Din lirica Violetei Câmpulungeanu

                                                                     Violeta Câmpulungeanu
                                                                                     România

                                      TRANSPARENȚE

                                   Suntem urzite transparenţe

                                        Rotite-n urne de-mplinire

                                             În clipele de mari absenţe

                                                  Şi-n amintirea din privire.

                                                       Văzduhul plăsmuirii noastre

                                                            Ia  forme noi, plutind în sus

                                                                 Pe degete, planete-albastre

                                                                      Măsoară timpul ce s-a scurs.

                                                                           Se-ncurcă paşii în dureri

                                                                                Sub fruntea dorului umilă

                                                                                     Dansează iarba peste veri

                                                                                          În ritm supus de clorofilă.

                                                                                                                         Prin sita visului de pradă

                                                                                                                    Coboară-n roiuri de lumină

                                                                                                               Ca nişte  fluturi de zăpadă

                                                                                                          Frumoşii cai de lună plină.

                                                                                                     Îşi fâlfâie în coame zborul

                                                                                                Şi sub copite căi lactee

                                                                                           Se naşte din privire dorul

                                                                                      Prins în vârtej de curcubee.

                                                                                 Trecute-s păsările toate

                                                                            De poarta marilor tăceri

                                                                       Şi ciudă mi-e că nu se poate

                                                                  Să uit  ninsorile de ieri.

Iubirea sub semnul Dragobetelui - Maria Ruscanu- Bălăcianu

Maria Ruscanu- Bălăcianu
    Borca, județul Neamț

                           LA BRAȚ CU DRAGOBETE

                 Se desprimăvărează cerul și cântă păsările-a dor,

                 Firav răsare ghiocelul iar viața susură-n izvor.

                 Mai luminoasă este ziua, căci soarele o încălzește,

                 Nestăpânit este fiorul în inima care iubește.

                 Feciorul Dochiei sosi-ta, ca să alinte iar codane,

                 Ieșite cu ulcioru-n cale-i, pe la mesteacănul din vale.

                 Coboară liniștit cărarea și le cuprinde de mijloc,

                 Le prinde-n păr brândușe dalbe și le sărută plin de foc.

                 Iar ele chicotind aleargă să umple la izvor ulciorul,

                 Să bea din el ca să se-adape și primăvara și feciorul.

                 Și cântă până la-nserat pe deal la braț cu Dragobete,

                 Și-alături cu feciori din sat adună dragostea-n buchete.

                   DE DRAGOBETE-ȚI SCRIU

               De Dragobete-ți scriu, știi că mi-e dor

                    Să mă mai simt la pieptul tău copil,

                        Când păsările își șoptesc în zbor

                             Și când iubirea lor e-un cânt divin?

                                  M-au deșteptat în zori cu al lor glas,

                                       Întreg văzduhul versul lor purta,

                                            La geamul meu, pe-o ramură-au rămas,

                                                 Să-și împlinească-n cântec dragostea.

                                            Adus-au veste că din deal, de sus,

                                       Cu ițari albi și cușmă peste frunte,

                                  Mândru fecior pe cale au ajuns,

                             Cântând, el cobora de peste munte.

                        Sub pașii lui zăpada se topea,

                   Brândușe respirau lângă izvoare,

              El aducea cu sine dragostea

         Și primăvara-n piept la fiecare.

                                        Feciorul vajnic, vestitor și zeu

                                             Mi-a spus că te-a zărit pe cale,

                                                  Și că veneai așa cum vii mereu,

                                                       De Dragobete, să-mi aduci o floare.

Poeți contemporani - Olga Văduva (Grigorov) - Anotimpul iubirii

Olga Văduva - România

                                                                        TE-AM IUBIT ÎN TĂCERE

                                                                                    Te-am iubit,

                                                                pentru că erai,cel mai înalt,

                                                                             puternic şi mândru

                                                                                    dintre toţi copacii.

                                                                             Primeai  lumina orbitoare

                                                         a răsăritului, rogvaivul cerului albastru

                                                                                                  descătuşat si liber.

                                                                   Te-am iubit,

                                                      pentru că păsările albe

                                                             se înălţau tot mai sus,

                                                                 culegeau stele argintii 

                                                                te împodobeau, cu lumină,

                                                         străluceai în nopţile intunecate 

                                                                                stând la taifas cu luna.

                                                         Te-am iubit,

                                    pentru că te-ai aplecat sfios,

                                                   mi-ai adunat lacrimile,

                                              le-ai aşezat  printre frunzele

                                                                   risipite  pe ramuri,

                                                                  transformându-le în vise.

                         Atunci m-am agaţat 

                                     de trunchiul tău,

                                  m-ai îmbrăţişat timid,

                            ai scuturat stele peste mine,

                                       şi am simţit că plutesc...

                                                            totul incremenise.

                                        Te-am iubit in tăcere!

                               CHIPUL TĂU

                       Din val în val, pe-o undă lină,
                            Suspină-adâncul străveziu,
                                 Din cer se-așterne o lumină
                                      Peste amurgul sângeriu.

                                           Un pescăruș, străbătând zarea,
                                                Se-opri la geamul meu deschis,
                                                     Purta în cioc iubirea, floarea
                                                          Și chipul tău văzut în vis.

                                                               Zâmbeai sfios, răzlețe gânduri
                                                                    Se risipeau spre cer senin,
                                                                         Iubirea scrisă printre rânduri
                                                                              Mi-a schimbat clipa din destin.

                                                                                    IUBIRE NESTINSĂ

                                                                      Trimite-mi Doamne, răspuns la-ntrebare
                                                                      De ce suferinţa e prinsă-n destin?
                                                            În loc de răspuns, mi-ai dat alinare
                                                            Şi crucea iertării la care mă-nchin.

                                                  Mi-ai dat mila ta, credinţa divină
                                                  Un cer mai albastru și-o rază aprinsă
                                        Un zbor spre înalt, văzduh în lumină
                                        Smerenie-n suflet, iubire nestinsă.

Iarna e zână frumoasă, versuri Constantin Gavrilescu

Din văzduh omăt frumos
Ca-ntr-un vis în derulare,
Lin se-aşterne dar vânjos
Într-un strat moale şi mare.

E ca-n basmul cel citit,
Şi văzut cu ochii minţii,
De suflet va fi simţit,
Tot mereu de-alungul vieţii

Din văzduh se cerne iară
Staraturi, straturi de fulgi vii,
De cu zori şi până-n seară,
Şi-apoi Doamne, să te ţii...

Toate-s troienite iară,
Un feeric peisaj,
Dar nu pentru prima oară,
Am venit la vernisaj.

Iarna e zână frumoasă
Ca un vis plăcut, dar rece,
Copiilor nu le pasă
Când la joacă s-or întrece.