România

România

luni, 26 octombrie 2015

Ion IONESCU-BUCOVU, așa cum puțini îl cunosc

 


C.V. de AUTOR

     M-am năcut în comuna RÂCA, judeţul Argeş, la câmpie în aria Moromeţilor lui Marin Preda. De la câmpie am luat infinitul zării, căldura verilor toride, dar şi frigul iernilor aspre care mi-au marcat existenţa. Aici orizontul se pierde în neant şi se împreunează cu cerul. Părinţii mei au fost nişte ţărani înţelepţi care au înţeles că şcoala este singura cale care ne va scăpa de sărăcie şi ne-a deschis calea către învăţătură, cu mari sacrificii.De aceea îi venerez şi le port tot respectul.
     Poezia aspră a vieţii mi-a oţelit sufletul şi am învăţat să mă lupt pentru fiecare bucăţică de viaţă. În condiţii grele, am urmat Şcoala pedagogică din Câmpulung, Institutul pedagogic de 3 ani din Bucureşti şi apoi Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filologie.
     Am început şcoala când stalinismul era în toi, studiind doar pe manuale sovietice şi am făcut mari eforturi pentru a-mi însuşi o cultură solidă, studiind scriitorii români, pe marii clasici, Eminescu, Slavici, Creangă şi Caragiale, cu profesori vestiţi pecum Zoie Dumitrescu-Buşulenga, Augustin Z.N. Popp, George Muntean,Matei Călinescu, D.D. Panaitescu, D.Zamfirescu,Alexandru Bistriceanu, Clara Chiosa,G.G. Ursu etc.
     Am fost director de şcoală timp de 20 de ani şi profesor de limba română timp de 47 de ani unde am îndrumat generaţii întregi către înţelepciunea cărţii. Din mâinile mele au ieşit profesori, ingineri,meşteşugari etc.,oameni cu care mă mândresc, de la care primesc şi acum la senectute felicitări şi mulţumiri.
     Am cochetat şi cu literatura. Încă de la vârsta de 14 ani am scris poezie şi proză, publicate în ziare regionale. Dar ocupat fiind cu catedra, am lăsat această pasiune pentru mai târziu când am acumulat multă experienţă şi cultură.
     Din păcate, fiind un împătimit critic al regimului comunist, am fost luat în vizorul securităţii şi în anul 1985 am avut vizita a doi securişti acasă sub pretextul că posed aur, mi-au făcut un control amănunţit al locuinţei şi mi-au confiscat toate manuscrisele, câteva caiete studeţeşti cu două romane. Anii 1985-1989 au fost anii cei mai grei, mi s-a făcut dosar la securitate şi am fost urmărit pas cu pas de agenţi ai securităţii.
     Manuscrisele mi-au fost înapoiate în jurul datei de 21 decembrie 1989 când începuse fierberea revoluţiei.
     Am scris proză şi poezie dar am publicat puţin.
Ca proză:
- Martirii lui Eros- roman, Editura Editgraph, Buzău, octombrie 2015;
- Izvorul fericirii- roman ;
- Îngerul care a căzut din Paradis - roman în curs de apariţie;
- Priveghiul-roman, publicat în fragmente prin diferite antologii de proză;
- Un volum de Povestiri, publicate separat:
- Viuaţa lui Eminescu între realitate şi ficţiune, publicat on line:
- Din viaţa şi opera scriitorilor români, volum publicat on line:
Volume de poezii:
- Cutia cu amintiri;
- Umbrele toamnei;
- Luciri celeste;
- Orgoliul cuvintelor;
- Visele nu se uită niciodată;
- Eu te-am iubit, femeie.
 Toate publicare on line.
Eseuri:
 - Scrisori către eternitate
Monografia comunei Râca, Editura Etnologică, 2015
Colaborez la:
 Lumea Românească; Ziarul Naţiunea; Luceafărul; Armonii culturale; Revista Armonia; Grai românesc; Oglinda literară; Revista Bogdania; Revista Clipa; Revista Agero; Nomen Artis; Revista Dor de dor; Melidonium; Revista Art-Emis; Observatorul; Actualitatea irlandeză; Biblioteca Metropolitană a Bucureştilor; Revista Boema; Ars-Poetica, etc. Am scris peste 200 de articole de literatură în reviste şi ziare.
     Am publicat poezii în cca 10 antologii de poezie şi proză.
     Din Martie 2015 cofondator și editorialist la revista de cultură și artă ”Amprentele sufletului”.

     Vă invităm cu tot sufletul sâmbătă, 31 octombrie, ora 16, la lansarea romanului „Martirii lui Eros (Eminescu și Veronica), autor Ion Ionescu-Bucovu, care va avea loc la sala de festivități a Asociației Generale a Inginerilor din România, cu sediul în București, B-dul Dacia nr. 26 ( Piata Romana), sectorul 1. Prezintă: Nicolae VASILE, Eugenia ENESCU-GAVRILESCU și Cristian ȚÂRLEA. Invitat special, doamna Polina Gheorghe, redactor muzical la Radio Bucureşti.

luni, 31 august 2015

Ziua Limbii Române

Instituită prin Legea nr. 53/2013, adoptată de Parlament, Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova, din 1990.
În cele două state, dar și în comunitățile românești din lume sărbătoarea este onorată prin organizarea unor manifestări culturale și științifice menite să încălzească sufletele celor care s-au născut în limba română, iar celor care nu o cunosc să le arate contribuția ei – ca expresie identitară a poporului român – la dezvoltarea civilizației universale.
 în perioada 15 – 18 august 2015, Institutul Cultural Român de la New York a organizat în premieră în spațiul nord-american Festivalul Limbii Române în Canada și SUA, dedicată sărbătoririi Zilei Limbii Române, printr-o serie de spectacole muzical-literare.
La  triplul eveniment – programat la Montreal (15 august), Ottawa (16 august) și New York, la sediul institutului (18 august) – a participat: marele compozitor și virtuoz interpret la mai multe instrumente muzicale (violoncel, pian etc.) Eugen Doga  - a cărui creație  a intrat cu mare succes în circuitul european și universal al valorilor muzicale; „Valsul” său a fost declarat parte a Patrimoniului UNESCO - ,  și vestitul  naist și dirijor Vasile Iovu.
În acest context, spectacolele turneului muzical-literar organizat de Institutul Cultural Român de la New York – în cooperare cu Asociația Culturală Română din Montreal, Comunitatea Moldovenilor din Quebec și Studioul Independent „Flacăra Film”, din Chișinău -  a reprezentat  cadrul potrivit de promovare a unor valori autentice ale culturii române, una și aceeași de-o parte și de alta a Prutului.
Evenimentele nu au fost  dedicate doar comunităților românești din cele două mari state ale Americii de Nord, ci și  publicului de alte și numeroase origini etnice din Canada și SUA.
Eugenia Enescu-Gavrilescu

luni, 17 august 2015

CONCURS NAȚIONAL LITERAR-ARTISTIC - EDIȚIA I

Revista „Amprentele sufletului” organizează Concursul National de Poezie începători, Proza, Teatru, Reportaj literar, Eseu, Fabule, Epigrama, Pictura și Grafică, cu titlul „Cele mai frumoase creații literar-artistice românești”, ediția I.
Puteți trimite materialele, începând cu data de 1 septembrie până la 30 septembrie, pe adresa de mail: corector.eu@gmail.com
La acest concurs pot participa creatori din întreaga ţară și din Diaspora, indiferent de vârstă, care nu sunt membrii Uniunii Scriitorilor din România sau Diaspora.
Comisia de jurizare va fi formată din critici literari şi de artă, poeţi și scriitori membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
Concurenţii vor trimite 5 poezii (pot fi casice, populare, creștine, moderne), 5 epigrame, o proză scurtă (eventual şi satirică de maximum 10 pagini), o piesă de teatru pe maximum 15 pagini, scrise în fișier WORD – Font Arial 10.
Nu vor fi luate în seamă poeziile și proza trimisă direct în căsuța de mail.
Artiștii plastici vor trimite câte 5 lucrări, jpg, cu rezoluție mai mare de 900 de pixeli. Nu vor fi admise lucrările inserate pe filă WORD.
Sunt admiși doar artiștii plastici care nu sunt membrii Uniunii Artiștilot Plastici.
Rezultatul concursului va fi publicat în revistele „Amprentele sufletului și „Literar ing” al AGIR, după data de 15 noiembrie a.c.
Câștigătorii vor primi diplome și un volum electronic cu creații personale.
Relații la telefon: 0760/994.327; 0733/075.015; 0747/117.273
Grupul de inițiativă al revistei „Amprentele sufletului”,
Eugenia Enescu-GAVRILESCU
Constantin-Nicolae GAVRILESCU
Nicolae VASILE
Ion IONESCU-BUCOVU
Ioan GANEA-CHRISTU

vineri, 3 aprilie 2015

Se-ascute dor, în pieptu-mi, lent















În goana trenului prin gară
rămas-a praful gri, difuz,
ce-n rotocoale-ncet coboară,
lăsându-mă trist și confuz.
A fost o clipă indignată
şi gara, dar şi mintea mea,
plimbând privirea-mi obosită
am vrut ca trenu-n loc să stea.
În lungul drum spre ţinta lui,
ţâşnit-a scurt din al său loc,
trecând bariera timpului
s-aducă-n Lume alt noroc.
În goana lui, doar pentru-o clipă,
a şuierat din nou prelung,
pe-obraz, o lacrimă în pripă
se scurge-alene, şi eu plâng.
Şi-a mai trecut un tren prin gară,
şi-am mai trecut o clipă din prezent,
oftez mereu... a câta oară
se-ascute dor, în pieptu-mi, lent?

joi, 12 februarie 2015

Din infinitul de iubire

Din infinitul de iubire
un stop mi-ar fi suficient,
să am în suflet mulţumire,
şi echilibru permanent.

Ce est-un strop? E mai nimic,
ceva cantitativ neînsemnat,
care înlătură puternic,
durerea resimţită altădat.

Să crescă însă-ncet, imens,
ca valul ce loveşte ţărmul
când vântul furios l-a-mpins,
s-ajungă unde-mi este dorul.

Îmi arde inima-n iubire
cu jarul înteţit imediat,
doresc un strop de fericire,
în dragostea-mi far' de păcat.

Din infinitul de iubire,
dă-mi Doamne picul cel dorit,
s-alung-acea nefericire,
unindu-ne-n amorul infinit.

sâmbătă, 7 februarie 2015

Fulgi din cer or să se cearnă


Sunt Grivei, cățelul mic,
despre puf nu știu nimic,
mama nu mi-a spus că puful
o s-acopere Pământul.

Vai cât este de lucios
și în aer, și pe jos!
Spune! Ce să fie oare,
că nu este de mâncare?

Când pe nas fulgi poposesc,
de căldură se topesc,
iar când merg, puful cel rece
prin lăbuțe frigu-mi trece.

Și de n-am la gât fular,
cizme și mănuși măcar,
mă va prinde o răceală
de n-o să mai merg la școală.

Vai! Cât este de frumos
și în aer, și pe jos!
Mi-a spus tata că e iarnă,

miercuri, 4 februarie 2015

Focul iubirii se contopește cu focul creației, devenind o forță mistuitoare. Acest lucru îl resimțim mai cu seamă primăvara, când totul renaște.
Viorel Muha spunea: „Contopirea prin iubire este o înălţare la care puţini ştiu să ajungă, iar... şi mai puţini, să înţeleagă acest mister!”
După mine, misterul ne trezește sentimente și trăiri speciale, ne incită și ne stârnește curiozitatea.
Primăvara, sufletele noastre reîntineresc, se primenesc, și se deschid către frumos și iubire.
Toți suntem darnici. Toți începem a dărui necondiționat din sufletul nostru semenilor. Toți vibrăm. Toți devenim fii Creației, de multe ori ne conșientizând că, fără să vrem poate, evoluăm deschis pe drumul identității cu Tatăl ceresc.
Asta este starea noastră normală, înscrisă adânc în ADN.
Ar trebui să rămânem aici! Ar trebui să ne trezim! Acum este momentul să fim noi, cei reali, fără să ne fie teamă să ne arătăm adevărăta față.
Trezirea către Spiritul nostru este emoţionantă, dar şi tulburătoare – cel puţin din punctul de vedere al ego-ului nostru – astfel încât uneori suntem tentaţi să continuăm ca şi cum totul ar fi fost la fel. Odată ce procesul de trezire începe, totuşi, nu îl putem ignora prea mult. Întocmai ca o fisură într-o uşă care se deschide spre o cu totul nouă parte a fiinţei noastre şi spre Universul în care locuim, noi suntem în cele din urmă constrânşi să observăm ce aspecte ascunse ale vieţii ne atrag, ne cheamă.
Vom simții noi posibilităţi în viaţă.
Este ca și cum cum ne-am trezi dintr-un vis fără sfârşit, și am începe să privim lumea cu alţi ochi, regăsindu-ne simţul curiozităţii. Am începe să ne întrebăm, poate pentru prima dată, dacă într-adevăr există mai mult decât putem vedea cu ochiul liber, şi dacă da, să vrem să ştim despre ce e vorba!
În fiecare an, primăvara sădește în sufletele noastre fericirea. De noi depinde dacă ne pregătim bine terenul ca aceasta să germineze și să crescă.
Bine ar fi să învățăm să îndepărtăm buruienile: mândria, ura, invidia, rivalitățile din orgoliu, furia, discordia, calomniile și bârfa, pentru că toate acestea, cu siguranță, vor înăbuși din fașă fericirea de care ne-am putea bucura.
O seară plină de fericire, vă doresc!

duminică, 1 februarie 2015


„Îndraznește să trăiești viața pe care ai visat-o pentru tine. Mergi înainte și fă ca visele tale să devină realitate” - Ralph Waldo Emerson

Capacitatea de a visa și de a lupta ca să obținem ce dorim, e un dar extraordinar. Oamenii care au îndrăznit să viseze, și nu s-au lăsat doborâți de împrejurări, au schimbat viața lor și pe a celorlalți.

Viața este frumoasă și merită trăită!

Împărtășirea Iubirii nu te va face niciodată slab, ci din contră. Te va înălța. Te va binecuvânta. Nu contează dacă cel de lângă tine îți răspunde la fel, tu mulțumește-i pentru oportunitatea minunată de a simți iubirea înăuntrul tău și de a o lăsa să te înalțe și să te binecuvânteze. Iubirea nu te face niciodată inferior.

Împărtășirea ei, nemaidorind nimic în schimb, te face cea mai puternică persoană.

O zi plină de fericire!
 

Călător pe praf de stele
trăiesc dorurile mele,
scriu cuvinte şi dezleg
vise ţes într-un întreg.
Nu mă satur de colind
galaxia mea e-n gând,
ziua doar mă pregătesc
cum la noapte o s-o iubesc.
Călător sunt zi şi noapte,
aud ale sale şoapte,
le percep ca o chemare
spre dragostea mea cea mare.
Fug, alerg cum fuge gândul,
ocolesc întreg Pământul,
spre iubirea mea cea dulce
ce-a rămas, nu se mai duce.
Călător pe praf de stele
trăiesc dorurile mele,
împlinind noapte de noapte
dragostea cântată-n şoapte.

vineri, 9 ianuarie 2015

Memento mori





















Sar scântei răvăşitoare,
aprinzând mintea uimită
privind  viaţa de sub Soare,
a Lumii cea umilită.

Sunt sclipiri ce explorează
pătrunzând durerea seacă,
neuroni-n cap valsează
în ritm şchiop, după o placă.

După şocul suferit
sufletul în chin se zbate,
tinzând către infinit
unde nu există moarte.

Însă-n noaptea-ntunecată,
brusc, năluca-mi se disipă,
Universul îl încarcă
întregindu-l într-o clipă.

Sar scântei răvăşitoare,
explodează în eter,
nu-s ca razele de Soare
strălucind pe eşicher.

marți, 6 ianuarie 2015

Pe aleea destinului

Un zâmbet, o floare şi-o rază de soare
de mână cu gându-nfloresc,
nu lasă ast' viaţă nimic la-ntâmplare
te-nalţă-n avânt tineresc.
Ştrengar îmi e gândul şi-mi lasă surâsul
deschis ca o floare-n amiezi,
în raze de soare mă pierd cu candoare
visând cum ai să mă dezmierzi.
Şi inima-ți spune cu şoapte nebune:
- Hai vino! Am poarta deschisă,
mi-e dorul iubirii în nemărginire
iar sufletul îmi este în transă.
Pe-aleea destinului caut mereu
petale de flori cu parfum,
sub razele calde-ale dorului meu,
să ţi le presar ţie-n drum.
Un zâmbet, o floare şi-o rază de soare
şi mână în mână, cu gând amândoi,
pecete vom pune cu o sărutare
şi-n viaţa de astăzi, şi-n viaţa de-apoi.

vineri, 2 ianuarie 2015

Departe eşti copilărie

Departe eşti copilărie
şi cât de-aproape totuşi eşti
în iarna care ne îmbie
spre lumi frumoase ca-n poveşti.

Mă uit acum pe geam afară
cu ochi miraţi şi larg deschişi,
cum fulgii lin în aer zboară
în jocul lor frumos, destinşi.

La dansul lor galeş privesc,
iar ritmul lor alert mă cheamă
să-i simt atunci când se-nteţesc,
topindu-mi-se-ncet în palmă.

Departe sunt acum de lumea
când alergam de zor voios
în lung şi-n lat mai toată vremea,
prin neaua așternută jos.

Mă-ntorc acum cu nostalgie
în timpul când copil eram,
trăind cu-aceiaşi bucurie
minunea iernii de la geam.

Departe eşti copilărie
şi cât de-aproape totuşi eşti
în iarna care ne îmbie
spre lumi frumoase ca-n poveşti.

joi, 1 ianuarie 2015

Zvon de iarnă
















Se porni în miez de noapte,
într-o linişte profundă,
peste frunzele uscate
fulgi de nea uşor să cadă.

Zor nevoie să vestească,
pân' se luminează bine
copiilor să le placă:
Vine iarna! Ce minune!

Cerne cerul cu migală
peste firea cea lumească
stratul alb, fără sfială,
totul ca să ocrotească.

Va sclipi omătul iernii
până zorii-or să răsară,
bucuroşi vor fi copiii,
sania o au din vară.

Se porni în miez de noapte
ca-ntr-o joacă de copii,
lin, pe frunzele uscate,
fulgi să ningă feerii.

vineri, 26 decembrie 2014

Colindând cu leru-i ler













Sub a iernii vrajă sfântă,
Dalbe flori lucind din cer
Cad în jocul ce ne-ncântă,
Colindând cu leru-i ler.

Prin troienele de nea
Vin copiii pe la poartă,
Pe-nserat a ne ura
Să-mplineasc-a noastră soartă.

Geru-afară iar se joacă,
Şi pe geam pune steluţe,
De la pom se rupe-o cracă
Scuturând nea pe hăinuţe.

Sub a iernii vrajă sfântă
Dalbe flori lucind din cer,
Cad în jocul ce ne-ncântă,
Colindând cu leru-i ler.

vineri, 12 decembrie 2014

Zâna crizantemelor


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
De pe deal, pe nevăzute,
se coboară lin, spre vale,
pe când vara-i pe sfârşite,
turme de miori sprințare.

Și puţin câte puțin,
caldul verii se topeşte
sub cerul încă senin,
semn, că mult el ne iubește.

Zboară frunzele domol
și pe ritm dansează lent,
se aştern uşor pe sol,
cu grație și talent.

Din văzduh un nor răzleţ
fugărit de vânt prin zare,
glăsueşte îndrăzneţ,
făcând verii o chemare.

Vino Vară după mine,
timpul tău a expirat!
Nu vezi cine vine mâine?
Oricum pleci... Este păcat!

De pe deal priveşte Toamna,
Zâna crizantemelor,
căci de mâine e stăpână
până-n creasta munților.

joi, 23 octombrie 2014

Toamna iubirii


Ea, de-un verde sclipitor
sub a razelor blândeţe,
se trezeşte în decor
dând iar soarelui bineţe.

El, străluce-n dimineaţă,
îi trimite un sărut
înroşindu-se la faţă,
nu-i spune ce ar fi vrut.

Ea, se face că nu vede
c-o iubeşte cel de sus,
în curând nu mai e verde,
vara, tocmai a trecut.

El, e conştient că pleacă
verdele iubit din vară,
toamna-n pom scutur-o creangă...
Va-nfrunzi la primăvară.

Ea, promite să-l iubească
de când va fi... doar un mugur,
ca pe cer să strălucească
şi să nu rămână singur.

Și acceptă s-o aştepte...
va-ndura toamna şi iarna,
nu vor fi zile deșarte...
Iarăși vine primăvara.

Ea, de un verde gălbior
sub a razelor blândeţe,
toamna, cade în decor,
ucisă de bătrâneţe.

luni, 29 septembrie 2014

Toamna blândă















În răcoarea dimineţii
pe când roua lin se lasă,
zilnic dau binețe vieții
ștergând dorul ce m-apasă.

Melancolic prin fereastră
privesc pomii  dezbrăcați,
în lumina cea albatră
ce se scurge printre brazi.

Pe aleile din parc,
ici și colo-o frunză cade,
piruetă într-un cerc,
tremurând, în vânt se zbate.


Iarba nu se mai zărește,
Toamna grije a avut,
lăsând ochiului a vede
bruma, ca un aşternut.

Simte omul sub picioare
că ceva este schimbat,
a pălit și mândrul Soare,
Vara-i dusă, a plecat.

Toamna blândă, înspre seară,
ne mai smulge un suspin,
până gerul o s-apară,
cerul, ni-l lasă senin.



miercuri, 6 august 2014

Vremea












Curge vremea ca o apă.
Ce contează cum e-afară?
Este cea ce ne adapă,
fie iarnă, fie vară.

Pic cu pic de-a valma trece,
fie ploaie, fie soare,
vremea noastră se petrece,
sufletul adânc ne doare.

Un ceasornic stă să sune,
și când viața ni-e mai dragă,
clipa noastră-n grabă vine...
doamna cernită nu-ntreabă.

Curge vremea-ncetișor.
Ce conteză cum e-afară?
merg cu ea pân-am să mor...
bine-ar fi-ntr-o primăvară.

Ciclul vieții. Vremea curge
într-un sens ireversibil.
Pe obraz mi se prelinge
vremea-n lacrimă, vizibil.

vineri, 18 iulie 2014

Calea sorții



Dintre toate ale vieţii
multe căi, bătătorite,
una este cea a sorţii
şi al clipei fericite.

O găsești pe negândite
când speranţa ți-e pierdută,
după zile nesfârșite
n care fruntea îți asudă.

Rătăcind fără adresă
pasul bate ruta strâmbă,
întorcându-te acasă
inima fiindu-ți frântă.

Pe drumuri ce n-au adresă
paşii șovăie cu teamă,
căutând cu dor mireasă
cum sufletul te îndeamnă.

Dor se zbate-n piept, fierbinte,
căutând suflet pereche,
cu chip plămădit de minte,
șoapte să-i torci la ureche.

Drumul către clipa sfântă
hărăzită de destin,
doar odată e-mplinită,
după care spui: Amin!

Ce frumoasă-i astă clipă!
Măreţia-i e divină,
sufletul din ea se-adapă
şi pe veci o să rămână.