România

România
Se afișează postările cu eticheta paște. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta paște. Afișați toate postările

joi, 2 mai 2019

Paștele - Ludmila Maciuga










Ludmila MACIUGA
            Italia

                                   PAȘTELE

                              În ziua de Paște,
                                   Ziua are o aură nouă,
                                        Reflexe bolta renaște,
                                             Iar florile-s pline de rouă.

                                                  În aura zilei de Paște,
                                                       Luminițele ard în dimineață.
                                                            Dumnezeu se renaște,
                                                                 În ziua aceasta măreață.

                                                                      O liniște, în dimineața de Paște,
                                                                           Ne îmbracă în aură nouă,
                                                                                Ziua reflexe renaște,
                                                                                     C-o binecuvântare ne plouă.

                                                                                           În aura nopții de Paște,
                                                                                                Ca apele, curg Liturghiile,
                                                                                                     Aura liniște renaște.

                                                                                                          Se repetă, primăvara, Paștele.

Pictură în ulei - autor, Ludmila Maciuga






marți, 25 aprilie 2017

Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Nicolae VASILE

Nicolae VASILE, România














                                                                                               LUMINA DE PAȘTE

                                                                                              Uneori, de sărbători,
                                                                                         eşti pornit să te măsori,
                                                                                    ca atunci când vrei să ştii
                                                                              dacă eşti bun să te însori.
                                                                         De creşti o plantă,
                                                                    sau un animal poate de-l creşti,
                                                               doar după-aceea poţi spune,
                                                          că, de durată, pe cineva poţi să iubeşti.
                                                     Grijă să ai să aibă apă,
                                                să aibă mereu ce mânca,
                    abia apoi de la viaţă,
                         şi pentru tine poţi aştepta.
                              Cerul încearcă mereu să te ajute,
                                   să-ţi dăruiască
                                        Lumina care să te mântuiască,
                                             Lumină care tot renaşte
                                                  în fiecare dimineaţă de Paşte.
                                                       Poţi spera la o viaţă aleasă
                                                           de reuşeşti, an de an, să ajungi
                                                                cu Lumina speranţei nestinsă acasă.










sâmbătă, 22 aprilie 2017

Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Simona Șerban

Simona Șerban, România















                                       SĂRUTAREA LUI  IUDA

                                                                                   Un rege-ncoronat cu spini
                                                                              Al cărui tron a fost o cruce,
                                                                           Un suflet cald printre străini
                                                                    Povara neamului o duce.

                                                                Deși e fiu doar de dulgher,
                                                           A izbândit o biruință
                                                      Căci, stând desculț într-un unghier,
                                                 Învins-a moartea prin credință.

                                            Atotputernic, dar smerit,
                                       Picioare de apostoli spală,
                                  Că din iubire e clădit
                             Și îți vorbește cu sfială.

                             De mulți a fost ieri părăsit 
                                  Când orbilor le-a dat lumină,
                                       Când muții viu grai au vorbit,
                                             Când morților le-a spus să vină.

                                                   Pe-o aspră cruce pironit,
                                                        Plătind tribut pentru iubire,
                                                             El s-a rugat neostenit,
                                                                   Doar mir curgându-i din privire.
                                                                   ......................................................
                                                                         Azi plânge tot Ierusalimul
                                                                              Rugându-se pentru iertare,
                                                                                   Că, sus, pe cruce, stă sublimul
                                                                                         Vândut cu-a Iudei sărutare.

                          













                                     LUMINA

            Din metalicele note ce din clopote răsună,
                 Se îmbracă Sfânta Noapte ce creștinii îi adună.
                      Tot mai tare vocea turlei, zguduită  de-ntuneric,
                           Se aude-n largul zării cu un glas vibrând sângeric.

                                Norii plânși de-o săptămână, greul cerului susțin,
                                     Dând chiar ei vestea cea mare credincioșilor ce vin.
                                          Bobi de mir cad din Înalturi, peste-a lumii faț-ascunsă,
                                               Din marama-ntunecată și cu rugăciune unsă.

                                                     Nori goliți de întristare, de durerea cea divină,
                                                          Lasă Cerul să respire, trimițând din El lumină.


















                                TRADIȚIE PASCALĂ

                                      Azi, în sat, e veselie!
                                           Zi de Paști, înălțãtoare!
                                                Fetele prind mâini din soare
                                                     Și dansează-n feerie!

                                                                                  Vraja frumuseții-apare
                                                                             Când feciorii-n sat stropesc
                                                                        Florile din glastră, care
                                                                   Floarea nu-și mai ofilesc.

                                                              Ei stropesc fetele-n păr
                                                         Cu parfumuri de-alea fine,
                                                    Sub crenguțele de măr
                                               Și-apoi le sărutã bine.

                                          Stau acuma la portiță
                                     Că feciorii-s duși în sat,
                                                    Se preumblă pe uliță
                                                         La fetele de măritat.

                                      Cu un fir de măr domnesc,
                                           Ce grădina mi-o înfloare,
                                                Eu pe badea îl primesc
                                                     Și-o să-i fur o sărutare.

                                                           Îl primesc cu ouă roșii,
                                                                Cozonac și cu pălincă
                                                                     Și vom sta...până cocoșii
                                                                          Vor dansa...într-o opincă.

                                       Asta-i datina străbună,
                                            Mândra floare s-o stropeascã,
                                                 Vorbe calde ca să-și spună,
                                                       Câte-un ou ca să ciocnească!





marți, 18 aprilie 2017

Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Doina Bârcă

Doina Bârcă - România














HRISTOS A ÎNVIAT!                         

Este zarvă, gălăgie,
La noi in bucătărie…
Toate ouăle curate,
Vor să fie colorate.
Că doar vine Paștele,
Și-și pun strai de sărbătoare,    
Să strălucească-n culoare.
Roșii,verzi,albastre,
Bucurie mare…
Că a venit iar,
 marea sărbătoare.
Când toți vom cânta,
Într-un glas curat,
Dumnezeu cu noi,
Hristos  a înviat !



                                                                                                      


                                                                                                        PAȘTE  SFÂNT

                                                                                                 Când dragostea-i Lumină,
                                                                                             Iar zâmbatul e Soare...
                                                                                        Când pace este-n suflet,
                                                                                   Pământu-n sărbătoare...
                                                                              Atunci coboară DOMNUL
                                                                         În zi de PAȘTE  SFÂNT,
                                                                    Să ne clădească-n suflet
                                                               Iertări, cu DUHU-I SFÂNT.
                                                          PORȚILE RAIULUI  se țin deschise,
                                                     De la răsărit la asfințit...
                                                Și-n cor de îngeri albi,
                                           Pământul  e sfințit.
                                      Miros de smirnă și de lumânări
                                 Te-mbată de evlavie si drag,
                            Și îți arată  DOMNUL, așa ca o poruncă,
                       Drumul vieții tale, sa îl respecți în rugă.
                                                                             Din darurile toate,
                                                                             Ce le primești smerit,
                                                                             În zi de PAȘTE,-N SĂRBĂTOARE,
                                                                             Să lași gândul să-ți fie călăuză,
                                                                             În crez  și armonii, liniștitoare.

























                  VINE PAȘTELE

          Dacă vine Paștele,
               dacă-n Cer e sărbătoare...
                    De ce-n sufletul meu este tristețe oare?
                         Mă-ndrept spre casa de la țară,
                              care nu mai este-a mea,
                                   Și plâng ca timpul care trece,
                                        când mă primește ulița.
                                             Privesc casa, fântâna și grădina,
                                                  Și-o amintire blîndă în suflet mă cuprinde,
                            Aud o șoaptă ce-mi spune la ureche:
                                 - Hai Doina, cozonacul e fierbinte!
                                      Și prin miros de scortișoară,
                                           De busuioc, de ciorbă de miel cu leuștean,
                                                Îmi văd părinții ce se gătesc în primăvară,
                                                              De sărbătoarea Paștelui,
                                                                   în fiecare an.
                                                                        Cervenia mea vibrează în cuvinte,
                                                     De cântec ce te-oprește să mai îmbatrânești,
                                                          Și-Ți cer Doamne Iisuse,
                                                               ca pe Sfintele Moaște,
                                                                    Parinții mei din cer, cu drag să-i ocrotești.
                                                                         Acolo unde dragostea-i izvor,
                                                                              Unde încă mai este casa si grădina,
                                                                                    Mă-ntorc mereu, aici e lumea mea,
                                                                                         Aici îmi va fi bine-ntotdeauna.
                                                                       Cervenia, tu vei rămâne-n veci,
                                                                            De praful vremii în vreme poleită,
                       Dar ca și râul Vedea, eu voi veni mereu,
                            Chiar dacă-n timp și eu voi fi îmbătrânită.
                                 Nu pot fără mirosul de floare de salcâm,
                                      De liliacul mov,  ori de lalele roșii....
                                           Nu pot ca să nu trec pe la biserica din deal,
                                                Să te slăvesc Cervenia,și să-mi pomenesc morții. 




Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Lucica Forfotă

Lucica Forfotă - Austria














                                                                            CEA DIN URMĂ CINĂ

                                                                           E joia cea din urmă când Domnul a cinat
                                                                      Cu-ai săi iubiţi Apostoli, apoi au stat la sfat,
                                                                 O seară de istorii spre jertfa mântuirii,
                                                            O şansă dată nou, pe crucea răstignirii.

                                                        Iisus o pâine frânge şi-n rugă mulţumeşte,
                                                   O binecuvântează, apoi o împărţeşte,
                                              Acesta-i trupul meu, cu drag vi-l dăruiesc
                                         Şi voi la fel să faceţi când eu am să lipsesc.

               După ce toţi mâncară, paharul a luat,
                    Cu vin El l-a umplut, la toţi să bea le-a dat,
                         Un legământ de sânge, pentru calvarul greu,
                              O viaţă ce se frânge ca să pot trăi eu.


                                   Glorificat fii doamne Tu, Fiu de Dumnezeu!
                                        Pentru a Ta iubire, pentru păcatul meu,
                                             Slăvit să fii Iisuse în veci de veci! Amin!
                                                  Plâng azi la talpa crucii şi ţie mă închin.



                               IARTĂ-MI, DOAMNE, NEPUTINȚA

                         Vin astăzi la Tine Doamne, vin ca să mă spovedesc,
                         Cad la talpa crucii Tale şi din plâns nu mă opresc.
                         Mângâi chipul Tău cel blând, spinii de pe cap mă-nţeapă,
                         Inima îmi sângerează, lacrimi grele-mi curg sub pleoapă.

                         Mă simt precum o proscrisă, înrobită de păcat,
                         Când văd frunte-Ţi sângerândă, capul în jos aplecat,
                         Mă ard cuiele din braţe, pieptu-Ţi dezvelit mă frige,
                         Glasul meu plin de durere, din rărunchi ar vrea să strige.

                         Îmi strâng capul între palme, sufletul în piept mă doare,
                         Doamne, parcă mi-e ruşine, să vin să îţi cer iertare.
                         Știi că-n Lumea ce mi-e dată vin ispitele mereu,
                         De multe ori uit de Tine, mi-amintesc când dau de greu.

                         Deseori te răstignesc, cuie şi eu îţi mai bat,
                         Cu voie sau fară voie, cad Iisuse în păcat.
                         Mă căiesc şi strig la Tine să auzi şi glasul meu,
                         Căci Tu eşti mijlocitorul dintre om şi Dumnezeu.

                         În marea Ta îdurare, mă iubeşti ca pe-un copil.
                         Cad la talpa crucii tale şi mă rog ţie umil:
                         - Iartă-mi Doamne neputinţa din sufletul chinuit
                         Şi-mi dă Doamne biruinţa, fiului cel risipit.



                 STRĂIN, DE SĂRBĂTORI

           Privesc dimineaţa prin stropii de rouă,
                Cireşul mă ninge cu dalbele flori,
                     De-o vreme încoace în suflet îmi plouă,
                          Căci nu sunt acasă.... şi vin sărbători.

                               E satul gătit, se-aşteaptă-nvierea
                                    Şi clopotul tainic în noapte răsună,
                                         Dar sunt iar departe, aşa a fost vrerea,
                                              Să nu fiu cu-ai mei, cei dragi, împreună.

                                                                  Mi-am tot făcut planuri, dar toate-n zadar
                                                             Şi-ncerc să mă-mpac cu destinul,
                                                        Mi-e glasul durut şi gândul amar
                                                   Căci sunt iar de Paşti cu străinul.

                                                                                           Clopotniţa bate la mine în sat,
                                                                                      Sătenii sunt toţi în picioare,
                                                                                 Se-mparte Lumina. Hristos a-nviat!
                                                                            În strană răsună cântare.

                                                                       Hristos a Înviat! Şoptesc bucuroasă,
                                                                  Dar pare-se nimeni n-aude,
                                                             Aprind lumânarea, mă-nchin cuvioasă,
                                                        Ecoul de-acas' îmi răspunde.

















                                                                         ÎNTUNERIC ȘI LUMINĂ

                                                                      De trei zile plânge Cerul şi Pământul,
                                                                 De trei zile totul s-a întunecat,
                                                            Curg lacrimi de sânge din bolta jelindă
                                                       Pentru Fiul Sfânt şi crucificat.

                                                  Cel ce Te-a vândut, viaţa şi-a luat,
                                             Cei ce n-au crezut, tremură în păcat,
                                        Cei ce Te-au iubit, cred mereu în Tine,
                                   Caută mormântul, dorul să-şi aline.

                              Iar a Ta Măicuţa, la grotă se opreşte,
                         Maria-Magdalena, în urmă jeleşte,
                              M
ulte  Mironosiţe cu vase de mir,
                                   Vin să-mbălsămeze trupul Tău divin.

                                        Piatra de la grotă e dată deoparte,
                                             Pe ea şade-un Înger, Lumină împarte,
                                                  Din Înalt se-aude cântec neîncetat,
                                                       Îngerul şopteşte: - HRISTOS A-NVIAT!!!

                                                            Cerul şi Pământul cântă-n armonie!
                                                                 Bat clopote-n turlă, glas de bucurie.
                                                                      Veniți dragi creştini LUMINĂ să luaţi!
                                                                            Iisus a-nviat! În veci nu uitaţi!