CU FIECARE CLIPĂ
Cu fiecare clipă suntem mai săraci
Cu o bătaie de inimă, cu un tremur de
pleoape.
Avem vise şi gânduri şi speranţe
Şi uneori ne pierdem în toate.
Suntem puternici ca stânca sub soare,
Dar nu simţim decât prea târziu,
Când suntem prea aproape…
Că suntem mai fragili decât nisipul
Pe care-l spală marea dintr-o suflare
De ape.
Suntem mai vremelnici decât frunza,
Toamna,
Mai rătăciţi decât pasărea în furtună
Şi mai aproape de stingere decât lumânarea
Sub un suspin de lună.
Ne este dată o şansă. O clipă
Pe care o folosim cum ştim mai bine,
Fiecare cum se pricepe şi poate,
Fără formă şi fără nume.
Dar în zbuciumul nostru uităm
Că de fapt coborâm în noapte
Şi cu fiecare zi suntem mai departe
Şi cu fiecare clipă suntem mai aproape...
Între mine şi ei e nesfârşitul.
Am imaginat un tablou alb
Înconjurat de lumină şi soare.
Între mine şi ei e prăpastia
Care se-ntinde la picioare.
Am compus cântecul vieţii
În sunete albe, trăite,
Şi nevăzut, de mărgăritar
Și de gânduri nerostite.
Între mine şi ei e neantul
De gânduri, de suflet şi idei.
E întuneric la ei şi e tăcere
De moarte. Nimic
Şi nimeni nu cântă la ei.
E zgomotul sec al nefiinţei,
Al nimicului şi al nimănui,
Al golului nemişcat şi negru,
Care ucide mereu
Şi viaţă şi suflet şi idei.
Între mine şi ei e o lume
Între mine şi ei sunt veacuri
Între mine şi ei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu