Ștefania BURNEA - România
EU MAI CRED ÎN EMINESCU!
Printre-atâtea câte sunt,
Printre-atâtea câte mor,
Eminescu-i veșnicia,
Este patimă și dor.
El, copilul lipit gliei,
El cu stelele-nfrățit,
El ce-a sângerat în suflet
Și-ntreg neamul a simțit,
El ce și-a plecat urechea
Către plaiul mult iubit,
El poetul nepereche
Ni-este veșnic dac voinic.
Și, de „vreme trece, vine”
Și, de „ramuri bat în geam,”
Eminescu urcă-n veacuri
Preamărind străvechiul neam.
„Vino-n codru”- spune-n șoaptă
Unde noi „copii eram”,
S-ascultăm cum ne desfată
Graiul gliei, râu și ram.
Și, de-a fi ca „printre nouri”,
Trist ca floarea să pălești,
Să nu poți privi cum seacă
Ape, plaiuri strămoșești,
Nu-ntreba și nu ai teamă
Numai tu știi să iubești,
Pune-n toate-a ta simțire,
Luptă-te cu-al nost' blestem,
Cheamă-ți neamul la unire,
Fii ca Decebal cel demn!...
Astfel strigă în cetate
Bravul nostru-n sfânt cuvânt
Eu mă legăn 'n-a lui șoapte
Și cu doina-n plai m-avânt.
Și, de-i totul trist în cale
Și de-s sate părăsite
Și de mame plâng cu jale
Fii plecați, nu pe morminte,
Eu mai cred în Eminescu,
Eu îi mai ascult chemarea,
Eu mai cred în lupii aprigi
Ce și-au netezit cărarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu