Şi dacă Luna...

Şi dacă Luna-i ruşinată
De focul sărutărilor flămânde,
E pentru că şi ea e-o fată,
Dar se sfieşte, se ascunde.

Un colţ de zâmbet înfloreşte
Şi se piteşte dup-un nor,
Iubirea-n inimă-ncolţeşte,
Că însăşi Luna vrea amor.

Văzu la mine şi la fată
Cum gura este sărutată,
De ce n-ar fi şi ea dorită?...
Căci aşa-i dat, să fi iubită.

Şi dacă s-ar uita mai bine
Cu raza-i blândă peste apă,
Pe loc n-ar mai avea ruşine,
La mine ar veni pe dată.

Eu, nu mă pot urca la cer,
Nici ea nu poate să coboare,
Ce pot mai mult? - decât să-i cer,
Să-mi lase... dorul spre visare.

Vraja iernii

Fulgi zglobii plutesc alene,

lin coboară către sol,

ceru-i leagănă și-i cerne,

ei se prind în dans, domol.

Vântul parcă orchestrează

dansul fulgilor de nea,

nori-n cer atent veghează

mantia ce se-așternea.

Totul parcă e de vis

și în strălucirea nopții,

s-a creat un Paradis

peste fire-n taina vieții.

Și-n vîrtejuri noaptea pune

ștăpânire pe-ntuneric,

vraja iernii iar depune

albe stele în generic.

Vântul, norii, fulgii, Luna,

gerul aspru instalat,

fac deliciul iar în iarna,

anotimpul preferat.

Zâna crizantemelor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De pe deal, pe nevăzute,

se coboară lin, spre vale,
pe când vara-i pe sfârşite,
turme de miori sprințare.

Și puţin câte puțin,

caldul verii se topeşte

sub cerul încă senin,

semn, că mult el ne iubește.

Zboară frunzele domol

și pe ritm dansează lent,

se aştern uşor pe sol,

cu grație și talent.

Din văzduh un nor răzleţ

fugărit de vânt prin zare,

glăsueşte îndrăzneţ,

făcând verii o chemare.

Vino Vară după mine,

timpul tău a expirat!

Nu vezi cine vine mâine?

Oricum pleci... Este păcat!

De pe deal priveşte Toamna,

Zâna crizantemelor,

căci de mâine e stăpână

până-n creasta munților.