Toamna blândă

În răcoarea dimineţii

pe când roua lin se lasă,

zilnic dau binețe vieții

ștergând dorul ce m-apasă.

Melancolic prin fereastră

privesc pomii  dezbrăcați,

în lumina cea albatră

ce se scurge printre brazi.

Pe aleile din parc,

ici și colo-o frunză cade,

piruetă într-un cerc,

tremurând, în vânt se zbate.

Iarba nu se mai zărește,

Toamna grije a avut,

lăsând ochiului a vede

bruma, ca un aşternut.

Simte omul sub picioare

că ceva este schimbat,

a pălit și mândrul Soare,

Vara-i dusă, a plecat.

Toamna blândă, înspre seară,

ne mai smulge un suspin,

până gerul o s-apară,

cerul, ni-l lasă senin.