De-aș fi Luceafăr, autor Venus Capalnasan - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                                            Venus CAPALNASAN

                                                                                     România

                            DE-AȘ FI LUCEAFĂR!

                       Pe razele-i coboarã, biet Luceafăr,

                           Mânat doar de iubire

                                Prin geam luceşte, la copile-n păr,

                                     Uitând de nemurire!

                                          Pogoară la copile zburător,

                                               Le răvăşeşte gândul,

                                                   Cu-o adiere blândă, ca un nor,

                                                        Le flutură veşmântul!

                                                             Oare dece şi oare cum,

                                                                  Luceafărul cel rece,

                                                                       A străbătut atâta drum,

                                                                            Amorul să-şi înece?

                                                                                 El Astrul, cel veşnic îngheţat,

                                                                                      A coborât! Minune!

                                                                                           La rangu-i preamărit a renunţat,

                                                                                                De dragul unei june!

                                                                                    * * *

                                                                                                       De El, acela veşnic neatins,

                                                                                                  A coborât în dor,

                                                                                             Atuncea, eu, de dragoste atins,

                                                                                        Cum să renunţ? Mai bine mor!

                                                                                   Aşa e dorul şi e bine!

                                                                             Aşa îmi place a trăi!

                                                                        De-aş fi Luceafăr aş veni în lume.

                                                                   Pentr-o copilă a muri!

                                                              Şi nu degeaba acesta nume-mi este,

                                                         Predestinat se pare că eu sunt,

                                                    Îndrăgostit să fiu, ca-ntr-o poveste,

                                               De când mă ştiu şi până în mormânt!

Scriitori contemporani - Lavinia Elena NICULICEA, La o cafea cu mama

Lavinia Elena NICULICEA - România

                                              
                                              LA O CAFEA CU MAMA

                                                      Mamă, viața mă naște

                                                           de mai multe ori,

                                                                în lipsa ta.

                                                                     Clipa mă-nvață

                                                                          a muri și a învia.

                                                                               Trecutul mă ia de mână,

                                                                                mă trece pragul școlii.

                                                                           La ora de dor

                                                                      mă conjug

                                                                 cu visul

                                                            și buchisesc până târziu

                                                       literele universului

                                                            scrise în mine.

                                                                 Aș vrea să monopolizez timpul,

                                                                      să revendic toate amintirile

                                                                           cu tine.

                                                                                 Viitorul să te păstreze

                                                                                       în brațe!...

                                                                                       Hai, vino la fereastra cerului

                                                                                  și fă-mi semn cu câteva raze,

                                                                             să pot inventa noi duminici,

                                                                        cu toții strânși în jurul zâmbetului tău,

                                                                   la o cafea

                                                              sau la un ceai verde aburind a vară.

Metamorfozele inimii > Elena-Alina Grecu - poezii de dragoste

 Elena-Alina Grecu

                                                                                O, ÎNGER!

                                                                         O, înger între oameni,

                                                                         Cu ochi blajini,

                                                                 Chip frumos

                                                                Și glas duios,

                                                         Inima-mi luminezi,

                                                                     Soarele meu cel de zi cu zi,

                                                                             Luna mea, noapte de noapte,

                                                   În ochii tăi văd albastrul ’nainte de toate,

                                                          Văd soarele cel galben-strălucitor

                                                               Când cânți dragostea cu dor,

                                                                                    Dulce ți-e graiul,

                                                                       Mai frumos și decât foșnetul

                                                                                       Codrilor, al apelor,

                                                                        Și decât cântecul vânturilor,

                          Buzele tale asemenea sunt cu petalele fine de trandafiri,

                                                 Ale tale buze sunt dulceața din flori,

                                                                           O, gurița ce îmi dai

                                                                                          Parcă e miere de mai!

                                                Atât de frumos, ochii mei nu se satură privindu-te,

                                      Iar auzul auzindu-te,

                                      Numai tu ești seninătate și bucurie,

                            Lumina și bucuria mea,

                            O, înger între oameni,

                                                     Cât de mult te iubesc!

                               SUFLET DRĂGĂSTOS

                   Mă iei în brațe, iar momentul pare a fi un dar,

                   Dar de pietre nestemate, diamante,

                             Dragostea ta minunată mă răzbate,

                             Pătrunde al meu suflet vesel ea doar,

                             Vie și colorată, floare frumoasă de primăvară,

                             Dulce și parfumată, fructă coaptă de toamnă,

                                       Pură și lucitoare ca o primă nea din iarnă,

                                       Murmurul plăcut al izvorului în zi de vară.

                                       Dragostea ta mi-e aer sănătos

                                       Și lumină pentru suflet și gând prielnică,

                                                 Mă face mai puternică,

                                                 Dragostea ta e darul divin cel mai frumos.

CU OCHII TĂI…

Cu ochii tăi, calzi și buni,

Prefaci marți în zi de luni,

Zi de lucru-n zi de sărbătoare

Și viața-mi pare-o floare.

Floare colorată și parfumată,

Așa e existența noastră toată,

Prefaci marți în zi de luni,

Cu ochii tăi, calzi și buni.

Cu ochii tăi, pătrunzători și luminoși,

Inima-ndrăgostită-mi lași,

Totu-i seninătate și fericire

Și ca o stea plutim, pe marea iubire.

                     Iubire curată și albă,

                    Ce nu oricine-ar putea să aibă,

                    Inima-ndrăgostită-mi lași,

                    Cu ochii tăi, pătrunzători și luminoși.

                                  Cu ochii tăi, frumoși și dulci,

                                  Raze, multe, de soare strălucitoare mi-aduci,

                                  Mi-acoperi inima cu-a ta frumusețe neobișnuită

                                  Și-armonia-mplinește a noastră ființă-ndată.

                                                 Îndată, acum și mereu,

                                                 Că în noi e Mângâietorul Dumnezeu,

                                                 Raze, multe, de soare strălucitoare mi-aduci,

                                                 Cu ochii tăi, frumoși și dulci. 

Metamorfozele inimii > Gabriela-Mimi Boroianu - poezii de dragoste

Gabriela-Mimi Boroianu - Drobeta-Turnu Severin

                                                             M-AI ALES!

                                         Pe-al cerului albastru, cu stele-mpodobit,

                                         M-ai ales să-ți fiu Luna și-n noapte să-ți vorbesc,

                                         Când răsturnând tristețea, tăcerea te-a lovit

                                         Și-a răscolit în suflet fior neomenesc.

                                         M-ai ales să fiu mare și somnul să-ți veghez,

                                         Când legănat de gânduri drept țărm mi te întinzi,

                                         Iar rănile tristeții tu vrei să-ţi bandajez

                                         Cu sărutări de valuri când încă sângerezi.

                                         M-ai ales să fiu glie, în care să te-ngropi

                                         Și să-ncolțeşti ca spicul cu boabe de cuvânt,

                                         Iar strofele de spice când le aduni în snopi

                                         Să binecuvânteze iubirea pe pământ!

                                         M-ai ales să fiu vântul, ce bate-n asfințit

                                         Și răcorește codrul cu umbre de aramă

                                         Când dorul te cuprinde și glasu-a amuțit

                                         Iar telegarii lunii la car nocturn se-nhamă.

                                         Ai vrea acord de rime, în pieptul tău să bat.

                                         Imagini trecătoare când izvorăsc din gând

                                         Şi taina nesfârșită, ce visele-o desfac

                                         Cu-mpărăția nopții coboară pe pământ.

                    JURĂMÂNT

          Ca ploaia-n zbor mă risipesc

          Tot căutând cu-nfrigurare

                    O cale să te întâlnesc

                    Unind o zare cu-altă zare.

                    Mă răsucesc în curcubeu

                    De lacrimi dulci, amar surâs

                              Când dintre toate numai eu

                              Mă lupt să-ți fiu atât cât îs…

                              Când timpul trece nemilos

                              Iar vorbele se pierd în vânt,

                                        Păstrez doar clipa de frumos

                                        Ce mi-ai sădit-o într-un cuvânt.

                                        Dar visul urcă tot mai sus

                                        Mi-e teamă că nu-l pot atinge

                                                  Și-atât de multe-ar fi de spus

                                                  Când depărtarea ne învinge.

                                                  Mai pune-o vorbă într-un vers

                                                  Legat în razele de lună

                                                            Să știu pe unde am de mers

                                                            Când soarele o să apună.

 

                                                            Iar dimineața la izvor

                                                            Să scapi în apă un suspin

                                                                      Ca după glasul unui dor

                                                                      Să pot mai repede să vin.

                                                                       Mă ning petală de cais

                                                                       Și zborului mă dau pe vânt

                                                                                 De veșnicia ne-a învins

                                                                                 Rămânem prinși într-un cuvânt.

                                                                               MUZĂ DE BASM

                                                                     Te caut într-o lume de poveste

                                                                     Și-mi întinzi mâna, să pășesc în ea,

                                                                Dar uiți că floarea pe care-o dorești,

                                                                Sădită-e-n grădină altuia?  

                                                           Doinești cu glas de jale peste timp,

                                                           O vrajă țeși, și-mi prinzi sufletu-n ea,

                                                      Jurându-te pe zeii din Olimp,

                                                      Că-mi dai orice, să vin în lumea ta.

                                                 Vrăjită poate că aș îndrăzni,

                                                 Și aș păși în basmul creionat,

                                            Dar fără rădăcină aș muri,

                                            Sub ochiul tău, privindu-mă mirat.

                                       Tu nu iubești femeia care sunt

                                       Ci idealul pe care-l visezi,

                                  Eu sunt ce sunt, doar pe acest Pământ,

                                  Rupându-mă de-aici, ai să mă pierzi.

                             Păstrează visu-acesta minunat,

                             Rupt din povestea scrisă pentru mine,

                        Un fel de curcubeu ebrietat,

                        Pe cerul depărtărilor senine.

                   Iar eu pe scara visului urcând,

                   În basmul tău mereu voi reveni,

              Femeie muză veşnic surâzând,

              Ca un parfum ce versu-ţi v-a-mplini.

Toamna iubirii

Ea, de-un verde sclipitor

sub a razelor blândeţe,
se trezeşte în decor
dând iar soarelui bineţe.

El, străluce-n dimineaţă,

îi trimite un sărut
înroşindu-se la faţă,
nu-i spune ce ar fi vrut.

Ea, se face că nu vede

c-o iubeşte cel de sus,
în curând nu mai e verde,
vara, tocmai a trecut.

El, e conştient că pleacă

verdele iubit din vară,

toamna-n pom scutur-o creangă...

Va-nfrunzi la primăvară.

Ea, promite să-l iubească

de când va fi... doar un mugur,

ca pe cer să strălucească

şi să nu rămână singur.

Și acceptă s-o aştepte...

va-ndura toamna şi iarna,

nu vor fi zile deșarte...

Iarăși vine primăvara.

Ea, de un verde gălbior

sub a razelor blândeţe,

toamna, cade în decor,

ucisă de bătrâneţe.

Primăvara reînvie

 

După cum vântul adie

iar zăpada s-a topit,
sufletu-i în armonie
'n peisajul inedit.

Din văzduh, raze uşoare
cu bineţe ne răsfaţă,
și căldura de la soare
ne-ncălzeşte lin pe faţă.

Printre crengi, în triluri scurte
păsările cerului,
ne şoptesc atât de multe
despre clipa dorului.

Din pământ, aburi răsar
ridicându-se în cercuri,
desenând forme ce-apar
pe aleile din parcuri.

După cum adie vântul
primăvara reînvie,
provocând în taină gândul
să viseze-n armonie.

Zi de vară

Merg cu razele de soare

pe traseul cel ştiut,

calde sunt, dogoritoare,

de când ziua a-nceput.

Mândrul astru, nemilos,

a pornit ca să-l atingă,

pârjolind totul pe jos,

solul sfânt să îl distrugă.

Radiații vin de-a valma

printre raze sclipitoare,

îndreptându-se spre ţinte

ce se mişcă-ncet sub soare.

Vântul parcă-i pironit,

aripile-i sunt tăiate,

crudul verde a pierit,

râurile sunt secate.

Astrul zilei nu se-ndură,

el pe toți ne-a biruit,

razele-i nimicitoare

au ars tot, așa... subit.

Nu știu ce s-a întâmplat,

de-i atâta chin și jale,

poate că s-a supărat,

și el vrea să ne omoare.