România

România

sâmbătă, 16 iunie 2018

Scriitori contemporani - Ștefania BURNEA, Eu mai cred în Eminescu











Ștefania BURNEA - România



                                                         EU MAI CRED ÎN EMINESCU!

                                                                    Printre-atâtea câte sunt,
                                                               Printre-atâtea câte mor,
                                                          Eminescu-i veșnicia,
                                                     Este patimă și dor.
                                                El, copilul lipit gliei,
                                           El cu stelele-nfrățit,
                                                El ce-a sângerat în suflet
                                                     Și-ntreg neamul a simțit,
                                                          El ce și-a plecat urechea
                                                               Către plaiul mult iubit,
                                                                    El poetul nepereche
                                                                         Ni-este veșnic dac voinic.
                                                                    Și, de „vreme trece, vine”
                                                               Și, de „ramuri bat în geam,”
                                                          Eminescu urcă-n veacuri
                                                     Preamărind străvechiul neam.
                                                „Vino-n codru”- spune-n șoaptă
                                           Unde noi „copii eram”,
                                                S-ascultăm cum ne desfată
                                                     Graiul gliei, râu și ram.
                                                          Și, de-a fi ca „printre nouri”,
                                                               Trist ca floarea să pălești,
                                                                    Să nu poți privi cum seacă
                                                                         Ape, plaiuri strămoșești,
                                                                    Nu-ntreba și nu ai teamă
                                                               Numai tu știi să iubești,
                                                          Pune-n toate-a ta simțire,
                                                     Luptă-te cu-al nost' blestem,
                                                Cheamă-ți neamul la unire,
                                           Fii ca Decebal cel demn!...
                                                Astfel strigă în cetate
                                                     Bravul nostru-n sfânt cuvânt
                                                          Eu mă legăn 'n-a lui șoapte
                                                               Și cu doina-n plai m-avânt.
                                                                    Și, de-i totul trist în cale
                                                                         Și de-s sate părăsite
                                                                    Și de mame plâng cu jale
                                                               Fii plecați, nu pe morminte,
                                                          Eu mai cred în Eminescu,
                                                     Eu îi mai ascult chemarea,
                                                Eu mai cred în lupii aprigi
                                           Ce și-au netezit cărarea.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu