Olga Văduva - România
TE-AM IUBIT ÎN TĂCERE
Te-am iubit,
pentru că erai,cel mai înalt,
puternic şi mândru
dintre toţi copacii.
Primeai lumina orbitoare
a răsăritului, rogvaivul cerului albastru
descătuşat si liber.
Te-am iubit,
pentru că păsările albe
se înălţau tot mai sus,
culegeau stele argintii
te împodobeau, cu lumină,
străluceai în nopţile intunecate
stând la taifas cu luna.
Te-am iubit,
pentru că te-ai aplecat sfios,
mi-ai adunat lacrimile,
le-ai aşezat printre frunzele
risipite pe ramuri,
transformându-le în vise.
Atunci m-am agaţat
de trunchiul tău,
m-ai îmbrăţişat timid,
ai scuturat stele peste mine,
şi am simţit că plutesc...
totul incremenise.
Te-am iubit in tăcere!
CHIPUL TĂU
Din val în val, pe-o undă lină,
Suspină-adâncul străveziu,
Din cer se-așterne o lumină
Peste amurgul sângeriu.
Suspină-adâncul străveziu,
Din cer se-așterne o lumină
Peste amurgul sângeriu.
Un pescăruș, străbătând zarea,
Se-opri la geamul meu deschis,
Purta în cioc iubirea, floarea
Și chipul tău văzut în vis.
Se-opri la geamul meu deschis,
Purta în cioc iubirea, floarea
Și chipul tău văzut în vis.
Zâmbeai sfios, răzlețe gânduri
Se risipeau spre cer senin,
Iubirea scrisă printre rânduri
Mi-a schimbat clipa din destin.
Se risipeau spre cer senin,
Iubirea scrisă printre rânduri
Mi-a schimbat clipa din destin.
IUBIRE NESTINSĂ
Trimite-mi Doamne, răspuns la-ntrebare
De ce suferinţa e prinsă-n destin?
În loc de răspuns, mi-ai dat alinare
Şi crucea iertării la care mă-nchin.
De ce suferinţa e prinsă-n destin?
În loc de răspuns, mi-ai dat alinare
Şi crucea iertării la care mă-nchin.
Mi-ai dat mila ta, credinţa divină
Un cer mai albastru și-o rază aprinsă
Un zbor spre înalt, văzduh în lumină
Smerenie-n suflet, iubire nestinsă.
Un cer mai albastru și-o rază aprinsă
Un zbor spre înalt, văzduh în lumină
Smerenie-n suflet, iubire nestinsă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu