Ofranda cerului

Cerul plumburiu al Toamnei

poartă nori cu apă sfântă,

doară vântul o descântă,

ofrandă dându-i reginei.

Ea, o toarnă din carafă

și sub adieri ușoare,

picături încep să zboare

fiind și-o fină coregrafă.

Sub a cerului cupolă

se disipă, umple zarea,

pregătind aterizarea

peste marea metropolă.

Așezate-n eșicher,

picăturile prind viață,

câte două se răsfață

și valsează prin eter.

Dansul lor, solul așteaptă

cu priviri nerăbdătoare,

și ca-n plină sărbătoare

către el, dansând se-ndreaptă.

Cu iubire sunt primite,

apa-i binecuvântare,

fără ea totul dipare

în destine insolite.