Liliana PUȘCAȘU-RAVAR
România
Când râde lumea-n atâta verde, Doamne,
Și îmbătate flori nu poți struni cu frâu,
De ce ne lași căderii în triste toamne,
Cu ploi în gesturi de paradă și desfrâu?
Prefiră-n suspine vara neiertată,
Târându-și rana prin parcurile triste,
Cu armura-i de împotriviri uzată,
Strănută-n bruma din funzele-batiste.
Mi-e ochiul uitat în lanuri de secară,
Înroșite din a macilor poruncă
Și în albăstrele ce îl vindecară
Cu păsări înfipte în cornuri de luncă.
Plânge secunda căzută din minutar,
Cruce înalț la groapa timpului ucis,
Mă-nclin la tenta brumărie din altar
Răsună psalmul de adio indecis.
Mai lasă-mi talpa în iarba verde, Doamne,
Căci se primenesc lumini înșelătoare,
Când mă lași căderii, în tristele toamne,
Îmi pleacă îngeri cu păsări călătoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu