Mi-e sufletul închis
și cheia i-am pierdut,
ziua în amiaza mare
pe drumul neștiut,
pavat cu amintiri
din timpuri de demult
toarse pe-al meu destin,
poate cum nu am vrut.
Speranță încă am
și-n inimă un vis,
să spele ploaia totul,
așa cum am decis,
acum, în toamna vieții,
eu liniște să am,
și-un dram de fericire...
aștept scrutând la geam.
Privesc cerul senin,
pe Dumnezeu îl rog,
cu harul său divin
la mine să te-ntorc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu