Din lirica Violetei Câmpulungeanu

                                                                     Violeta Câmpulungeanu
                                                                                     România

                                      TRANSPARENȚE

                                   Suntem urzite transparenţe

                                        Rotite-n urne de-mplinire

                                             În clipele de mari absenţe

                                                  Şi-n amintirea din privire.

                                                       Văzduhul plăsmuirii noastre

                                                            Ia  forme noi, plutind în sus

                                                                 Pe degete, planete-albastre

                                                                      Măsoară timpul ce s-a scurs.

                                                                           Se-ncurcă paşii în dureri

                                                                                Sub fruntea dorului umilă

                                                                                     Dansează iarba peste veri

                                                                                          În ritm supus de clorofilă.

                                                                                                                         Prin sita visului de pradă

                                                                                                                    Coboară-n roiuri de lumină

                                                                                                               Ca nişte  fluturi de zăpadă

                                                                                                          Frumoşii cai de lună plină.

                                                                                                     Îşi fâlfâie în coame zborul

                                                                                                Şi sub copite căi lactee

                                                                                           Se naşte din privire dorul

                                                                                      Prins în vârtej de curcubee.

                                                                                 Trecute-s păsările toate

                                                                            De poarta marilor tăceri

                                                                       Şi ciudă mi-e că nu se poate

                                                                  Să uit  ninsorile de ieri.

Scriitori contemporani - Ioan SMEDESCU, raport de acuzare

 Ioan SMEDESCU - România

                                                                         raport de acuzare

fără de martori la proces în sală

     doar eu eram pe post de acuzat

          furasem într-o noapte cu-ndrăzneală

               o iarna țărănească dintr-un sat

                    și am adus-o-n centru de oraș

                         m-am îmbrăcat în haine de paradă

                              pornind s-anunț apoi  prin cartiere

                                   că-n noaptea asta vom avea zăpadă

                                        dar cine să asculte de-un nebun

                                             râdeau cu toți ca de o glumă proastă

                                                  Și se stingeau luminile nervos

                                                       se coborau obloane la fereastră

                                                                                                               prin parcuri paznicii de noapte

                                                                                                          mă urmăreau ca pe un hoț de rând

                                                                                                     și-n sinea lor creștea deja mândria

                                                                                                că vor primi și laude curând

                                                                                            iar unul mormăia cu indignare

                                                                                       -el  e de vină c-a adus zăpada!

                                                                                  și toți s-au strâns în jurul meu grămadă

                                                                             ca la un fapt ce nu-l trăise strada

                                                                        și `Naltul Tribunal a hotărât-

                                                                   fără de martori la proces în sală

                                                              -de va mai ninge iarăși în oraș,

                                                         să i se dea pedeapsa capitală!

Antologie „În așteptarea lui Moș Crăciun - Povești și poezii românești, la gura sobei” - Zina Dorina PANCU

POVESTE LA SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

Zina Dorina PANCU
         România

     Mă-ntorc în iarnă la casa bunicilor în noaptea cea mai lungă din an  cu sufletul împietrit. Anii, lunile, zilele, clipele s-au așternut  în mine, s-au făcut timp,  acum încerc să retrăiesc  farmecul iernilor copilăriei mele.

   Iarna s-a dezlănțuit violent. De câteva zile ninsoarea se revarsă peste lume, peste Bărăganul retras în liniște, de parcă iadul ar vrea să ia în stăpânire lumea. Ce ironie, nicio poveste nu ne-nvață că acolo e alb, știm că e foc viu. Oamenii s-au refugiat la adăpost, iar cine îndrăznește să iasă din casă simte usturimea viscolului care cutreieră câmpia smintit, urlând amenințător

   Vacanța de iarnă nu ne oferă decât posibilitatea retragerii liniștite din fața dezastrului iminent. Afară ninge viscolit,  văd că zăpada are cel puțin un metru, privesc în sus în speranța că văd măcar o spărtură de cer. Toți copiii stau cu năsucurile lipite de ferestre visând la bulgăreală, la săniuș, la crăiese ale zăpezii care să le îndeplinească dorințele. Îmi spun în gând că dacă fiecare copil ar găsi un petic de cer și s-ar aduna,  năzdrăvani cum sunt s-ar rostogoli în gând, iar  cerul s-ar arăta din nou senin, iar teroarea  care l-a fragmentat ar dispărea într-o clipă.

     Doar focul din sobă arde mocnit, răspândind în aer un miros de rășină de brad. Mă așez în fotoliu, privirea rămâne ațintită asupra flăcărilor roșiatice. Jarul trosnește, având licăriri de stele coborâte din cer să ne protejeze de iarna dezlănțuită. Pe plită sunt puse la copt turtă dulce, mere și gutui care șuieră și  își răspândesc aroma îmbietoare, ca atunci când bunica nu înceta nicio clipă să ne ispitească, asemeni unei zâne bune. Îmi  spunea atunci să nu ne temem de urgia de-afară. Cât timp aromele se răspândesc protector în odaie, lumina va învinge întunericul, zăpada se va opri, viscolul își va domoli furia, iar  eu priveam cum toarce fusul cu mâinile ei micuțe. Îmi spunea că a învățat din bătrâni că așa soarele-moș va prinde putere și se va înălța miraculos pe cer.
     Zăpada care se depune pe streașina casei  m-apasă, îmi alimentează  teama de moarte. Mi-e teamă de înghețul din mine întors în cuvinte, mi-e teamă de noi, reci,  străini, rătăciți prin nămeții de indiferență.

Poeți contemporani: Marilena Perijoc - poezii de iarnă

Marilena Perijoc - Giurgiu

PARCUL ÎN SĂRBĂTOARE 

Veșmânt de sărbătoare poartă parcul,

Parcul din Mogoșoaia, Ilfov

Lumini ce încălzește inimi mii… 

Și bradul cel solemn își poartă fracul 

Privind spre omuleții cei zglobii. 

  

Colinde se înalță către stele 

Din glasuri cristaline de copii, 

Aromă de vin fiert și acadele, 

Tarabe îmbrăcate-n jucării. 

  

O atmosferă plină de magie 

În luna cu zăpadă-n calendar, 

Ce vine an de an cu bucurie 

Și-aduce fericirea dulce dar.

MIROS DE SĂRBĂTOARE 

 Un cor de îngeri astăzi ne colindă, 

 Presară peste noi steluțe mii. 

 Lumina se reflectă în oglindă 

 Se-ntoarce-n artificii argintii. 

  

 Miroase a lemne arse -n vatra casei, 

 Bunica ne frământă cozonaci. 

 Și vinu-a scorțișoară azi miroase, 

 Pe globulețe se pictează maci. 

  

 Copiii așteptând cu nerăbdare 

 Ca sărbătoarea să le-aduc-un dar, 

 Se-ntrec în poezii și în cântare 

 Citind pios dintr-un abecedar. 

 În luna cu lumini înveșmântată 

 Ce adună magic părinți și copii, 

 În multă bunătate înmiresmată, 

 Se naște Domn spre a ne izbăvi.

 BUCURIA IERNII

Azi gerul a întins pe jos covoare 

Alunecoase, cu luciri de stea. 

Pe la ferestre se-aprind felinare 

Și zâmbete se-ascund după perdea. 

  

Pe străzi miroase a brad și sărbătoare 

În luna de pe urmă-n calendar. 

A fost sortită aici de-o ursitoare 

Ce-a lăsat oamenilor frumos dar. 

  

Tarabele prin parc sunt încărcate, 

Ornamente  se-ntrec în culori vii,

Clădiri de beculețe colorate 

Și licăriri în suflet de copii.

Pe cer o stea lumină ne vestește

Că Domn se naște-n lume an de an,

Pe oameni de păcate-i mântuiește

Și-l vindecă în suflet pe profan.

   

O bucurie mare ce cuprinde 

Întreg pământul în alb îmbrăcat 

Și mângâieri în inimi suferinde 

Le face mereu anul minunat.

Iarna-n pom s-a abătut

Iarna-n pom de-acum se-abate,
sufletu-i rămâne gol,
ramurile-s înghețate,
vântul, frigu-i dau ocol.

N-au rămas pe ram nici frunze,
vântul șuieră prelung,
s-a stricat cuibul de berze,
crângul, nu mai este crâng.

În curând albul zăpezii
un tablou de vis pictează
cu penelul viu al iernii,
pomul doarme și visează.

Moartă e natura toată
și-n tăcerea nopții albe,
crivățu-i stăpân pe soartă,
v-a-mbrăca pomul în salbe.

Ziua-i scurtă, noaptea lungă,
iarna e un lucru bun,
pomul n-are să se ducă,
ci va fi un pom străbun.

Iarna-n pom s-a abătut,
ciclul vieții nu-i înfrânt,
pomul nu se dă bătut
cât trăiește pe pământ.