România
AMINTIND DE EMINESCU
Astăzi, vântu-i
mai sălbatic
Și prin ramuri se strecoară,
Caută suflet romantic…
Ce prin univers,
el zboară.
Iar pe strada cu pricina…
Soț nu are nici un plop…
Dar nimeni nu poartă vina,
Au crescut așa cu-n scop.
Vântul bate printre ramuri
Când vorbim despre iubire
Ne cuprinde valuri, valuri,
A lui Emin, amintire.
Codrii cei frumoși
de-aramă,
Cântă în taină iubirea pierdută,
Suferă și ei o mare dramă…
De când poetul, glasul nu le-ascultă.
Sub mirosul fin al florilor de tei,
S-au cunoscut atâția visători,
Poeți mai mari, poeți mai mititei,
Dar de iubire pură, purtători.
Iar pe lacul cel tăcut și singuratic
Se văd și-acum catargele în vânt,
Dar albastrul lui e-acum roșiatic,
Că oglindește luna, suspinând.
Toate-acum sunt triste... toate,
Doar Luceafărul din cer e fericit,
A venit la el în vizită, un frate,
De-atunci ei nu
s-au despărțit.
Când pe cer apare blânda lună,
Și stelele frumoase, strălucesc,
Pe noi ne-mbracă în lumină
Un sfânt „Luceafăr românesc”.
