România

România
Se afișează postările cu eticheta nălucă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nălucă. Afișați toate postările

joi, 1 martie 2018

Iubirea sub semnul Dragobetelui - Kessy Ellys Nycollas









      Kessy Ellys Nycollas
Petroșani, Jud. Hunedoara



         FĂRĂ IUBIRE...

            Nu ştiu de Dragobete a iubit şi el
                 Dar ştiu precis ca mulţi încă iubim...
                      Fără iubire sufletul e trist
                           Şi viaţa moare-ncetinel...

                                Un Dragobete mai trăieşte azi în fiecare
                                     Indiferent că este fată sau băiat...
                                          Iubirea este un lucru mare
                                                Şi e de Bunul Dumnezeu lăsat...

                                                      Iubiţi-vă! Iubirea este un sentiment  ne egalat
                                                 Indiferent că se petrece în ,,bordei’’ sau în palat...
                                            Ea izvorăşte din suflete frumoase
                                       Şi îmbogăţeşte şi bordee dar şi case...

                                                            Când eşti iubit parcă le ai pe toate
                                                                  Visezi şi râzi în soare fericit!
                                                                        Nimic nu-ţi mai doreşti... nu-ţi mai lipseşte
                                                                              Când simţi că eşti cu adevărat iubit!


















                                                                                     VINOVAȚI DE IUBIRE

                                                                                         Înflorit-au în priviri...
                                                                                    Vrei nu vrei, pe negândite!
                                                                               Sentimente şi trăiri,
                                                                          Numai de noi doi simţite!
                                                                     Rasfătăndu-mă în taină,
                                                               Din priviri, fără cuvinte,
                                                          Mi-ai pus iar venin pe rană
                                                     Răscolindu-mi taine sfinte!
                                                Şi îmi amintesc şi-acum,
                                           Cât eram de tulburată,
                                      Când privirea ne-o-ntalneam
                                 Simţindu-mă vinovată!
                            Dar şi când te-ndepartai
                            Şi priveam din urmă-ţi pasul,
                                 Mă simţeam că mă topesc,
                                      Că nu- ţi mai auzeam glasul!
                                            Vântul seri învolbura,
                                                  Marea şi-mi răvăşea părul...
                                                       Lumea-n jur mi se părea,
                                                            Că ne simte adevărul!
                                             Taina nopţii fără tine,
                                         Nu puteam s-o înţeleg,
                                    Mi era rău, deloc prea bine
                               Ne ştiind ce să aleg!
                          Mi-ai apărut... o nălucă,
                     Dar ştiam că te-aştept…
                Domnul, drumul ni-l încurca
           Şi n-aş vrea să suferim!


vineri, 9 ianuarie 2015

Memento mori





















Sar scântei răvăşitoare,
aprinzând mintea uimită
privind  viaţa de sub Soare,
a Lumii cea umilită.

Sunt sclipiri ce explorează
pătrunzând durerea seacă,
neuroni-n cap valsează
în ritm şchiop, după o placă.

După şocul suferit
sufletul în chin se zbate,
tinzând către infinit
unde nu există moarte.

Însă-n noaptea-ntunecată,
brusc, năluca-mi se disipă,
Universul îl încarcă
întregindu-l într-o clipă.

Sar scântei răvăşitoare,
explodează în eter,
nu-s ca razele de Soare
strălucind pe eşicher.