România

România
Se afișează postările cu eticheta speranță. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta speranță. Afișați toate postările

vineri, 12 noiembrie 2021

Viorica Floroiu - Cele mai frumoase creații literare românești

 

    Viorica FLOROIU - Italia

                                                                           LACRIMILE BASARABIEI

 
                  Când a pierdut din ea o părticea
                       Măicuța Românie a îngenuncheat,
                            A plâns cerul și s-a întunecat
                                 Când i-a fost smulsă fiica, Basarabia.
 
                                 Plângeau frații despărțiți pe vecie
                                      Îmbrățișându-se făcând un Jurământ
                                           Că vor purta-n inimă și în gând
                                                Pământul sfânt și scumpa Românie.
 
                                                 Ei au vărsat lacrimi scăldate-n rouă
                                                      Crescând copii învățându-i pe-ascuns
                                                           Limba română care n-a apus
                                                                Oricât au vrut să ne despartă-n două.
 
                                                                Am crezut toți că în socialism
                                                                     Suntem urmăriți parcă de blestem
                                                                          Bolnavi și sufocați toți de sistem
                                                                               Am fost și suntem și-n capitalism.
 
                                                                               Speranța de-a mai fi uniți pe hartă
                                                                                    De cei ce ne conduc mârșav, prosperă,
                                                                                         Care-au vândut-o lăsând-o mizeră
                                                                                              Cu oameni triști ce bat din poartă-n poartă.
 
                                                                Năpăstuiți suntem între popoare
                                                                     Ne vindem codrul, pământul strămoşesc,
                                                                          Bătrani nehidratați care-n spital sfârșesc,
                                                                               Copii vânduți și fete, plângând peste hotare.
 
                                                                               Plânge sărmana Basarabia și plânge,
                                                                                    Cum plânge țara mamă România ,
                                                                                         Că-n floare e corupția în floare-i și hoția,
                                                                                              Și suferă mulțimea, plângând, din țară, fuge.



 

luni, 31 august 2020

Pr. Radu Botiș - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020














Pr. Radu BOTIȘ
      România
                                                  LIMBA ROMÂNĂ DINTRU VEGHI RĂSTIGNIRI  

                                                       Limba română
                                                            Chivotul neamului meu,
                                                                 Dintru începuturi, către mereu
                                                                      Prin ocrotirea divină.
 
                                                                      Drumul de veacuri cu sfinţi
                                                                           Ori veri scăldate-n lumină,
                                                                                Minuni împlinite care îmbină
                                                                                     Aduceri-aminte cu dor de părinţi.
 
                                                                                                      Limba română, crâmpei
                                                                                                 Renăscut de sub ziduri de piatră,
                                                                                            Carpaţii, care spre ceruri arată
                                                                                       Loc de şedere n-au cei mişei.
 
                                                                                       Lupte, victorii, morminte ades
                                                                                  Brăzdează cuprinsul, speranţa neînfrântă,
                                                                             Altarele sfinte-n biserici cuvântă
                                                                        Lumina din suflet străluce intens.
 
                                                                        Limba română dintru vechi răstigniri
                                                                             Îşi cere obolul din cronici de taină,
                                                                                  – Popor de jertfă, prinde-ţi la haină
                                                                                       Iarăşi mândria cu imne-n simţiri.



 

marți, 21 iulie 2020

Constantin Triță - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020


       Constantin TRIȚĂ
               România

                                    UNEI DOAMNE
 
                       Privirile de cer, plângând a toamnă,
                           Alunecă pe lângă tine, doamnă,
                                Când goală ca o umbră despletită,
                                     Păcatelor te dai, a fi iubită.
 
                                          Foșnește tainic, iarba, și se-nclină,
                                               Când te așezi în ea, diamantină
                                                    Și tăvălești toți macii, de pe vale
                                                         Cu prelungiri de coapse, ireale.
 
                                                         Frunzarelor, mustind a libertate,
                                                         Te-ai dăruit cu dorurile toate
                                                         Și-ai așteptat urmările, sfioasă
                                                         Lângă oglinda veșnic mincinoasă.
 
                                                                       Săgeților, din tolba cu speranțe,
                                                                            Le-ai dat puterea ultimei chitanțe,
                                                                                 Păstrată undeva, într-o arhivă,
                                                                                      De o preasfântă maică, emotivă.
 
                                                                                           Ipocrizia strigă și condamnă
                                                                                                Sfârcul ieșit, irepetabil, doamnă,
                                                                                                     În calea  unor buze, de contur
                                                                                                          Și-i acuzat, nebunul, de sperjur.




MĂ ISPITEȘTI
 
                                                     Mă ispitești, unduitoare,
                                                          Stârnind fiorii, nesupuși,
                                                               Cu dulcea binecuvântare
                                                                    A ochilor, de dor, seduși.
 
                                                                                     Te răsucești ca o vestală,
                                                                                Pe trupul tânăr și încins
                                                                           Cu sânii albi ca o petală
                                                                      Ce veșniciile-au atins.
 
                                                     Deschizi potecile virgine
                                                          Grăbindu-te către plăceri
                                                               Ascunsă în mătăsuri fine
                                                                    Și într-o mare de tăceri.
 
                                                                                      Asemeni ploilor de vară,
                                                                                 Plină de patimi și noroc
                                                                             Te dăruiești, a câta oară ?
                                                                        Păcatelor, ca într-un joc.
 
                                                     Mă ispitești, seducătoare,
                                                          Trezind în mine, nebunii,
                                                                Cu îndrăzneli protocolare
                                                                     Și nesfârșite... erezii.



marți, 25 aprilie 2017

Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Nicolae VASILE

Nicolae VASILE, România














                                                                                               LUMINA DE PAȘTE

                                                                                              Uneori, de sărbători,
                                                                                         eşti pornit să te măsori,
                                                                                    ca atunci când vrei să ştii
                                                                              dacă eşti bun să te însori.
                                                                         De creşti o plantă,
                                                                    sau un animal poate de-l creşti,
                                                               doar după-aceea poţi spune,
                                                          că, de durată, pe cineva poţi să iubeşti.
                                                     Grijă să ai să aibă apă,
                                                să aibă mereu ce mânca,
                    abia apoi de la viaţă,
                         şi pentru tine poţi aştepta.
                              Cerul încearcă mereu să te ajute,
                                   să-ţi dăruiască
                                        Lumina care să te mântuiască,
                                             Lumină care tot renaşte
                                                  în fiecare dimineaţă de Paşte.
                                                       Poţi spera la o viaţă aleasă
                                                           de reuşeşti, an de an, să ajungi
                                                                cu Lumina speranţei nestinsă acasă.










miercuri, 19 aprilie 2017

Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Maria Sturdza-Clopotaru

 Maria Sturdza-Clopotaru, România













                                                                                                                                           
                                                                        ÎNVĂŢĂTORUL

                                                                                 Oameni,
                                                                            mi-am deschis sufletul
                                                                       către voi,
                                                                  ca un izvor ce străpunge
                                                             tăcerea muntelui;
                                                        v-am dăruit
                                                   apa vieţii
                                              şi v-am învățat
                                         bucuria păcii! 
           
                                                                                        Oameni,
                                                                                   mi-am deschis sufletul
                                                                              către voi,
                                                                         ca privighetoarea ce alungă
                                                                    fricile nopţii;
                                                               v-am dăruit
                                                          zâmbetul speranţei
                                                     şi v-am învăţat
                                                bucuria Adevărului!

                 Oameni,
                      mi-am deschis sufletul
                           către voi,
                                ca o roză trezită
                                     de adierea vântului;
                                          v-am dăruit
                                               iubirea necondiţionată
                                                    şi v-am învăţat
                                                         bucuria aproapelui!

                      Oameni,
                           mi-am deschis sufletul
                                către voi,
                                     ca un frate răbdător
                                          pe crucea Golgotei;
                                               v-am dăruit
                                                    călăuza cărării
                                                         şi v-am învăţat
                                                              bucuria iertării!



                       ACOLO SUS…

             Când stau în grea însingurare,
                  La altă Lume mă gândesc…
                       Acolo Sus, în Cerul mare
                            Alese stele mă privesc!

                                 Când voi scăpa de supărare,
                                      De numeroasele-ncercări,
                                           Acolo Sus, în Cerul mare
                                                Mă vor absoarbe alte zări!

                                                                                       Voi fi o geană de Lumină,
                                                                                  De trup şi gând eliberat,
                                                                             Acolo Sus, să fiu Lumină
                                                                        Întotdeauna m-am visat!

                                                                   Lărgeşte, Doamne, Calea strâmtă,
                                                              Cu toţii să putem urca,
                                                         Acolo Sus, unde se cântă
                                                    Doar imnuri sacre-n cinstea Ta!






vineri, 16 decembrie 2016

TANGOUL SENTIMENTELOR, autor Nicu Doftoreanu

Nicu Doftoreanu - București







Motto :
„Soţia mea este nepreţuită, dar pe mine mă costă al naibii de mult”.
Sacha Guitry (Alexandre Georges-Pierre Guitry, 1885 - 1957)
Când sentimentele pătrund
Spre...teritoriul din adânc,
Ajung profund să ne domine
Și nu se mai ascund de nimeni!
De le-am forța barbar să plece,
Doar în speranța că vor trece,
Ar însemna doar amânare,
Și nicidecum o rezolvare.
Degeaba spui din pragul vieții
Că ai avântul TINEREŢII ,
Când nu ai dat de cap tristeții.
De cum vezi lumea prima oară
Pe nevăzute te-nconjoară
Şi nici nu știi cum se strecoară
Cum se ascund până mai cresc
Și cum anume reușesc
...de te răzbesc.
Când sentimentele atacă
În loc să stai afară ...PLEACĂ!
Degeab-ncerci...nu poți să treci,
Sau să le mai ignori, în veci!
Când rana sentimentelor e dură,
Eşti protejat doar de NATURĂ!
Doar ea va scoate la iveală
Durerea urmei de-ndoială!
Te rog, nu face pe deșteptul
Crezând c-o să le strici efectul,
De nu le mai acorzi respectul
Pe care-aspectul îl reclamă,
Pentru c-atunci...ajungi,
de teamă,
Să vrei numai.....să te ferești
Și uite că aici...GREŞEŞTI
Fiindcă o nouă împăcare,
E calea ta spre...vindecare!!
Când sentimentele te cheamă 
Cu susur tainic plin de teamă,
Ascunde-ți repede mirarea
Și urmărește-le chemarea. 
Evită locul cu gând sur,
Şi scapi de cel mai rău cusur :
Cel ce ascunde chiar...RUŞINEA,
De-a le atribui lor vina.
Pe-aceia care-au renunțat 
Şi ulterior... nu le-au iertat, 
O să-ți spun drept: I-am admirat,...!
Iar uneori le-am declarat
Că sunt din nou de respectat
...deși nu sincer, din păcate,
Fiindc-au rămas singuri în toate

DAR...
Sentimentele n-au vină!
Din minte-ar trebui să vină
Dorința care să ne-ndemne
A căuta iar după semne
Pe drumul larg și luminos
Din țara
...MARELUI FRUMOS.

Nicu Doftoreanu - 01.12.2011, revizuit 2013
(Publicat în Vol.«Tangouri de Ieri,Tangori de azi» Ed. Arefeana 2012)

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Visele sunt vise, versuri Constantin Gavrilescu

Da. Visele sunt vise...
Din noapte vin şi-n noapte pleacă,
Nu toate sunt însă frumoase...
Cum oare Doamne să ne placă?

De pe tărâmuri neumblate
Ne-aduce vântul uneori furtună, noapte,
Ce ne răstoană-n nopţile deşarte,
Din care suferinţă-o să rămână.

Căci are şi norocul un sfârşit...
Dacă prin viaţă treci şi n-ai iubit,
Rămâne-n urmă visul ne dorit
În toamna amintirilor, la asfinţit.

Totul în viaţă este trecător...
Făr' de speranţă, fără visul cel de taină,
Este păcat să treci prin viaţă fără dor,
Căci doamna cea cernită te va lua sub haină.

marți, 6 august 2013

Frământări










Mi-e sufletul închis
și cheia i-am pierdut,
ziua în amiaza mare
pe drumul neștiut,
pavat cu amintiri
din timpuri de demult
toarse pe-al meu destin,
poate cum nu am vrut.
Speranță încă am
și-n inimă un vis,
să spele ploaia totul,
așa cum am decis,
acum, în toamna vieții,
eu liniște să am,
și-un dram de fericire...
aștept scrutând la geam.
Privesc cerul senin,
pe Dumnezeu îl rog,
cu harul său divin
la mine să te-ntorc.