Costy Triță - Cele mai frumoase creații literare românești

 

Tanțy și Costy TRIȚĂ 

          România

                                                                                PROMIT A FI DISCRET

                                                            Am redeschis plăcerilor...altare,

                                                                 Lumini rebele puse-ntr-un sărut

                                                                      Și nebunii... ce toarnă-n avatare,

                                                                           Flăcări de dor... uitate-n așternut.

                                                                           Redesenez minunilor prea plinul,

                                                                                Plătind cu el, uium, pentru păcate

                                                                                     Când din pahare... ne îmbie, vinul,
                                                                                          Ce-a înroșit... cearceafurile... toate.

                                                                              Nu am să scriu, iubitelor, poeme,
                                                                         Las palmele pe coapse și pe sâni,
                                                                    Eliberând sintagmele din scheme,
                                                               Când ochii verzi mă caută, nebuni.

                                                               Promit a fi discret, două, trei zile,
                                                          Înțelegând pudoarea...și parfumul
                                                     Acelui trup cu îndrăzneli... subtile,
                                                Ce m-a iubit, cum n-a făcut-o unul.

                                                                           Adun apoi... dorințele... din șoapte,
                                                                           Din răsuflări...ce încă mă-ncălzesc
                                                                           Și te deschid încet, cu buze coapte
                                                                           Când bate ceasul nopții diavolesc.
                                                                           (Costy Triță)

Angela Mihai - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian! - ediția 2020

             Angela MIHAI

                      (România)

                     Italia

                                                                                                      ȘOAPTA STINSĂ
 
                                                                                                       Mereu eu te visez, iubite,
                                                                                                  Îmi ești străin și nu te știu,
                                                                                             Ești doar un chip printre ispite
                                                                                        Și îmi doresc a ta să fiu.
 
                                                                                   Tu nu afla-vei niciodată
                                                                              Și n-o să-ți spun, atât să știi,
                                                                         Nu o să-ți bat nicicând la poartă,
                                                                    Dar te voi aștepta să-mi vii.
 
                                                               Voi așeza, pe plita-ncinsă,
                                                          Ceainicul vechi plin ochi cu vin
                                                     Și-oi ține flacăra aprinsă,
                                                Doar, răsări-vei din senin.
 
                                           Voi pune pe podeaua roasă
                                      Un petec de pe câmp, cu flori
                                 Și-n straie albe de mătasă,
                            Te-oi aștepta printre culori.
 
                            Eu, preumbla-mă-voi prin casă,
                                 Privind pe geam din când în când,
                                      Sub lampa pâlpâind, la masă
                                           M-oi așeza să-ți scriu un rând.
 
                                                Mai tresări-voi câteodată,
                                                     Printre tăceri sparte de câini,
                                                          Sau de vreun scârțâit de poartă,
                                                               Sau de la tremurul din mâini.
 
                                                                     Voi mai lăsa din mână scrisul,
                                                                          Când umbra-mi va încremeni,
                                                                               Să pot să sting lampa și visul
                                                                                    Și șoapta-ți, de n-o mai veni.
 
                                                                                         Pe petecul de câmp cu rouă,
                                                                                              Voi pune vin în două cești
                                                                                                    Și te-oi sorbi din amândouă,
                                                                                                         Să cred că lângă mine ești.
 
                                                          De vin și trupu-ți îmbătată,
                                                     Prin gându-mi greu și-mpleticit,
                                                Fără de strai și-n flori culcată,
                                           Am să visez că ne-am iubit.
 
                                           În zori, cu greu dezmeticită,
                                                Voi rupe rândul ce ți-am scris,
                                                     Să nu îmi mai rămâi ispită,
                                                          Să nu îmi mai rămâi nici vis.

Oare-i un vis? autor Constantin-Nicolae Gavrilescu

Costantin-Nicolae GAVRILESCU
                 România

                                                                            OARE-I UN VIS?

                           Oare-i un vis? Nu îndrăznesc!

                                Dacă-ai venit poftește-n casă,

                                     un lucru-i clar și e firesc…

                                          Bine-ai venit noapte frumoasă!

                                               Oare-i un vis? Ce-am auzit?

                                                    Un noapte bună spus în șoaptă…

                                                         Să fie noaptea de iubit?

                                                              Să mi te dai întreagă, toată?

                                                                                                           Oare-i un vis? Mi s-a părut.

                                                                                                      Să fie oare adevărat

                                                                                                 că am primit dulce sărut…

                                                                                            Dar oare nu este păcat?

                                                                                       Oare-i un vis? Acum rămâi,

                                                                                  și lasă slobod darul firii,

                                                                             să fii fecioara cea dintâi,

                                                                        în prima noapte a iubirii.

Scriitori contemporani - Zina IZBAȘ, Spune-mă...

                                              
                                              Zina IZBAȘ -  Republica Moldova 

                                                                        SPUNE-MĂ...

                                                                         A fost, s-a întâmplat

                                                                              În legendă sau mit,

                                                                                   Alergând pe bolta celestă,

                                                                                        Carul cu stele s-a rostogolit

                                                                                   Şi-ntr-o bună zi m-ai descoperit

                                                                              Rătăcind pe a munţilor creste:

                                                                         Spune-mă ca pe O POVESTE.

                                                                    Nu am făcut să strigi: „Evrica!”

                                                               Şi n-ai exclamat: „Ce minune!”,

                                                          Crezându-mă drept un sfârşit de zbor,

                                                               Rămasă printre bulgări, învelită c-un nor,

                                                                    Speriat, singuratic, rătăcit meteor:

                                                                         Spune-mă ca pe UN DOR.

                                                                              Nu am căzut cu roua în zori

                                                                          Pe care să o sorbi cu sete,

                                                                     Ci… ca o rază m-am aprins deodat’

                                                                Şi sufletul meu pentru tine-a brodat

                                                           Cu fir de lumină şi aur curat

                                                      Un soare de zi şi de noapte:

                                                           Spune-mă ca pe O ȘOAPTĂ.

                                                                Priviri mă cuprind printre ierbi şi păcat

                                                                     În iureş de mâini răpitoare,

                                                                          De vânturi hoinare trecând nesperat,

                                                                               Cometă ce-a ars printre vieţi de-altă dat’

                                                                                    Şi jarul iubirii pe stânci l-a turnat

                                                                                         Cu soarta încinsă pe vatră:

                                                                                    Spune-mă ca pe O PIATRĂ.

                                                                               Nu ştiu să te uit şi una îţi cer

                                                                          Cu tainică şi ultimă rugă:

                                                                               Acoperă-mi trupul cu clipa de ieri

                                                                                    În mantia tristă, de veşnic mister,

                                                                               Şi aruncă-mă sus, mai aproape de cer -

                                                                          C-am fost, că voi fi… negrăit adevăr:

                                                                               Spune-mă ca pe O UMBRĂ.

Metamorfozele inimii > Florentina Danu - poezii de dragoste

                                                                     VIS DE IUBIRE

                                                           Pe aripi de stele și raze de lună

                                                           Pe nori ce aleargă prin noaptea nebună

                                                 Prin stropii de ploaie și-nceput de furtună

                                                 Plutim amândoi legănați de iubire

                                                 Într-un vis ireal și fără oprire

                                                      Prin foșnet de frunze prin vuiet de vânt

                                                      Pe urme de pași lăsați pe pământ

                                            Pe sub ramuri de brad ca-ntr-un vechi jurământ

                                            Plutim amândoi legănați de iubire

                                            Într-un vis ireal și fără oprire

                                            Prin susurul apei ce curge la vale

                                            Și piscuri  de munte străbătute agale

                                  Prin tăceri adânci sau cuvinte banale

                                  Plutim amândoi legănați de iubire

                                  Într-un vis ireal și fără oprire

                                  Prin durere si zbucium

                                  Prin credința de-acum

                        Pentru tot ce ne-așteaptă la capăt de drum

                        Plutim amândoi legănați de iubire

                        Într-un vis ireal și fără oprire

                             GENEZĂ

          Vreau să mă transform în soare

               și prin raze să-ți vorbesc

                    vreau să mă preschimb în lună

                         noaptea să te învelesc

                              vreau să redevin o stea

                                   tu să redevi luceafăr

                                        să-ți șoptesc iubirea mea

                                             ascunzându-ne prin nuferi...

                                                  vreau sa fim nuferi pe lac

                                                       lacul mândru cel albastru

                                                            și-un poet nebun și tandru

                                                                 să ne-aștearnă pe hârtie

                                                                      într-un vers de poezie

                                                                           să fim două puncte negre

                                                                                cu miros de iasomie

                                                        să ne gâdile penița

                                                             ca o vrajă amețitoare

                                                                  ca să devenim apoi

                                                                       tu poet eu visătoare

                                                                            iar dacă va trece noaptea

                                                                  peste gândurile noastre

                                                                  ne vom transforma în vise

                                                                  și ne vom ascunde-n case

                                                             pierduți în îmbrățișarea

                                                        focului arzând în vatră

                                                   ne vom preschimba pe dată

                                              tu-n băiat iar eu în fată

                                         și cuprinși de armonia

                                    jocului amețitor

                               ne vom transforma cu timpul

                          în iubire și în dor...

                                                                                              DE-AȘ FI...

                                                                                    De-aș fi o lacrimă-n amurg

                                                                                    În ochii tăi aș înnopta

                                                                          Iar dimineața să mă scurg

                                                                          Scăldată de privirea ta

                                                                          De-aș fi un zîmbet răsărit

                                                                          În colțul gurii tale dulci

                                                                Te-aș săruta la infinit

                                                                Pân’ ți-aș lăsa urme adânci

                                                                Un rid pe fruntea ta de-aș fi

                                                                M-aș preschimba în bucurie

                                                      O viață-ntreagă m-aș jertfi

                                                      Pe-al tău altar de furie

                                                      O șoaptă dac-ar fi să fiu

                                                      Din vorba-ți uneori domoală

                                            M-aș revărsa așa cum știu

                                            Încetișor la tine-n poală

                                            De-ar fi să fiu un simplu gând

                                            Rătăcitor la tine-n minte

                                  Te-aș zăpăcii din când în când

                                  C-o dragoste fierbinte

                                  Și pe o filă de poveste

                                  Ne-am regăsi în Univers

                        De-ar fi să fiu în viața ta un ESTE

                        Și nu un FAPT DIVERS...

Am lăsat a mea iubire, versuri Constantin Gavrilescu

Drumu-i greu şi lung îmi pare
Când mă-ntorc din nou în ţară,
Am lăsat a mea iubire
Scumpa-mi mare, dar mă doare.

Marea e a mea mireasă
O iubesc de când mă ştiu,
Când mă-ntorc la mine acasă
Fără ea va fi pustiu.

Ce-o să fac atunci când noaptea
Mă voi duce la culcare?
Pân' să adorm, unde-i e şoapta?
Unde-i vuietul ei mare?

Drumu-i greu dar am plecat,
Făr' de-a ei îmbrăţişare,
Dar sunt însă împăcat,
I-am furat o sărutare.

Într-a zilei strălucire
I-am şoptit timid în glas:
Te iubesc. Rămâi cu bine!
Am plecat... tu, ai rămas.

Numai nopţile pot spune, versuri Constantin Gavrilescu

Numai nopţile pot spune
Câte-n tain-aud plângând,
Somnul uneori răpune,
Rămân vise strânse-n gând.

Le învăluie-n tenebre
Prin cotloane-ntunecate,
Şi-n fiorii de trezire...
Vântul le strânge pe toate..

Şi tot noaptea se înalţă,
Rugi spre cerul cel senin,
Pe când somnul lin îngheaţă
Al durerilor suspin.

Stau călugări în altar,
Glăsuind cu a lor şoapte
Rugi, ce nu sunt în zadar...
Dumnezeu face dreptate.

Taina-n nopţi, înfrigurată,
Se ascunde şi suspină,
Dar va fi oare vreodată
Scoasă-n Lume la lumină...?

Numai nopţile pot spune
Câte inimi frânte sunt,
Multe lacrimi vor rămâne
Neştiute, pe Pământ.