Maria Ruscanu- Bălăcianu
Borca, județul Neamț
LA BRAȚ CU DRAGOBETE
Se
desprimăvărează cerul și cântă păsările-a dor,
Firav
răsare ghiocelul iar viața susură-n izvor.
Mai
luminoasă este ziua, căci soarele o încălzește,
Nestăpânit
este fiorul în inima care iubește.
Feciorul
Dochiei sosi-ta, ca să alinte iar codane,
Ieșite
cu ulcioru-n cale-i, pe la mesteacănul din vale.
Coboară
liniștit cărarea și le cuprinde de mijloc,
Le
prinde-n păr brândușe dalbe și le sărută plin de foc.
Iar
ele chicotind aleargă să umple la izvor ulciorul,
Să
bea din el ca să se-adape și primăvara și feciorul.
Și
cântă până la-nserat pe deal la braț cu Dragobete,
Și-alături
cu feciori din sat adună dragostea-n buchete.
DE DRAGOBETE-ȚI SCRIU
De
Dragobete-ți scriu, știi că mi-e dor
Să
mă mai simt la pieptul tău copil,
Când
păsările își șoptesc în zbor
Și
când iubirea lor e-un cânt divin?
M-au
deșteptat în zori cu al lor glas,
Întreg
văzduhul versul lor purta,
La
geamul meu, pe-o ramură-au rămas,
Să-și
împlinească-n cântec dragostea.
Adus-au
veste că din deal, de sus,
Cu
ițari albi și cușmă peste frunte,
Mândru
fecior pe cale au ajuns,
Cântând, el cobora de peste munte.
Sub
pașii lui zăpada se topea,
Brândușe
respirau lângă izvoare,
El
aducea cu sine dragostea
Și
primăvara-n piept la fiecare.
Feciorul
vajnic, vestitor și zeu
Mi-a
spus că te-a zărit pe cale,
Și
că veneai așa cum vii mereu,
De
Dragobete, să-mi aduci o floare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu