Ioana BOCICU
România
DE VORBĂ CU LUNA
De ce taci lună sau ceva nu-ți place,
Ai învățat și tu că de aur e tăcerea?
Sau ai auzit că celui care tace...
Îi picură mereu pe buze, mierea.
Când seara-i luminată cu lumina ta,
Mă simt și eu un pic mai protejată,
Simt că mă iubește și pe mine cineva,
Nu sunt jucăria într-un colț uitată.
Când te-arăți și lumina-ți strălucește,
Ești frumoasă și plină de mister...
Steluțelor din jurul tău, lumina le lucește,
Păcat...că toate pân” la ziuă pier.
Viața noastră e mister pe-acest pământ,
Nu știm dacă de mâine vom mai exista,
Dar atât cât mai avem cu viața legământ,
Lună, să ne dai puțin din strălucirea ta.
Tu știi să faci o noapte să fie frumoasă,
Să creezi un peisaj ca-n paradis...
Te rog trimite-mi o micuță rază
Să-mi pot aprinde lumina unui vis.
Măcar un vis...din atâtea mii de vise,
Să pot schimba această lume-n bine,
Sau un vis cu taine nepătrunse...
Să-mpart pe-acest pământ, iubire.
Tu care-aprinzi lumină-n sufletul pustiu,
Trimite-mi putere cât sunt pe pământ,
Să mă pot întoarce când n-o să mai fiu,
În sufletele celor... pe care i-am iubit.
O poezie sensibilă, felicitări!
RăspundețiȘtergereAm citit-o cu plăvere, este o poezie frumoasă, sensibilă și scrisă cu har. Felicitări!
RăspundețiȘtergere