Poeți contemporani - Olga Văduva (Grigorov) - Anotimpul iubirii

Olga Văduva - România

                                                                        TE-AM IUBIT ÎN TĂCERE

                                                                                    Te-am iubit,

                                                                pentru că erai,cel mai înalt,

                                                                             puternic şi mândru

                                                                                    dintre toţi copacii.

                                                                             Primeai  lumina orbitoare

                                                         a răsăritului, rogvaivul cerului albastru

                                                                                                  descătuşat si liber.

                                                                   Te-am iubit,

                                                      pentru că păsările albe

                                                             se înălţau tot mai sus,

                                                                 culegeau stele argintii 

                                                                te împodobeau, cu lumină,

                                                         străluceai în nopţile intunecate 

                                                                                stând la taifas cu luna.

                                                         Te-am iubit,

                                    pentru că te-ai aplecat sfios,

                                                   mi-ai adunat lacrimile,

                                              le-ai aşezat  printre frunzele

                                                                   risipite  pe ramuri,

                                                                  transformându-le în vise.

                         Atunci m-am agaţat 

                                     de trunchiul tău,

                                  m-ai îmbrăţişat timid,

                            ai scuturat stele peste mine,

                                       şi am simţit că plutesc...

                                                            totul incremenise.

                                        Te-am iubit in tăcere!

                               CHIPUL TĂU

                       Din val în val, pe-o undă lină,
                            Suspină-adâncul străveziu,
                                 Din cer se-așterne o lumină
                                      Peste amurgul sângeriu.

                                           Un pescăruș, străbătând zarea,
                                                Se-opri la geamul meu deschis,
                                                     Purta în cioc iubirea, floarea
                                                          Și chipul tău văzut în vis.

                                                               Zâmbeai sfios, răzlețe gânduri
                                                                    Se risipeau spre cer senin,
                                                                         Iubirea scrisă printre rânduri
                                                                              Mi-a schimbat clipa din destin.

                                                                                    IUBIRE NESTINSĂ

                                                                      Trimite-mi Doamne, răspuns la-ntrebare
                                                                      De ce suferinţa e prinsă-n destin?
                                                            În loc de răspuns, mi-ai dat alinare
                                                            Şi crucea iertării la care mă-nchin.

                                                  Mi-ai dat mila ta, credinţa divină
                                                  Un cer mai albastru și-o rază aprinsă
                                        Un zbor spre înalt, văzduh în lumină
                                        Smerenie-n suflet, iubire nestinsă.

Poeți contemporani în Regal eminescian: Claudia Bota

Claudia Bota - București

Iubirea e un zbor înaripat 

Teluricul cântă prin dulcea atingere

Prin glasul care e o trecere a vremii,

Amurgul se lasă ca o vale a plângerii

La înseratul popas fără de înfrângere.  

Te-am privit prin geamul închis  

Iar lumina diamantie s-a prelins, 

Dimineața când viața mi s-a rescris,           

Iubirea Ta nemărginită a-nvins.  

Am zâmbit senin și clar 

Când iubirea a venit ca un dar,

Te-am privit prin ape tulburi,

Preschimbând durerea din adâncuri.     

Iubirea e un zbor înaripat,

În care și moartea s-a crispat. 

Alungă-mi trupul plin de sete, 

Și dă-mi aripile prezente.   

Să ajung spre înaltul Tău mister

Vreau să nu mă topesc,

Te doresc aici lângă mine,

Ființă plină și divină.    





 Cu Eminescu-n gând

Eminescu mi-se adună

Printre lacrimi şi suspine ,

Codrii amorţiţi răsună,

Parcă l-ar ţinea de mână.

                              - Tu eşti dor şoptit cu viaţă

                              Zise un stejar pribeag;

                              Cântecul de dimineaţă

                              Ce-mi trezeşte doru-n prag.

                                                            Şoaptele se scurg în vremuri

                                                            Însă regele n-aude

                                                            Pare dus acum pe gânduri

                                                            Doar cu muza-i ne surâde.

                                                                                     

Iar la Putna-şi vede locul

Lânga Ştefan domn cel Mare

Unde arde mereu focul

Cu ruga fără-ncetare.

Ieri, azi, mâine şi de-a pururi

Cari prin el ne regăsim ,

Să-i cântăm cu drag ecouri

Căci prin el mereu trăim.                                                                                    

                                                                                     

           

                             Până când?

                       Trup învechit în sânge,

                       Istovit fiind în apăsare,

                       Sufletu-ți fidel din născare

                       Te ridici ca și-un rege.

                                       Om căzut într-un ungher de istorie,

                                       Culegându-ți fala ta pierdută-n glorie,

                                       Devenit un rob al păcatului

                                       Jucând piesa, tragedia veacului.

                                                  Până când, până când, vei sta în beznă?

                                                  Printre guri de lupi flămânzi ce-ți cer

                                                  Al tău suflet plămădit din lumina cea divină,

                                                  Și târându-te-n tină ai ales să fii stingher.

                                                                 Până când în iarna  grea, inima îți vei purta?

                                                                 Într-o lume care a umbrit lumina ta 

                                                                 Tu zidit după Chipul și Asemănarea Sa

                                                                 Nu te-ndepărta, căci osândă îți vei afla!   

                                                     

                                                                                     

Spre tine-alerg, versuri Constantin Gavrilescu

Spre tine-alerg
de când iarna m-a gonit
cu dor în gând să merg,
în primăvară la iubit.
În drumul meu culeg
un ghiocel bogat,
ca-n părul tău să-l leg
astăzi, pe înserat.
Mi-e vântul aliat,
mă poartă-n adiere,
căci este-adevărat,
nu-i loc de-ntârziere.
Spre tine-alerg
chip dulce îngeresc,
mă lasă să culeg
iubirea-ntr-un întreg.
Mă voi opri o clipă
la tine să privesc,
sub cerul de oglindă
să-ţi spun că te iubesc.
Spre tine-alerg
azi, când iarna a trecut,
cu dor în gând să merg,
să-ţi fur primul sărut.