România

România

vineri, 27 ianuarie 2017

Ileana-Cornelia Neaga - Poezii din țara Zarandului

Ileana Cornelia Neaga
M-am născut în toamna anului 1955 într-un sat din Țara Zarandului, în satul Crișan, com. Ribița, Județul Hunedoara, un sat între dealuri, nu departe de Crișul Alb.
De aici izvorăsc creațiile mele, de aici vine graiul în poezia populară pe care o scriu, din lumea satului, a oamenilor și a locurilor minunate.
Povestea mea începe în iarna anului 2012, într-o localitate din Italia în emisiunea „Povestea mea”,  moderator Mariana Crețu,  la România-Italia TV. În cadrul emisiunii, în direct, am citit  primele mele încercări în versuri populare cu un debut spontan ce a fost de bun augur!
Dorul de casă, durerea inimii, bucuriile, amintirile copilăriei, au fost izvorul versurilor mele!
 Am debutat în 2013 la editura Emia, editor Paulina Popa, cu volumul  „Satul gintre gealuri” – poezie populară în grai.
Au urmat volumele cu poezii:
-Găluște versificate – rețete în versuri -  2014 – editura Gligor Hașa - Deva
- Copacul Tristeții – 2014 – editura Emia-Deva - editor Paulina Popa
-Poduri de doruri – 2015 – editura Națiunea - editor  Romeo Tarhon
-Versuri  printre anotimpuri –  2016 - editura – Pim Iași
-Tradiții în versuri -  2016 – editura Pim Iași
 Sunt coautoare în diverse  Antologii: - Vise târzii - vol. 1 și 2, Surâsuri înlăcrimate, Pod de dor către bunici, Cu tine-n gând, Limba noastră românească, Terapie prin poezie,  Surâsuri înlăcrimate, Fel și fel de stihuri, Contraste culturale și multe altele.
Am publicat în revistele:  Amprentele sufletului, Dor de dor, Contraste culturale, A.V.A., Expresia Ideii, Eminisceana.
Activitatea literară a fost încununată cu premii și diplome.


                                                                        VISE
                                                                          -în grai-

                                             Încid ocii șî pă dată, moleșeala mă-mpresoară
                                             Somn adînc, în vis mă poartă, pă drumeagu' ge la moară:
                                             Toamna, în amurg ge sară, coboară cară-ncărcace
                                             Iar sunet' ge talangă răsună dogit în noapce.

                                             Văd căsuța văruită cu pridvoru' într-o rînă
                                             Iar pe prispă, buna șăge, torcînd caieru' cu lînă
                                             Firu' alb răsuce întruna, gîndurile-i is geparce
                                             Lacrima strînge sub pleoapă, murmurînd rugile-n șoapce.

                                             În căsuță, lampa arge, prinsă-n cuiu' ge la grindă
                                             Umbre jioacă pă parete, mîța sare, să le prindă!
                                             Aburii ge mamaligă aburesc fereasta-noapce
                                             Inge-n oale smălțuice, înflorit-au tri mușcace.

                                             Bunu' sfarmă cucuruz în coșarca ge nuiele
                                             În  șpor goronu' trozneșce, spariind visăle mele
                                             Șî ramîn cu mincea dusă, parc-o fost o altă lume
                                             Amintiri dăinuie-n vreme iar doru' mă strigă-anume.


                        TÎRGAȘ
                          -în grai-

Tătă miercurea gisara, câșciga* mama, tîrgaș*
Să îl vîndă jioia-n piață, nu în sat ci la oraș!
Puculea* un pcic gin tăce, câțva lei să mai adune
Să cumpere ce mai trîbă, ducea laptarii*, anume*.

Încălza lapcele acru* pă camița ge la șpor*
Iar cîceo olcuță* mnică, pă margine ge pumnor *.
Opărea plevul gi lapce*, să îl aibă la-ngemînă
Lega strîns cu celofan, borcănele cu smîntînă.

Opt brușe ge sămăcișă*, așaza-n coșarca* nouă
Iar  io înveleam în ziar și vreo douăzeci  ge ouă!
Punea mazăre-oparită* într-un saculeț ge pînză
Tăia-un darab* ge slaină* ș-o margine ge osânză*.
    
Spăla ceapa verge, bine, ge țarâna gi pă strat
Alegea ațe subțîri, gin uriocul învîstrat*,
Strîns, lega fire de ceapă, legături mnici cu marar,
Alegea loabăge grase,  ge vreo zăce lei, macar.

Pînă pă la mnezu nopțî, puculea tîrgașul, mama
Sî să scoale-n gimineață, numa să mai mulgă marha*.
Ș-api cu gesagi-n space șî coșarca pă o mînă
Mergea cu tîrgaș  la piață, o dată pă săptămînă.


*Tîrgaș - produse din gospodărie pentru a fi vândute în piață
*Cașciga, puculea – pregătea;  laptarii, anume – produse din lapte pentru abonați
*Lapce acru – iaurt; camița ge la șpor – ridicătura de la sobă
*Olcuță – oală mică; pumnor – marginea de către perete a sobei
*Plevul ge lapce, recipient  de 2, 3, 4, 5 l pentru  transportarea laptelui
*Samacișă – brânză dulce; coșarca – coș din nuiele curățate
*Darab- bucată;  slaină – slănină; osânză – untură afumată;
*Uriocul învâstrat – restul de la natră(firele de la urzeală) în mai multe culori
*Marha – vaca



miercuri, 25 ianuarie 2017

Poeți contemporani: Nicanor Căsăndruc - MOLDOVA-I ROMÂNIA

 Nicanor Căsăndruc - Coțușca Botoșani















Să lăsăm trecutu-n spate
Să fim frate lângă frate
     Și cu soră lângă soră
     Că doar știm aceeași vorbă.
          De ce tot o amânăm?
          Cu apă rece ne îmbătăm?
               Unii, alții tot ne plimbă
               Dar vorbim aceeași limbă.
                    Suntem frați dar separați
                    De un firicel de apă
                         Hai să-l ștergem din hotare
                         Cum făcea Ștefan cel Mare.
                              Și nu-i vorba doar de grai.
                              Hai s-avem același trai
                                   Să trecem peste-acest val
                                   Ori la bal, ori la spital.
                                        Dac-o fi, hai să trăim
                                        De n-o fi, hai să murim
                                             Să luptăm precum străbunii
                                                                                Că ne-au prostit destul unii.
                                                                                Că toți o dau în prostie
                                                                                Și spun că-i diplomație
                                                                                Dar de fapt le este frică
                                                                                Dacă rusul se ridică.
                                                                                Suntem frați dar separați
                                                                                De un firicel de apă
                                                                                Hai flăcăi ne cheamă glia
                                                                                Că Moldova-i România.







Poeți contemporani: Vasile Coman - Dacă nu acum...?!

Vasile Coman - Ploiești, jud. Prahova















                                                                           Dacă suntem frați, totul e sinistru,
                                                                           Generații multe sunt în pribegie,
                                                                           De la Tisa noastră... dincolo de Nistru,
                                                                           O știu și copiii... E o Românie!

                                                                 Plânge și suspină Moldova orfană,
                                                                 Cizma grea rusească încă nu ne lasă;
                                                                 Suntem neam de daci și avem o mamă.
                                                                 Te iubim, Moldovă, vino iar acasă!

                                                       Robi și peste Nistru și acolo-s frați,
                                                       Pod de flori și punți, astăzi ne dorim
                                                       Toți același sânge, noi suntem jurați
                                                       România Mare... Noi o făurim!

                                             Bucovina plânge după Cernăuți
                                             Și acolo e soră, și acolo e frate,
                                             Și acolo's dealuri, și acolo's munți,
                                             Haideți la Unire! Veniți că se poate!

                                   Inima reginei e în Cadrilater
                                   La cetatea Balcik e a ei iubire
                                   Și acolo's frați, și acolo sper
                                   La o România, la Marea Unire!

                         Hai să rupem lanțul care ne separă,
                         Veniți toți românii ce sunteți plecați,
                         Hai să ne unim că suntem o țară,
                         Haideți toți acasă, la munții Carpați!!








marți, 24 ianuarie 2017

Poeți contemporani: Nicolae VASILE - Limba care uneşte

Nicolae VASILE - București

Dragii mei tineri,
colegi de popor,
nu stricaţi ceva
de care vă va fi dor!

                    Fără limbă, 
                    nu există popor,
                    fără limbă,
                    nu avem viitor!

                                      Nu mai putem încăpea
                                      în micul sat natal,
                                      vom trece ţări şi ape,
                                      în… satul mondial.

                                                         Să fim IT-işti,
                                                         să fim artişti,
                                                         să cutreierăm lumea,
                                                         ca automobilişti!

                                                                             Din tot ce vei face,
                                                                             vei avea, doar, un procent,
                                                                             mai mic sau mai mare,
                                                                             cât eşti de inteligent.

                                                                             Cândva, veţi dori ca,
                                                                             din ceva, să fiţi cineva,
                                                                             ce veţi face, dacă 
                                                                             acela nu va mai exista?...

                                                                             Ca români, din ceva,
                                                                             vom avea mereu tot,
                                                                             limba română este aceea,
                                                                             să ne fie al unirii suport.







Poeți contemporani: Rodica Constantinescu - Suflarea ţării















                                         Un clopot nevăzut a început să bată
                                         Trezind suflarea țării ce-i slabă şi-n apus,
                                         Chemare ce se-aude tot mai îndepărtată
                                         Strigând către unire poporul cel supus.
                                         Un murmur se aude în România Mare
                                         Când buciumul răsună și-i cheamă pe eroi,
                                         Carpații priveghează din zare până-n zare
                                         Rugând pe Dumnezeu să fie între noi.
                                         Și Bunii noştri strigă din ale lor morminte
                                         Să apărăm pământul, suflarea strămoșească,
                                         Uniți să fim prin veac și cu luare aminte
                                         La tot ce este sfânt şi brazdă românească.
                                         Te strig, frate român, trezește-te la viață,
                                         Nu mai trăi ca umbra, ci falnic ca stejarul!
                                         Ai pribegit destul prin neguri, chin și ceață,
                                         Trăind printre străini cu lacrima și-amarul.
                                         Te chem acum, române, în timpul de pe urmă
                                         Prin tricolorul sfânt uniți pe veci să fim,
                                         Noi nu suntem argaţi nici animale-n turmă,
                                         Ci-n lumea asta mare semeți să vieţuim.



Poeți contemporani: Constantin Triță - ROMÂNI... VĂ CHEM ÎNSPRE IUBIRE - Este ziua

Constantin Triță - Piatra Olt, jud. Olt















Este ziua plină...şi străluce,
Florile-s cu soarele pe buze,
     Vântul cavaler îşi cere scuze
     Şi apoi, în depărtări se duce.
          O secundă-n orologiu...bate,
          Şoaptele tot imitând cuvinte,
               Definesc în sufletu-ţi cuminte
               Neştiutul gând...de libertate.
                    Este ziua clipei...de tandreţe,
                    Tainice speranţe prind contur,
                         Fără teamă...aş putea să jur
                         Că vor fi nebun, de îndrăzneţe.
                              Spre apus stau visele să cadă,
                              Răsucind regretele-n duşmani,
                                   C-au rămas săraci şi fără bani
                                   Învăţând tăcerile...să-ţi vadă.
                                        Este ziua...cu parfum de bine
                                        În pahare-ţi toarnă...doar noroc,
                                             Noaptea...te va prinde de mijloc
                                             Şi momentu-acesta, îţi convine.
                                                  Fulgeră...cu sărutări rebele,
                                                  Pasiuni încinse...te stârnesc,
                                                       Prin iubire...trupuri se sfinţesc,
                                                       Cu nectar de ploi şi praf de stele.




Poeți contemporani: Pr. Gabriel Constantin - GENIUL ŢĂRII

Pr. Gabriel Constantin - Tulcea















Românie, dulce mamă, sfântă ca o închinare, 
Rai de dor scăldat în lună şi-n izvoare de visări,
     Geniul tău în veci să fie ca o faclă veghetoare
     Ce lumină idealul şi-ale minţilor puteri.
          Fie mâna ta măreaţă pe a spadei vijelie,
          Fie inima română ca o candelă cu mir,
               Din a codrilor legendă să răsune în tărie,
               Aripa sufletelor noastre în gemândul ei delir.
                    Fiii tăi să te adore, fiii tăi să te dorească,
                    Ca pe-o tânără regină, îmbătaţi de-al tău amor,
                         Carul gloriei străbune din trecut să se urnească,
                         Ducând cete de istorii în măreţu-ţi viitor;
                              Al virtuţilor tezaur să se toarne în vecie,
                              Treacă oştile de vulturi pe columne de gândiri,
                                   Cu aripe uriaşe să te nalţe, Românie,
                                   În roz-alba auroră a-nstelaţilor zefiri.
                                        Cadă paveze duşmane de furtuna bătăliei,
                                        Ochiul crunt să însemneze orice braţ de neam duşman,
                                             În oracolul de ere, geniul sfânt al României,
                                             Pururea să profeţească gloria acestui neam!


                                                                                                                                                     

Poeți contemporani: Adriana Papuc - Un colț de Rai

Adriana Papuc - Mioveni, jud. Argeș

















                                                                                          Voi desena pe-un petic de hărtie
                                                                                          Un colț de rai, din țărișoara mea,
                                                                                          Așa cum mi-aș fi dorit eu, să fie,
                                                                                          Pe care nimeni, n-o va întina.

                                                                     În verde voi picta păduri de fag
                                                                     Iar pentru brazi, am să închid culoarea,
                                                                     Voi pune-albastru-n cerul țării, drag,
                                                                     Din care iau puțin, să pictez marea.

                                                 Culori din curcubeu, aș strecura
                                                 Pentru-n apus magnific,între munți,
                                                 Și peste ape repezi mi-ar plăcea
                                                 Să pictez flori, din ele să fac punți.

                              Dar nu sunt pictor, nu am șevalet,
                              Doar mintea mea amestecă culoarea,
                              Și pune toporașii violet
                              Prin câmpurile verzi, cât ține zarea.




Poeți contemporani: Ileana-Cornelia Neaga - LEI DE ROMÂNIE

Ileana-Cornelia Neaga - Italia














     Voi, români, pierduți prin lume
     Nu vedeți că neamu-apune?
     Veniți de prin țări străine
     La noi-i cea mai dulce pâine;

                         Nu vă mai părăsiți casa 
                         Că la noi, rotundă-i masa
                         Și glia-i tare mănoasă
                         România e frumoasă!

                                        Veniți românași 'napoi
                                        Să-ncingem hora-n zăvoi!
                                        Strânși, uniți de-acum să fim
                                        Să nu ne mai umilim...

                                                       Să ne-avem români, ca frații
                                                       Și să-nconjurăm Carpații
                                                       Hora păcii s-o-nvârtim
                                                       Gândurile să le-unim;

                                                                      Laolaltă suntem... stâncă,
                                                                      Să nu ne dăm bătuți, încă.
                                                                      Sănătate doar să fie
                                                                      Vom fi... Lei de Românie!





Poeți contemporani: Michaiela Boancăș - Cuza Vodă


Michaiela Boancăș - Italia












                                                      Unde ești tu Cuza Vodă,
                                                      Cu ocaua ta cea „mică"?
                                                      Să ne-aduni pe toți la vorbă.
                                                      Cu tine nu știm de frică.
                                                      Să venim cu mic, cu mare
                                                      Să cântăm Hora Unirii,
                                                      Cei ce sunt peste hotare
                                                      Și cei din hotarul țării.
                                                      Să ne mai unești odată,
                                                      Dar acum s-o faci pe veci,
                                                      Să rămânem toți acasă,
                                                      Dar nici tu să nu mai pleci.
                                                      Că noi vrem să ne învețe
                                                      Tot conducători ca tine,
                                                      Tu să dai iama „în piete”...
                                                      Să lovești în „boierime”.
                                                      În Parlament să te duci
                                                      Și pe nimeni să nu ierți,
                                                      Să îi tragi pe toti „în furci”
                                                      Dacă nu poți să-i îndrepți.


luni, 23 ianuarie 2017

Poeți contemporani: Nicu Doftoreanu - TANGOU CARPATIN (carpatină)
















                                                 Noi nu suntem aici de azi de ieri! GÂNDIŢI-VĂ:
                                                 Am luat lanţul Carpaţilor
                                                 Şi-am legat cu el braţul tuturor celor care...
                                                 Aici,
                                                            Acolo,
                                                                         Aiurea...
                                                            Au încercat să ne impună  Istoria,
                                     Arătând lumii întregi
                                                 că pieptul în care bate o inimă,
                                                 modelată în forma dragostei de ţară,
                                                 Poate deveni stâncă!
                                     Cu această stâncă de care,
                                    AmintiŢi-vĂ !
                                            Şi-a sprijinit spatele Măria Sa, POPORUL
                                            Ori de cîte ori  şi-a simţit obosit destinul,
                                            Asemeni legendarului Anteu,
                                            Am cucerit reduta
                                            Pe care permanenţa atâtor Peneşi a sperat-o:
                                          INDEPENDENŢA!
                                                                                   Şi...,
                                                   pentru că noi nu suntem
                         Dintre aceia care îşi pot aduna strămoşii într-o batistă,
                         Am luat Arcul Carpaţilor,
                         L-am încordat peste sufletul Dacilor,
                         Făcând să vibreze timpul,
                         Şi-am tras în nori.
                                                Atunci s-a făcut auzit din nou
                                                Urletul capului de lup ne-mblânzit
                                                care a cutremurat Roma,
                                                Pentru că trebuie să ştie,
                                                sau să-şi aducă aminte,
                                                Toţi cei care s-au îndoit cândva,
                                                         Că…

                                                                  noi nu suntem dintre aceia 
                                                                  care îşi mânjesc trecutul
                                                                  Lăsând să putrezească-n uitare…
                                                                  pulberea amintirilor
                                                                  Strecurată printre braţele Carpaţilor.