Eugenia Mihu
Brad, jud. Hunedoara
DRAGOBETE SENIOR
Hai, nu îmi spune c-ai uitat sărutul,
Frumosul meu, cu ninsă mustăcioară,
Și nu îmi spune c-ai uitat trecutul
Când eu eram arcuș, iar tu vioară.
Hai, nu-mi șopti de grijile mărunte
Și uită de durere și de boală,
Sărută-mă pe umeri și pe frunte
Și culcă-ți capul, tandru,-n a mea poală.
Nu te gândi că-n ziua ce-o să vină
Ești mai aproape cu un pas de stele,
Gândește-te că steaua e lumină
Și ce frumos vom străluci prin ele.
Adu-ți aminte buclele rebele,
Dar răzvrătite, coamă de buiastru,
Și părul tău, șuvițe în inele,
Ce încadra privirea ta de astru
Adu-ți aminte lujerul de gleznă
Ce-l mângâiai și-ți răstignea privirea
Și ziua-n soare și în noaptea-beznă.
Mai ști ce-a fost, sau dusă-i amintirea?
Iar azi, de Dragobete senior,
Eu te sărut, dar... nu te dragobesc
Deși îmi este dor de ce mi-e dor
Și încă știu că pot să te iubesc...
DORUL ȘI
PRIVIGHETOAREA
Dacă ți-aș fi iubită ți-aș săruta cuvântul
Și buzele răscoapte, cu gustul de tristețe,
Dar sunt petala dusă, ce-o pribegește vântul,
Ori diamantul brut, dar pur, cu șapte fețe.
Dacă ți-aș fi iubită te-aș răstigni în vers
Precum a fost Iisus, pe crucea lui cea sfântă
Și ți-aș clădi altare de rugă-n univers,
Dar sunt privighetoarea, cu o aripă frântă.
Măcar și pentru-un ceas, dacă ți-aș fi iubită
Aș ști să vin la tine din depărtări de zare
Și-aș naviga-n oceanul de stele pe orbită
Cercând cu stăruință s-ascult a ta chemare.
Dacă ți-aș fi iubită, atât, pentru o zi,
M-aș lepăda de mine și ți-aș întinde mâna
Și ramură-copacii pe noi ar desfrunzi
Și ne-am preface-n stele sau una cu țărâna.
Dar sunt atâta doar, răscruce la popas
Ce-arată două sensuri: spre dragostea din noi
Sau spre un rupt din lume, sihastru de pripas
Ce-i călător prin viața de-aici și de apoi.
DE VEI PLECA
Dacă te duci și-mi lași fiorul
Nicicând rostitelor cuvinte
Să-ți legi atunci de mine dorul
Cu raza soarelui fierbinte.
De vei pleca și ochii tăi
N-or vrea nimic să îmi mai spună
Și-mi vor lăsa numai văpăi
Te voi privi pe-un ciob de lună.
Iar dacă gura ta n-o vrea
Nimic de-acum să-mi mai șoptească
E semn că ai plecat pe-o stea
În lumea ta dumnezeiască.
Și mâinile de n-or putea
De-acum în brațe să mă strângă
Ce rezolvare-aș mai avea
Durerea grea să nu mă frângă?
Și de te duci, mări, te duci
Să nu privești spre înapoi
C-oi fi un pui în cuib de cuci
Fără vreo punte între noi.
C-a fost frumos, chiar prea frumos,
Iubitul meu cel cu mustață,
Că am plecat, cândva, de jos
Și-am răzbătut, uniți, în viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu