Eugenia Zabulica - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020

       Eugenia ZABULICA

        Republica Moldova

BRAZDA VREMII

 
                                                  Adânc ne îmbrăzdează vremea,
                                                       Trecând prin carne și prin oase,
                                                            E îndrăzneață, nu se teme
                                                                 Să ne roadă-n zilele ploioase.
 
                                                                                  Încet, încet ne-mbogățește,
                                                                             Acoperindu-ne cu argint,
                                                                        Și dinții, ce ni-i prea rărește,
                                                                   Îi toarnă-n aur, strălucind.
 
                                                  Cu zahăr venele-ndulcește,
                                                       Și toarnă plumb în talpa grea,
                                                            Cu pinteni buni, „prietenește",
                                                                 Ne țintuiește când ea vrea.
 
                                                                                   Nu zăbovește să ne toarne,
                                                                              Ea, săruri minerale multe
                                                                         La-ncheieturi, și să răstoarne,
                                                                   Omul trudit ca de pe-un munte.
 
                                                  Chiar pietricele și nisip
                                                       Adună-n carnea noastră vie,
                                                            Se străduie în fel și chip,
                                                                 „Blajină", ea cu noi să fie.
 
                                                                                    Se-ngrijorează vremea tare
                                                                               Și de căsuța cea cu prag,
                                                                          Ca să n-avem problemă mare,
                                                                     Ne pune-n mână un toiag.
 
                                                  Ea multe lucruri ne învață,
                                             Trecându-ne prin foc și pară,
                                        Nici nu-ți dai seama când te-nhață,
                                   În brazda ei, și te-mpovară.

Scriitori contemporani - Maria MEROPE, Rondelul mov de ametist

Maria MEROPE- România

                                                    RONDELUL MOV DE AMETIST

                                                            În aura vremii-s magie

                                                                 Nu sunt simple pietre pierdute

                                                                      Prin purpura tainei trecute

                                                                           Vezi dense vibraţii – solie.

                                                                            Cunoaşterea-naltă învie

                                                                       Din violet ametiste crescute

                                                                  În aura vremii-s magie

                                                             Nu sunt simple pietre pierdute.

                                                                                                           

                                                             Toarne Bachus vin şi beţie

                                                                  Pe nimfe cristal neştiute

                                                                       Prin spaţiu şi timp să transmute

                                                                            Lumina în spirit - trezie!

                                                                            În aura vremii-s magie.

Tradiții românești - Babele

        Eugenia 
Enescu-Gavrilescu

     
     Babele de martie sunt o tradiţie frumoasă de primăvară care vine de la romani. Tradiţia spune că fiecare îşi alege o babă între 1 şi 9 martie, iar aşa cum va fi ziua pe care aţi ales-o, aşa o să va meargă tot anul.
     Daca vremea este frumoasa si soarele straluceste acel om este voios si bun la suflet sau ii va merge bine tot anul urmator, daca in schimb este intunecat atunci acela nu este un om bun la suflet si este cam suparacios.
     Tot in traditia romaneasca se spune ca daca ninge sau ploua in acea zi este semn de bogatie.
     Cum se alege baba de primavara
     Pentru alegerea babei o metoda este aceea de a-ti alege o zi oarecare intre 1 si 9 martie la intamplare. O alta metoda este de a-ti alege baba in functie de ziua de nastere, daca ziua se afla intre 1 si 9 ale oricarei luni atunci si baba va fi in ziua respectiva, de exemplu daca este cineva nascut pe 6 august baba lui va fi pe 6 martie.
     Daca data nasterii este formata din doua cifre atunci se procedeaza astfel : de exemplu cineva este nascut pe 23 decembrie, ziua in care ii pica baba se calculeaza astfel 2 + 3= 5, deci baba este pe 5 martie.

Metamorfozele inimii > Maria Călinescu - poezii de dragoste

Maria Călinescu - Galați

                                                   ÎNVAȚĂ CE-I IUBIREA

                                   Ascult gândul din mine:- Învață, ia aminte!

                                   - Iubirea, nu răsare, ascunsă în cuvinte,

                                   Ea trebuie culeasă din răsăritul care,

                                   Își leapădă menirea pe chipul tău de floare.

                    - Învață! Că iubirea, nu crește printre spini,

                    Culoarea și-o alege din ochii tăi blajini!

                    Parfumul, ca și-n floare e unic în iubire,

                    E mai suav decât, un zâmbet de uimire.

                                                  - Iubirea-i simfonia în amintiri păstrate,

                                                  Unde-i sărutul dulce-mpletit cu mii de șoapte,

                                                  Leagă doar destine pe drumul către mâine,

                                                  Sub un botez de stele, din ploile divine!

                    - Iubirea este rană ce doare, chiar de, moare

                    E îngerul din tine cu aripi albe, care,

                    Te-nalţă, te coboară în lumile de vis,

                    Este cuvântul sacru, păstrat ca manuscris.

                                   - Învață, prețuiește, căci alții n-au simțit

                                   Nicicând în lumea asta, cum e să fii iubit!

                    AM SCRIS IUBIREA

            Am scris iubirea-n câmp cu maci
            şi toţi au spus atunci, tu taci!
            şi, când cădeau  ploi de petale
            am plâns durerea-n câmp de jale.

                      Am scris iubire-n flori de tei
                      şi au strigat cu toţii, piei!
                                şi-am plâns în lacrima de floare
                                şi am simţit în trup răcoare.

                                          Apoi am strâns flori de salcâm
                                          din cele ce-au căzut pe drum,
                                                    dar şi atunci m-au alungat,
                                                    să cânt iubirea, drept mi-au luat.

                                                              Să-mi cânt iubirea, n-am să tac,
                                                              e-averea mea, ce pot să fac?
                                                                        e hrana… sufletului meu,
                                                                        doar e, dar cred în Dumnezeu.

                                                              Voi scrie-o ‘n câmpul cu scaieţi,

                                                                   ei sunt ai nimănui, de vreţi,
                                                                        când lacrimi îmi vor curge lin
                                                                             voi scrie-o și-n câmp cu pelin.

                                                                     IUBIREA-I AERUL CEL DULCE

                                                                       Pășesc tăcut pe malul vremii,
                                                                       Caut răspuns la mii de gânduri
                                                                       Și parc-aș vrea în pragul iernii,
                                                                       Să-ngrop tristeți, adânc, în prunduri.

                                                        S-arunc, acum, lacrima-n râuri,
                                                        Să mulțumesc… cui o-neca-o,
                                                        Să uit de ea, să scriu de-a pururi,
                                                        De-o primăvară, de, mi-o da-o.

                                          Să nu-ntâlnesc lacustre temeri,
                                          Când voi da fila-n cartea vieții,
                                          Apus lumină vreau  pe umeri,
                                          Iar lacrimi, roua dimineții.

                           Din palid gând să fac visare,
                           Cu un sarut și-un vals în noapte,
                           Din toamne reci să iau culoare,
                           Să gust nectaru-a mii de șoapte.

                 Și-atunci când soare va apune
                 Spre nimb cu stele ne-om tot duce,
                 Și, îngerilor le vom spune:
                 - „Iubirea-i aerul cel dulce”.

Focul iubirii se contopește cu focul creației, devenind o forță mistuitoare. Acest lucru îl resimțim mai cu seamă primăvara, când totul renaște.
Viorel Muha spunea: „Contopirea prin iubire este o înălţare la care puţini ştiu să ajungă, iar... şi mai puţini, să înţeleagă acest mister!”
După mine, misterul ne trezește sentimente și trăiri speciale, ne incită și ne stârnește curiozitatea.
Primăvara, sufletele noastre reîntineresc, se primenesc, și se deschid către frumos și iubire.
Toți suntem darnici. Toți începem a dărui necondiționat din sufletul nostru semenilor. Toți vibrăm. Toți devenim fii Creației, de multe ori ne conșientizând că, fără să vrem poate, evoluăm deschis pe drumul identității cu Tatăl ceresc.
Asta este starea noastră normală, înscrisă adânc în ADN.
Ar trebui să rămânem aici! Ar trebui să ne trezim! Acum este momentul să fim noi, cei reali, fără să ne fie teamă să ne arătăm adevărăta față.
Trezirea către Spiritul nostru este emoţionantă, dar şi tulburătoare – cel puţin din punctul de vedere al ego-ului nostru – astfel încât uneori suntem tentaţi să continuăm ca şi cum totul ar fi fost la fel. Odată ce procesul de trezire începe, totuşi, nu îl putem ignora prea mult. Întocmai ca o fisură într-o uşă care se deschide spre o cu totul nouă parte a fiinţei noastre şi spre Universul în care locuim, noi suntem în cele din urmă constrânşi să observăm ce aspecte ascunse ale vieţii ne atrag, ne cheamă.
Vom simții noi posibilităţi în viaţă.
Este ca și cum cum ne-am trezi dintr-un vis fără sfârşit, și am începe să privim lumea cu alţi ochi, regăsindu-ne simţul curiozităţii. Am începe să ne întrebăm, poate pentru prima dată, dacă într-adevăr există mai mult decât putem vedea cu ochiul liber, şi dacă da, să vrem să ştim despre ce e vorba!
În fiecare an, primăvara sădește în sufletele noastre fericirea. De noi depinde dacă ne pregătim bine terenul ca aceasta să germineze și să crescă.
Bine ar fi să învățăm să îndepărtăm buruienile: mândria, ura, invidia, rivalitățile din orgoliu, furia, discordia, calomniile și bârfa, pentru că toate acestea, cu siguranță, vor înăbuși din fașă fericirea de care ne-am putea bucura.
O seară plină de fericire, vă doresc!

Dacă vrei

Dacă vrei

să deschizi uşa visului,

nu trebuie

să te culci devreme.

Dacă vrei

să parcurgi calea visului,

de imaginaţie

să ai vreme.

Căci numai cu vremea,

din vreme devreme,

de-i zi sau de-i noapte

în minte visul se cerne.

Dacă vrei

să deschizi uşa visului,

nu te culca devreme,

ci lasă

să-nceapă filmul visului,

făcând anestezie la vreme!