Cupidonul tău îți scrie..., autor Mihu Eugenia

                                                                                               Eugenia MIHU

România

  

                         CUPIDONUL TĂU ÎȚI SCRIE...

                              Te privesc cum dormi. Un zâmbet

                                   Agățat în colț de gură

                                       Te transformă în fecioară

                                            Dulce, firavă și pură.

                                        Stau și-ascult cum ți se zbate

                                             Sângele, pulsându-și dorul,

                                                  Către sufletul năvalnic.

                                                        Cum îți susură izvorul

                                                   Unduindu-și unda lină

                                                        De dorințe, prin artere

                                                             Parcă vrând ca înspre mine

                                                                   Dragostea să o transfere.

                                                              Gust dulceața de pe buza

                                                                   Cea de sus, boboc de floare

                                                                        Și adun de pe-amândouă

                                                                              Licurici, parfum, savoare.

                                                                         Dar când pipăi sânul rumen

                                                                              Ce începe să tresalte

                                                                                   Te trezești din somn, iubito

                                                                                         Și pornim încet spre alte

                                                                                    Lumi în care trupul tău să

                                                                                         Fie leagăn pentru vise

                                                                                              Negândite, nerostite,

                                                                                                   Tainice și interzise.

Scriitori contemporani - Lavinia Elena NICULICEA, La o cafea cu mama

Lavinia Elena NICULICEA - România

                                              
                                              LA O CAFEA CU MAMA

                                                      Mamă, viața mă naște

                                                           de mai multe ori,

                                                                în lipsa ta.

                                                                     Clipa mă-nvață

                                                                          a muri și a învia.

                                                                               Trecutul mă ia de mână,

                                                                                mă trece pragul școlii.

                                                                           La ora de dor

                                                                      mă conjug

                                                                 cu visul

                                                            și buchisesc până târziu

                                                       literele universului

                                                            scrise în mine.

                                                                 Aș vrea să monopolizez timpul,

                                                                      să revendic toate amintirile

                                                                           cu tine.

                                                                                 Viitorul să te păstreze

                                                                                       în brațe!...

                                                                                       Hai, vino la fereastra cerului

                                                                                  și fă-mi semn cu câteva raze,

                                                                             să pot inventa noi duminici,

                                                                        cu toții strânși în jurul zâmbetului tău,

                                                                   la o cafea

                                                              sau la un ceai verde aburind a vară.

Poeți români contemporani închină odă femeii mamă, soră, soție, fiică - Maria Ciobotariu

Maria Ciobotariu - Brașov

                                                                      MAMĂ, RAZĂ DE STEA

                                                                      Mai spune-mi o poveste

                                                                 când zorii se destramă

                                                            în surâsul dimineţii

                                                       cu dorul meu, de mamă

                                                  când înflorea la poartă

                                             cireşul cel bătrân

                                        sub razele de soare

                                   în cântul de alin

                              ninsori de flori albe

                         se scuturau în vânt

                                      tu ai plecat măicuţă

                                           departe de Pământ

                                                îngenunchez în faţa

                                                     casei părinteşti

                                                          când lacrima îmi curge

                                                               prin geana de tristeţi.

                                                                    În gândurile mele

                                                                         port amintirea vie,

                                                                              cu picături de cer

                                                                                   şi raza ta de stea.  

                 

               CÂNTECUL MAMEI

               Pe cerul limpede

                    în care stelele dorm

                         dorul plutește-ncet

                              căutând cărarea viselor

                                                                  o boare nevăzută

                                                                       pe gene se așterne

                                                                            ochii-albaștri topesc chemări

                                                                                 din cântecul tainic al mamei

                                                            freamăt al depărtării

                                                       din nestinsele talazuri

                                                  cresc în suflet nesfârșite bucurii

                                             când zâmbetul mângâie zorii

                              din mugur în fruct,

                                   o cascadă de petale albe

                                        se revarsă

                                             lângă altarul iubirii

                                                                     ne modelează viața

                                                                           și simțim pe frunte

                                                                                roua din marea de mărgăritar.

                                                                         MAMA

                                                               zorii freamătă de dor

                                                          adun cuvintele pierdute

                                                     frânturi din visul meu

                                                din albastre nesfârșituri

                                    mă gândesc când ai plecat,

                   despărțită de timp,

                        o umbră într-un asfințit de soare

                             un zbor frânt...

                                  și zilele au început să doară

                                                                    sub amurgul lăcrimând

                                                         mi-ai spus să port în priviri

                                                    seninul cerului

                                               și iubirea șoptită din suflet

                                          ești steaua mea ce mă privește

                       când ploaia rece mă-nconjoară

                                                    iar zâmbetul tău...

                                                         este mereu o primăvară.

Metamorfozele inimii > Mihaela HURĂ - poezii de dragoste

 Mihaela HURĂ - Dorohoi, jud. Botoșani

                     JUCĂRIE

          M-am gândit c-ar fi mai bine

          să-mi pun inima în tine;

               așa mică și ușoară,

               n-ai s-o simți, n-o să te doară.

                    Hai, primește-o, ți-o dau ție!

                    Buclucașă jucărie -

                         când zâmbește, când se plânge,

                         mă tot sperii că se frânge

                              și n-am cheie-așa de mică

                              s-o repar, dacă se strică.

                                          Mi-a spus tata, într-o seară,

                                          că am inima sprințară

                                               și-o să mă trădeze-odată

                                               și-am s-o pierd, dac-o dau toată.

                                                    Eu n-am înțeles ce zice;

                                                    am cules stele pitice,

                                                         le-am înghesuit în mine

                                                         și-am crezut că mi-e mai bine.

                                                              Apoi le-am trimis spre tine.

                                                              Au ajuns? Nu știu... Ia spune:

                                                                   s-au făcut stele nebune?

                                                                   Și-au pierdut pe drum lumina?

                                                                   Dacă da, a cui e vina?

                                         Mai sunt stele mititele

                                         și-am să mai culeg din ele.

                                         Iar pe drumul către tine

                                         m-aș trimite și pe mine...

                                                                   O HIBERNALĂ ÎNTÂMPLARE

                                                               S-o fi-ntâmplat ceva cu-această iarnă

                                                               în care ninge cu tristeți acide

                                                     și fulgi cu aripi de efemeride

                                                     în rime reci înghețul și-l răstoarnă.

                                           S-o fi-ntâmplat ceva cu iarna noastră

                                           în care ninge fără ocolișuri,

                                 iar hohotele ies din ascunzișuri,

                                 de râs, de plâns, de noapte grea, albastră.

                       Ce să se fi-ntâmplat cu noi, ce oare,

                       ce ghețuri ne mărșăluiesc prin minte,

             de s-au înzăpezit pe cer cuvinte

             și nici măcar „iubesc”-ul nu mai doare?

             Această hibernală întâmplare...

                     INIMĂ-N ȘOTRON

         Un om s-a-mpotmolit într-o răscruce

         și patru căi i se deschid în față -

                   una spre ieri, una spre dimineață,

                   una spre-nalt. Și-a patra, unde duce?

                   Se uită omu-n jur, nehotărât,

                   nu izbutește una să aleagă,

                             gândindu-se că viața lui întreagă

                             a mers pe-același pașnic drum și-atât.

                             Îi pare mai ușor drumul spre ieri,

                             căci îi cunoaște fiecare piatră,

                                       iar mâinele - cărbune nou în vatră -

                                       poate fi râs sau poate fi tăceri.

                                       Spre-nalt nici nu-ndrăznește să privească -

                                       se simte mic, nevrednic de lumină,

                                                 captiv în ne-mblânzita rădăcină

                                                 ce nu-i îngăduie să se mai nască.

                                                 Răscrucea îl împinge mai departe,

                                                 dar el se teme să mai fac-un pas,

                                                           uitându-se mereu spre ce-a rămas

                                                           în urma lui - capitol vechi de carte.

                                                                     Nehotărât, bolnav de neputință,

                                                                     înspăimântat de mâine și de cer,

                                                           ridică omul fruntea și-n eter

                                                           își urlă renăscuta lui voință.

                                   Cu pumnu-n care-a-nchis muritul ieri,

                                   și-aruncă inima spre-a patra cale

                         ce s-a deschis în fața vieții sale,

                         spre veșnicie sau spre nicăieri.

                                                             Curajul lui a zămislit răsplată -

                                                             un zâmbet desenat pe-un ochi de fată.

Poeți contemporani: Constantin-Nicolae Gavrilescu - Pe aleea destinului

Constantin-Nicolae Gavrilescu 

Un zâmbet, o floare şi-o rază de soare
de mână cu gându-nfloresc,
     nu lasă astă viaţă nimic la-ntâmplare
     te-nalţă-n avânt tineresc.
          Ștrengar îmi e gândul şi-mi lasă surâsul
          deschis ca o floare-n amiezi,
               în raze de soare mă pierd cu candoare
               visând cum ai să mă dezmierzi.
                    Şi inima-ți spune cu şoapte nebune: 
                    - Hai vino! Am poarta deschisă,
                         mi-e dorul iubirii în nemărginire
                         iar sufletul îmi este în transă.
                              Pe-aleea destinului caut mereu 
                              petale de flori cu parfum,
                                   sub razele calde-ale dorului meu,
                                   să ţi le presar ţie-n drum.
                                        Un zâmbet, o floare şi-o rază de soare
                                        şi mână în mână, cu gând amândoi,
                                             pecete vom pune cu o sărutare
                                             şi-n viaţa de astăzi, şi-n viaţa de-apoi.