumnezeu Preasfântul,

                                     Reclădește firea omului căzută, prin lumină,

                                     Întărindu-l prin puterea Sa divină.

                                     Fecunditatea trupului tău, 

                                     Face să se unească cu mine,

                                     Ca și rodia care își varsă

                                     Ultima boabă pentru a se preface

                                     Într-un strop  de nectar, în cupa plină,

                                     Cu elixirul dragostei.

                                     Mă unesc cu tine, în numele iubirii,

                                     Mă prefac în lumină, în numele nemuririi,

                                     Mă zidesc și stau la Masa Tăcerii,

                                     Când stelele cad și îmi despletesc pletele

                                     Pentru a te aștepta cu pâinea dorului meu,

                                     Acum, când în pântec rodește darul tău.