Adriana Rușățeanu - Cele mai frumoase creații literare românești

 

Adriana Rușățeanu - România

                                     PARFUMUL UNEI IUBIRI

 
                                   Se-așterne praful peste două urme
                                        Ce-au fost cândva urme de-ndrăgostiți.
                                             Azi e târziu și abia ne știm pe nume
                                                  Și doar copacii stau înlănțuiți.
 
                                                  S-a scuturat glicina ca o boare
                                                       Parfumul ei însă a rămas în noi
                                                            Și amintirea noastră încă doare
                                                                 De când am împărțit totul la doi.
 
                                                                      Eu voi păstra doar cântecul de greier.
                                                                           Să iei cu tine tot ce-a fost frumos
                                                                                Și voi porni lumea să o cutreier,
                                                                                     Să nu mai simt durerea până-n os.
 
                                                                                                        Păstrează tu tot aurul clipitei
                                                                                                   Lasă-mi mie rugina din priviri.
                                                                                              Pun un bănuț pe altarele risipei,
                                                                                         Să cumpăr timpul unei noi iubiri
 
                                                                                   Și-apoi cu ea mă voi împodobi
                                                                              Glicina iar o voi simți pe pernă
                                                                         Iar când te vei întoarce-n zori de zi,
                                                                    Mă voi simți frumoasă și eternă.

Eugenia Zabulica - Cele mai frumoase creații literare românești

 

Eugenia ZABULICA - Republica Moldova

                                                              CEI DOI

 
                                                         Și iarăși amurgul
                                                              îmbracă tăcerea,
                                                                   plecând, domol, la culcare,
                                                                        iar Luna aruncă
                                                                             priviri încordate
                                                                                  în urma-i
                                                                                                cu semn de-ntrebare.
                                                                                           Se-aprinde-n târziu
                                                                                      un sărut printre ramuri,
                                                                                 scoțând licuriciul din fire
                                                                            ce-și arată lumina
                                                                       ca un luciu în geamuri,
                                                         orbind doi inși de iubire.
                                                               O pasăre-n noapte
                                                                    se oprește din zbor,
                                                                         deslușind șoapte dulci
                                                                              în tăcere
                                                                                    și așterne pe aripi
                                                                                                 cuvinte de-amor,
                                                                                            încăntată,
                                                                                       fălfâind de plăcere.
                                                                                  Liniștit, duhul nopții
                                                                             se ascunde-n fiori,
                                                                        ascultând a tainei psaltire,
                                                         iar cei doi, captivați,
                                                              până-n zori  

                                                                   rătăcesc pe un val de iubire.

Mariana Kiss - Cele mai frumoase creații literare românești

    

Mariana KISS - România

                                                AM STRĂBĂTUT LINIȘTITĂ UNIVERSUL
 
                                    Timpul își cerne fuioarele peste amintiri...
                                         Din matca mării valuri se ridică...
                                              O muzica divină harpele îngână...
                                                   Mă dezbrac de tine, de vechi iubiri...
 
                                                                                     Orologiul stelar bate încet, sacadat.
                                                                                Intru în apa lacului argintie,
                                                                           Mă renasc din porii ce vor să vie
                                                                      În tempoul unui cânt de mult uitat...
 
                                    Aripi de îngeri mă înconjoară,
                                         Îmi astupă goliciunea în noapte,
                                              Zefirul aduce din depărtări șoapte
                                                   Le așază în părul meu într-o doară...
 
                                                                                        

                                                                                     Mai jos, în aval, păcatul se spală
                                                                                Îi trebui multă apă, să iasă curat...
                                                                           De fapt nu știu dacă a reușit vreodat'
                                                                      Să intre în a virtuții splendidă aulă...
 
                                    M-am îmbrăcat doar cu versul,
                                         Cu cerneluri multicolore m-am tatuat,
                                              Esența magnoliilor în pumni am luat
                                                   Și-am străbătut liniștită universul...

Ina Dumitrescu - Cele mai frumoase creații literare românești

  Ina Dumitrescu - România

                                               CE ÎMI EȘTI?
 
                              Ce îmi ești tu mai mult decât îmi ești?
                                   Un timp uitat în gândul meu ce tace...
                                        O carte necitită cu povești
                                             Un loc unde aș sta când dorul zace.
 
                                             Ce îmi ești tu mai mult decât tristețe
                                                  Și anotimpuri goale ce nu mai înfloresc?...
                                                       Suntem tăceri ce nu își dau binețe
                                                            Și care ard mocnit căci vreascuri le lipsesc.
 
                                                            Da, ce imi ești mai mult decât o umbră
                                                                 Ce rătăcește zi de zi prin mine?
                                                                      Ce-și caută in inima-mi pereche
                                                                           Însă se pierde când soarele apune?
 
                                                                           Ce îmi ești tu mai mult decât îmi ești?...
                                                                                O picătură de cerneală mov,
                                                                                     O adiere tristă care crești

                                                                                          Durerea nopții mele din alcov...

Radu Zăgrean - La o margine de zare...

 Radu ZĂGREAN - România

                                                                   La o margine de zare...

 

                         Nu-i durere, nu e leac,

                              Nu-i cinstita adunare

                                   La o margine de veac

                                        La o margine de zare...

                                             Nu e leacul pentru dor,

                                                  Nu e dor sa te cuprindă

                                                       Și din toate,în pridvor,

                                                            Stă o stea sa se aprinda

                                                                 Cât cuvantul,cât un semn,

                                                                      La o margine de zare

                                                                           Și s-a isprăvit in lemn

                                                                                Noaptea cea iscoditoare...

                                                            Și s-a isprăvit în vis

                                                                 Despletita de constrângeri,

                                                                      Luna cea din paradis,

                                                                           Luna cea de lângă îngeri.

                                                                                La o margine de veac,

                                                                                     La o margine de zare...

                                                                                          Cum sa le mai fiu pe plac

                                                                                               Zilelor din calendare?

                                                                                                    Nu-i durere sa mai doara,

                                                                                                          Nu-i mireasmă peste flori,

                                                                                                               E doar cea ce te doboară

                                                                                                                    E doar plânsul din viori.

                                                                                                                         Nu e leac, nu e magie,

                                                                                                                              Nu e ce sa mai astept

                                                                                                                                   Si plecand din poezie
                                                                                                                                        Cartea-o voi avea pe piept.

 

Filofteia Mihăilă (pseudonim literar Carmen Mitrache) - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020

 

Carmen MITRACHE
        România

UN ULTIM DANS

 
                                               Secundele se scurg în mii de șoapte,
                                                    căci umbrele nasc, încă, alte umbre,
                                                          și focul, rug, te-a transformat în noapte,
                                                               pictând tablouri triste și absurde.
 
                                                                                        S-a pus praful pe vise și mă doare,
                                                                                   strigă din cufăr primele săruturi,
                                                                               îngerii cad, uitând, în timp, să zboare
                                                                          mă strâng azi amintiri gemând pe trupuri.
 
                                               Și stolul de cocori mi-e dus departe,
                                                    mi-e cerul gol și geme-a neputință,
                                                         izvorul e sub stânci, se zbate a moarte,
                                                              spre zei cerșind o ultimă dorință.
 
                                                                                        Un ultim dans. Un ultim zbor de fluturi
                                                                                   plutind atât de liberi, fără goană
                                                                              și-o să mă sting, cu dor de începuturi,
                                                                         într-o iubire, parcă, inumană.

SĂ MĂ ȚII ÎN BRAȚE

 

                                                                                           Oare știi cum țipă verdele, stors de toamna
                                                                                      venită pe furiș?
                                                                                 Oare știi povestea mărului, singur pe creangă,
                                                                            creanga mamă, care îi simte
                                                                       fiecare dor, fiecare frig, fiecare sete,
                                                                  fiecare singurătate?
                                                             Se întamplă toate.
                                                       Toate într-o zi.
                              Și nu știi dacă să strigi,  să jelești,
                                   sau să râzi din toți rărunchii,
                                        precum nebunii,
                                             goliți de soare, de inimi, de cântec.
                                                    Nu știi dacă îi e  dor cuiva...
                                                         Nu știi...
                                                              Toți își strâng roadele și se laudă.
                                                                     Se laudă ...
                                                                                           Să mă ții în brațe.
                                                                                      Să mă ții în brațe atunci când petalele mă vor părăsi
                                                                                 Ostoite de toamna.
                                                                            Toamna mea,
                                                                       venită într-o zi.
                                                                  Într-o zi se intâmplă toate...
                                                             Să mă ții în brațe...

Liliana Roibu - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020

 

  Liliana ROIBU

      România

                                               MĂRGĂRITARELE DIN OCEANUL SUFLETULUI
 
                                                       Tu, cel ce treci pragul inimii, luându-mi pulsul,
                                                         culegând din adâncul oceanului sufletului,
                                                         într-o clipă de răgaz, îți las mărgăritarele iubirii,
                                                         înmulțește-le în șiraguri bune și frumoase
                                                         care, să strălucească dincolo de vremuri

                                                        de minte, trup și suflet, creându-ți raiul!

   CERBUL CU AMURG ÎN FRUNTE
 
         Prin vâjâit de codru care geme
              Neliniștea, în cioburi de gânduri se frânge,
                   Răsuflă inima pământului sub talpa naturii
                        Ce-și strânge la piept toamna bătrână;
                             Pădurea își tremură frunza și plânge,
                                  O jale adâncă inima cerului atinge,
                                       Muge un cerb în poiana cu stele
                                            Scuturându-și amurgul din frunte,
                                                  Un glas tânguios de bucium
                                                       Adună stoluri de nori, în pustiuri
                                                            Peste munții cu tâmple cărunte
                                                                Răsar țipete de păsări singuratice,
                                                                     Pe o vale abruptă, o iubire fugară
                                                                          Își fulgeră ecourile prin dimineți de aramă,
                                                                               Se adâncește în sihăstria de cuvinte,
                                                                                     Își scurge izvorul, sub stânca de gheață,
                                                                                          Suspină, zâmbește, se pierde în geană de munte
                                                                                               Cu cerbul care adulmecă văzduhul fierbinte…
                                                                                                     Căprioare se adapă din globul de lumină

                                                                                                          În strânsoarea vântului cu azur în coamă. 

Sânziana Emanoil - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020

 

 Sânziana EMANOIL

           România

                                                                                                ÎN LEGILE IUBIRII
 
                                                                 În legile iubirii trupu-mi scald
                                                                       precum o înviere-n primăvară
                                                                            stele purpurii ca de smarald
                                                                                 așez înmugurirea-ntr-o tiară
 
                                                                                                      partea întunecată-a lunii plânge
                                                                                                 și nicio lege sacrosanctă-a vieții
                                                                                            de la Iisus același sacrilegiu
                                                                                       duce-n erori atemporale morții
 
                                                                 din lacrima Mariei Magdalena
                                                                      un zbucium îngropat în mii de ani
                                                                           a mai rămas pironul și coroana
                                                                                fără Iisus spinii sunt inumani!

                             DE LACRIMA ȚI-AR FI PE CER SENINUL
 
                                        De lacrima ți-ar fi pe cer seninul
                                              pe toate-n dar în inimă le-aș strânge
                                                   m-ai învățat cum să iubesc aminul
                                                        a ta tristețe într-a mea se scurge
 
                                                        m-ai învățat a ploilor genune
                                                             și-a apelor tăcere ceasuri sunt
                                                                  să simt adânc dulceața din căpșune
                                                                       a ploii mângâiere n-o dezmint
 
                                                                       privirile turnate-ntr-o clepsidră
                                                                           vor lacrima când ploaia-mi va vorbi
                                                                                voi scrie cu a inimii arsură
                                                                                     și cu splendoarea ei te voi iubi!

Ioan Rațiu - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020

 

          Ioan RAȚIU

            România

                                                                      RONDEL EMINESCIAN

                                             Nu credeam să pot a juca vreodată
                                                  Rolul nepăsării celui vinovat
                                                       Nopţii albe şi dimineţii pată
                                                            Repetând eroarea primului păcat
 
                                                            Lacrimă tăcerii-n cădere iată
                                                                 Câtă-nchipuire tremură ciudat
                                                                      Nu credeam să pot a juca vreodată
                                                                           Rolul nepăsării celui vinovat
 
                                                                           Din crâmpei de viaţă facă-se roată
                                                                                Regăsind alt zâmbet într-un alt oftat
                                                                                     Visului cântând fericirea toată
                                                                                           Pentru clipa care n-a aplaudat
 

                                                                                                Nu credeam să pot a juca vreodată.

Pica Maria Boștină - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020

 

Pica Maria BOȘTINĂ
       România

                   SIMFONIA STELELOR 

                                                          Luna a deschis cortina,
                                                               Stelele s-au adunat,
                                                                    În spectacol de lumină
                                                                         Carul Mare-n primul act!

                                                                                                                Şi-n sclipirile lor toate
                                                                                                           A cerului boltă albastră, 
                                                                                                      Pregătesc din timp sceneta,
                                                                                                 Luceafărului, dragul astru!

                                                          Simfonia nopții-ncepe,
                                                               Pe-un fundal pictură vie,
                                                                    În culori de un zmarald,
                                                                         Bleu ciel, o feerie!

                                                                                                                Pe tonuri uşor plăcute,
                                                                                                           În peisajul de basm,
                                                                                                      Cântă păsări ce se-nalță,
                                                                                                 Într-un dans triumfal!

                                                          Se rotesc în grupuri, cercuri, 
                                                               Şi alt cerc le înconjoară,
                                                                    Precum se-nvârte pământul,
                                                                         Spectacol, o noapte rară!

                                                                                                                 Ca acorduri de viori
                                                                                                            Se aud silențios,
                                                                                                       Toate păsările-n zbor
                                                                                                  În programul maiestos!

                                                          Luna trece între stele,
                                                               Face-un arc pe cerul plin,
                                                                    Cerul culoarea-şi deschide,
                                                                         Stelele-s mici lumini!

                                                                                                  Dunărea-i toată oglindă, 

                                                                                             A prins imaginea nopții,
                                                                                        Ca o marmură albastră, 
                                                                                   Cerul, păsări, tot concertul!

                                                          Păsări desfac aripi mari,
                                                               Se retrag uşor spre mal, 
                                                                    Luna-și pune rochie albă,
                                                                          Spre-ncheiere de program! 

                                                                                                   Sirius luminos, iubit,
                                                                                              Lasă stelele de-o parte,
                                                                                          Simfoni-a luat sfârşit, 

                                                                                     Trage cerului cortina, pentru el 

                                                                                și pentru astre! 

                                                          Este linişte pe cer, 

                                                               Vine iute dimineața,
                                                                    Într-o rouă proaspătă
                                                                         Soarele-şi arată fața.