Ala MÎRZA TURBAL - Republica Moldova
MACUL
O legendă românească
Vine să ne povestească:
Biata văduvă, rămasă
Fără gram de pâine-n casă,
Își trezește,-n zori, băiatul...
Ea - la muncă, el - în satul
Unui neam, după mâncare,
Căci măcar mălai nu are...
Sat vecin, dar prea departe,
O pădure le desparte,
Deal înalt, adâncă vale,
Fiare pot ieși în cale...
El, flămând de multă vreme,
Se pornește, nu se teme...
I-i nespus de drag feciorul,
Ziua-ntreagă-i duce dorul,
Sapa-n mâini și frica-n spate:
„Doamne, apără-l de toate,
Că-i cuminte,-i ca o floare,
Mi-i comoara cea mai mare!”
Înserează... Nu mai vine..
Maica simte: nu e bine!
Ușa-nchide și pornește
Hotărâtă: îl găsește!
Prin pădurea-ntunecoasă,
Merge,-l strigă, nu se lasă.
Iese-n câmp și dealul urcă,
Mărăcinile-i încurcă,
Unde calcă, sânge curge,
Iar se-nțeapă și iar fuge,
Dar în urma-i, pe câmpii,
Flori cresc, roșii-sângerii...
Flutură în vânt năframa...
„Ionică!” strigă mama
Și aude-ntr-un târziu:
„Mamă, sunt aici, sunt viu...”
Bietul! Zace pe pământ,
Vlăguit, de foame,-nfrânt...
N-a ajuns copilu-n sat
Și mâncare nu i-au dat...
Fără forțe, cade ea,
Lângă fiu, alăturea.
Ambii dorm, iar roșii flori
Îi veghează până-n zori...
Dimineața, ce să vadă?
Lan de grâu, cu multă roadă,
Arde-n flăcări de petale,
Legănate-n vânt, agale...
Mama-și ia copilu-n brațe...
Spice dulci i-ntorc la viață...
... De atunci, prin grâu, apar,
Flori de flăcări, flori de jar,
Semn al dragostei de mamă,
Care-aleargă fără teamă,
Cu picioare-nsângerate...
MACUL, GRÂULUI, i-i FRATE...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu