Iacob Oniga - România
Drăgaica pe Dealurile Lăpuşului din
Maramureş...
DE SÂNZIENE
Rătăcind pe-un câmp sălbatic,
Am ajuns în vârf de deal,
Unde-odată, singuratic,
Mă-ntâlneam cu-al vieţii val.
Astăzi însă-am poposit,
Pe aceleaşi locuri sfinte,
Şi puţin îmbătrânit,
Mi-am adus de toate-aminte.
Am privit spre zări senine,
Infinitul verde-ntins,
Şi cu gândul iar la tine,
Flori şi ierburi le-am cuprins.
Îmbătat de-al lor parfum,
Am făcut buchete, mii,
Şi le-am înşirat pe drum,
Ca să nască bucurii.
Zânelor din cer venite,
Sânziene să adune,
Pentru zile preaslăvite,
Unei sărbători minune.
Soarelui să-i dăm prinos,
Pentru viaţa dăruită,
Şi-ntr-un dans misterios,
Să-ne-aflăm noua ursită.
Țara Lăpușului
IIA ROMÂNESCĂ
Sfântă Ţară Românească,
Să fii binecuvântată,
Iia noastră să trăiască,
Că ni-i de la daci lăsată.
S-a pătat cu sânge-n luptă,
Când duşmanii au pierit,
Şi-a fost fală la o nuntă,
Ce nu s-a mai pomenit.
Fete tinere, curate,
Îmbrăcat-au mereu, iia,
Şi cu cozile pe spate,
S-au mândrit cu România.
N-aveau iie, ci cămaşă,
Feciorii de-odinioară,
Dar ştiau, de mici, din faşă,
Că ei luptă pentru ţară.
Şi-o purta, demult, cândva,
Strânsă pe la cingătoare,
Mama mea când secera,
Şi plângea, doinind o hoare.
Iar când tata, da la coasă,
Îşi ştergea din greu sudoarea,
Cu un lat de la cămaşă,
Admirând spre seară, zarea.
Zdrenţe am avut şi eu,
Strânse cu un tricolor,
Şi-am jurat lui Dumnezeu,
Că tot român am să mor.
Iia noastră-i tot ce-aveam,
Dealuri, cântece şi ape,
Prin ea limba ne-o păstrăm,
Şi cu ea le-om duce, toate.
Ii din Țara Lăpușului
