RONDELUL FEMEII DIVINE

 

          Doar Creatorul să îmi spună

            Cum tu pe lume mi-ai venit,

              Să-ți pun pe cap mândră cunună,

                Căci sufletul mi l-ai  stârnit.

 

                  În nopţile cu lună plină,

                    Trăiesc iubirea ce-a-nflorit,     

                      Doar Creatorul să îmi spună

                        Cum tu pe lume mi-ai venit.

 

                           Al vieții farmec să rămână,

                             Scânteie sacră din zenit,

                                Femeie suavă și divină,

                                  Mângâie-mi sufletu-mi cernit.

 

                                   Doar Creatorul să îmi spună

                                   Cum tu pe lume mi-ai venit.

 

                                   Crevedia 24.03.2023

                            Constantin Nicolae Gavrilescu

 

Te vom cinsti în veci, autor Michaiela Boancăș - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                                           Michaiela BOANCĂȘ

                                                                                          Italia

                                                                           TE VOM CINSTI ÎN VECI!

                                                      O setea strălucitoare te-ai născut,

                                                           și te-ai suit la ceruri, lângă Lună,

                                                                însă-n Luceafăr tu te-ai prefăcut,

                                                                     și ești mândria nației Străbună!

                                                                                             O Veronică, ea, ți-a fost iubirea,

                                                                                        și dorul i l-ai scris în versuri,

                                                                                   plimbându-te, cântat-ai și pădurea,

                                                                              cu păsări și cu plopii, avuta-i înțelesuri!

                                                                              De Baiazid, de Mircea cel Bãtrân ai scris,

                                                                                   de dragoste, ai scris scrisori de-amor,

                                                                                        de Feți-Frumoși, de zmei, și focul cel nestins,

                                                                                              de Codri de aramă, de zâne și de dor!

                                                                               Tu, te-ai născut să fii mândria noastră,

                                                                           talanga și buciumul le-ai adus în cânt,

                                                                      mai mare peste poezia Românescă...

                                                                 Te vom cinsti în veci, cât suntem pe Pământ!

Poeți contemporani în Regal eminescian: Mariana Neacșu

Mariana Neacșu - Sibiu

                                    Eminescu

                            L-am numit pe Eminescu

                            Un poet nemuritor

                            Ni l-am însuşit cu vorba

                            „Poetul românilor”.

                            Dar la steaua-i ce răsare

                            Doar în vârful de catarg

                            Se închină toţi poeţii,

                            De pe oricare meleag!

                       

Dintre toţi...

Dintre toţi distinşii „Escu”,

Îl aleg pe Eminescu

Să mă-nveţe ce-i iubirea,

Poate chiar, ce-i fericirea.

Să plutesc, privind un astru,                                                   

Pe un lac imens, albastru,

Eu, să fiu o Cătălină,

Tu, Luceafăr fără vină

Care-mi tulbură visarea

Cu iubirea lui ca marea,

Peste ţătmuri clocotită,

Peste pietre răvăşită.

„Blânda lună” ocrotească,

Trestiile „lin foşnească”,

Apele murmure-ntr-una,

Stelele fie-mi cununa.

                                                                                   Se-apleacă luna…

                                                                                      Se-apleacă luna pe alei,

                                                                                      Cu raze palide şi reci,

                                                                                      Eu număr florile de tei

                                                                                      Şi mi-aş dori să nu mai pleci.

       Înfiorată, mă cutremur

       De dor şi de parfumul lor,

       Se lasă seara, ca un abur,

       Ce-mi umple sufletul, uşor.

       Răcoarea nopţii mă-nconjoară

       Cu braţe negre, pe poteci,

       Strânsoarea lor n-o să mă doară

       Rămâi cu mine, să nu pleci!

       Visul cu tine mi-e plăpând

       Şi îl ascund atunci când treci,

       Căci anii mei se duc, pe rând,

                                                                                     Dar eşti în sufletu-mi… pe veci.

                                                                                      Iubirea mea, te-aştept în versuri,

                                                                                      Fiindcă-s născută să te-ador,

                                                                                      Când mă răsfeţi, plutesc în ceruri

                                                                                      Şi nu-mi mai pasă dacă mor.                                                                                  

             

Îmi port dragostea curată

Sus, pe bolta cea albastră

unde stelele zăresc,

las privirea-mi fascinată

să comtemple-n pitoresc.

Azimut mi-e Ursa Mare,

dornic sunt ca să ajung,

pân' la Luna dătătoare

de lumină, noaptea-n crâng.

Cum să urc eu pân' la Lună,

că distanța-i colosală?

Dor, în pieptul meu răsună,

zbaterea mi-e infernală.

Ursa Mare strălucește,

mă pofește să mă duc,.

aș fugi spre ea orbește...

Oare am să mă descurc?

Sus, pe bolta înstelată

unde stelele sclipesc,

îmi port dragostea curată

prin tărâm dumnezeiesc.