Nu îmi pasă că e toamnă

Nu îmi pasă că e toamnă

Nu îmi pasă că e toamnă
și că plouă ne-ncetat,
c-a lăsat bătrâna doamnă
goi copacii, la iernat.

Duduie focul în sobă,
fum se-nalță înspre cer,
într-o atmosferă sobră
grăbind intrarea-n eter.

Fumul sus e-mbrățișat,
norul vesel, cenușiu,
brațele-a descrucișat,
să-l primească ca pe-un fiu.

Încântat, de la fereastră,
privesc fumul albicios
fără a ieși din casă,
cum se-nalță mlădios.

Duduie focul în sobă,
sar scânteile-ntr-un joc
în ritm sacadat de tobă,
molcom, jarul stă pe loc.

Nu îmi pasă că e toamnă,
ea ne-aduce bucurii,
și-acestea, mereu ne-ndeamnă,
să fim iar, acum, copii.

S-așteptăm iarna, ce vine
cu ger mare și zăpadă,
Domnului colind să-nchine
toți cei mici de prin ogradă.

Printre ei să stăm și noi,
veseli să pocnim din bici,
anul vechi a-l înnoi
invocând îngeri idilici.