CONSTANTIN-NICOLAE GAVRILESCU – POET
de Ion Ionescu-Bucovu
 |
| Constantin-Nicolae Gavrilecu |
Bihorean de origine din Salonta, născut la 13 februarie 1955 din tată ofițer și mama învățătoare, domnul Constantin Gavrilescu are ca motto în viață o sentință din Plutarch și anume: „ Mintea nu-i un vas care să fie umplut, ci un foc care trebuie întreținut” Așa se face că încă din liceu a scris poezie, care și-a găsit locul odată cu dezvoltarea internetului pe diferite site-uri ca: Poezii biz; Netlog; Rețeaua literară; Casa Gândului – Cleopatra; Eesențe; Cronopedia; RoGrup - Grai românesc; Clubul Cafeneaua literară; Negru pe Alb; Înțelepciune.ro; membru al cenaclului din site-ul Dirobenelu, site al românilor din BENELUX; Amprentele sufletului, site personal și pe Facebook.
În anul 1980 a abvsolvit Facultatea de Automatică din cadrul Politehnicii București. Este încadrat în București ca inginer, la SC Servicii Energetice Muntenia SA, unde coordonează Centrul de lucrări pe investiții.
Este căsătorit cu Eugenia Enescu Gavrilescu, absolventă de ASE.
Referitor la activitatea literară menționăm că a făcut parte din diferite cenacluri literare ca: Destine, condus de domnul Victor Gh. Stan, Președinte USR - filiala București, literatură pentru copiii și tineret; Cetatea lui Bucur, condus de doamna Elisabeta Iosif – Președinte al Ligii Scriitorilor români, filiala București; Cenaclul Literar ing, condus de domnul Prof. Dr. Inginer Nicolae Vasile, scriitor și poet, Cenaclul Ing Epigrama, condus de Viorel Martin din cadrul AGIR și Cele mai frumoase creații literare românești (online).
De asemenea a colaborat la diferite antologii de poezie precum: Antologia de versuri (trim.3/4) 2012; Esențe, Antologia ”Amprente temporale” – antologie de poezii cronopediene, vol. III / 2013; Revista Chronos – Penița de aur de la înființare și până în anul 2013; Revista Negru pe Alb nr.3 supliment, nr.4, nr.5; Revista Nomen Artis - dincolo de tăcere, în mai multe numere; Revista Amprentele sufletului, nr.1-5; Armonia Magazine USA - 2016 și Destine literare, Montreal, Canada.
Astfel a participat și la diferite concursuri literare obținând următoarele premii: - Mențiune la Concursul de poezie „Ningând poeme”, în cadrul site-ului Negru pe Alb, desfășurat în decembrie 2012, Premiul III la Concursul de versuri și proză „Ah femeia”, în cadrul site-ului Negru pe Alb, desfașurat în perioada 12.02-05.03 2013; Premiul III și mențiune în cadrul Concursului de poezie autentică cu tema „Dragostea”, desfășurat în perioada mai-iunie 2013 în cadrul site-ului Negru pe Alb; Premiul I la Concursul de creaţie literară Chronos, desfăşurat în perioada 15 iunie - 15 august 2013, organizat de Revista ”Chronos - Peniţa de aur” şi Agenţia „Un izvor de cultură; Premiul I la Concursul de poezie cu tema „Toamna”, desfăşurat în perioada 1-30 octombrie 2013, organizat de Revista „Chronos - Peniţa de aur”; Mențiunea I la concursul „Poezia iubirii prin anotimpuri”, secțiunea „Poezia iubirii”, organizat de Radio „Vis de taină”, 23 septembrie 2016; Mențiunea III la concursul „Poezia iubirii prin anotimpuri”, secțiunea „Poezia toamnei”, organizat de Radio „Vis de taină”, 23 septembrie 2016.
Are în curs de apariție volumul de versuri „Din noian de amintiri”, la Editura „Editgraph” - Buzău.
Citindu-i poeziile, am văzut că străbate peste tot un corolar al iubirii de natură și de viață. „Soarele nu mai străbate/ cu-a lui rază călduroasă,nori-s mulți ca un perete,
nu-l lasă să intre-n casă.//Pică iarna stropi din nori/prevestind o ploaie rece,/plimbă vântul deseori,/șuierându-l spre colnice.”(Metamorfoze) Adeseori se întoarce la pământul natal ca în poezia „Rapsodie de toamnă” după nostagicile zile când feciorii de pe luncă mergeau să se întâlnească cu mândrele: „Mi-a venit un dor de clacă/cum era demult odată,/când feciorii de pe luncă/ mergeau să-ntâlnească mândră./ Vara pe sfârşite este,/toamna-ncet din zare vine,/ raza soarelui pălește,/ dor amarnic pieptu-mi ține.”
Universul lui spiritual se întoarce tot la natură și la familie cu duioșie de sărbătorile din casă când se sărbătorea ziua mamei, ființa cea mai drag lui, ca în „Dor de primăvară”: „Dar fosta sărbătoare-n casa noastră/și ziua mamei am cinsit cu drag,/cu multe prăjituri și flori în glastră,/și oaspeți mulți ce-am așteptat în prag.//Numai așa simțit-am primăvara,/un semn că iarna totuși s-a sfârșit,/și petrecurăm veseli până seara/cinstind al nostru anotimp iubit.”
Când tărâmurile familiale sunt părăsite pentru cele ale miturilor, poetul explorează universuri noi ca-n poezia „Memento mori” unde „Sunt sclipiri ce explorează/ pătunzând durerea seacă,/ neuroni-n cap valsează/ în ritm şchiop, după o placă./ După şocul suferit/ sufletul în chin se zbate,/ tinzând către infinit/ unde nu există moarte./ Însă-n noaptea-ntunecată,/ brusc, năluca-mi se disipă,/ universul îl încarcă/
întregindu-l într-o clipă./ Sar scântei răvăşitoare,/ explodează în eter,/ brusc ca razele de Soare/ strălucind pe eşicher.”
Alteori poetul este chinuit de frământări interioare ca în poezia„Frământări” unde sufletul îi e închis și cheia lui e pierdută pe un drum neștiut, pavat doar cu amintiri din timpuri dedemult, toarse pe destinul lui. A avut și speranțe și un vis în inimă, dar acum în toamna vieții , vrea numai liniște, rugându-l pe Dumnezeu să se întoarcă la el.
În „Odă destinului” poetul reia tema lumii ca teatru „La sfârșitul piesei cade lin cortina,/se pornesc de grabă palmele să bată/și încet, încet, se-aprinde lumina,trupa de actori își iau iar răsplată.//Bucuria-i mare, suflete-mpăcate,/sala-i în delir, actorii pe scenă/reverențe fac, cum scrie la carte,/minute în șir, zâmbete se-adună.” Poetul reia acestă temă a lumii care joacă pe scena vieții și arată că a fost o poveste jucată plină de amor, ruptă din realitate, „Toți avem o soartă, lumea-i destinată,/ piesa vieții noastre scrisă-n multe acte,/spectator, actor, calea-i presărată/cu trăiri multiple, clipe minunate”
Inginer de profesie, poetul spune că „Aș construi acum, un car cu stele/să-ajung ușor pe calea fericirii,/să-mi fie veșnic martore doar ele/când pe altar jertfesc prinos iubirii.// Și des mă las în frământări cu gândul,/iar jarul sentimentelor mă arde,/plutesc încet, înconjurând Pământul,/scăldându-mi pieptul lacrimi miliarde”
Poezia lui de dragoste e litanie șoptită încet (Şi dac-ar fi) ca o romanță cântată, fredonată în surdină: „Şi dac-ar fi să-mi dai ceva,/Dă-mi noaptea ce mi se cuvine/din nopţile cu lună plină,/când jarul dragostei nebune//cu focul de iubire se îngână./Dă-mi clipa dulce de iubire,/dă-mi startul astăzi ca să zbor,/când clocoteşte sângele-n simţire,/
şi doru-mi sângerează din amor.//Dă-mi gura-ţi fragedă fierbinte/până când noaptea s-o sfârşi,/iar zorii împletind cu vântul şoapte/la noi privi-va cum ne-om contopi./Dă-mi şi în noaptea care vine/prilejul iarăşi de-a te săruta,/şi fericirea mult de-a ţine,/înlănţuită gura mea de-a ta.//Dă-mi clipa magică a firii/ce ţine viu întreg pământul,/lăsa-vom dimineţii zorii.../ca să începem iar iubitul./Dă-mi iar speranţa care zace/în inima-mi căzută-n transă,
şi la picioare-ţi voi aduce,/întreaga lume de amor aprinsă.”
Apariția poeziei domnului Constantin Gavrlilescu în peisajul poetic contemporan este o apariție ce nu poate fi neglijată, având un fond grav, angajat, rămânând un rapsod al dragostei, al plaiurilor natale, al universului familial. Metafora poeziei sale este o metaforă cuminte care nu forțează fondul, tendința către dorința de evadare este cenzurată sever, cu o reținere nobiliară. Domnului Constantin Gavrilescu îi lipsește infatuarea altora care scot zeci de volume, trimiterea unei plachete către tipografie tocmai acum se face discret și poartă semnul unei decențe asumate.
În anul 1980 a abvsolvit Facultatea de Automatică din cadrul Politehnicii București. Este încadrat în București ca inginer, la SC Servicii Energetice Muntenia SA, unde coordonează Centrul de lucrări pe investiții.
Este căsătorit cu Eugenia Enescu Gavrilescu, absolventă de ASE.
Referitor la activitatea literară menționăm că a făcut parte din diferite cenacluri literare ca: Destine, condus de domnul Victor Gh. Stan, Președinte USR - filiala București, literatură pentru copiii și tineret; Cetatea lui Bucur, condus de doamna Elisabeta Iosif – Președinte al Ligii Scriitorilor români, filiala București; Cenaclul Literar ing, condus de domnul Prof. Dr. Inginer Nicolae Vasile, scriitor și poet, Cenaclul Ing Epigrama, condus de Viorel Martin din cadrul AGIR și Cele mai frumoase creații literare românești (online).
De asemenea a colaborat la diferite antologii de poezie precum: Antologia de versuri (trim.3/4) 2012; Esențe, Antologia ”Amprente temporale” – antologie de poezii cronopediene, vol. III / 2013; Revista Chronos – Penița de aur de la înființare și până în anul 2013; Revista Negru pe Alb nr.3 supliment, nr.4, nr.5; Revista Nomen Artis - dincolo de tăcere, în mai multe numere; Revista Amprentele sufletului, nr.1-5; Armonia Magazine USA - 2016 și Destine literare, Montreal, Canada.
Astfel a participat și la diferite concursuri literare obținând următoarele premii: - Mențiune la Concursul de poezie „Ningând poeme”, în cadrul site-ului Negru pe Alb, desfășurat în decembrie 2012, Premiul III la Concursul de versuri și proză „Ah femeia”, în cadrul site-ului Negru pe Alb, desfașurat în perioada 12.02-05.03 2013; Premiul III și mențiune în cadrul Concursului de poezie autentică cu tema „Dragostea”, desfășurat în perioada mai-iunie 2013 în cadrul site-ului Negru pe Alb; Premiul I la Concursul de creaţie literară Chronos, desfăşurat în perioada 15 iunie - 15 august 2013, organizat de Revista ”Chronos - Peniţa de aur” şi Agenţia „Un izvor de cultură; Premiul I la Concursul de poezie cu tema „Toamna”, desfăşurat în perioada 1-30 octombrie 2013, organizat de Revista „Chronos - Peniţa de aur”; Mențiunea I la concursul „Poezia iubirii prin anotimpuri”, secțiunea „Poezia iubirii”, organizat de Radio „Vis de taină”, 23 septembrie 2016; Mențiunea III la concursul „Poezia iubirii prin anotimpuri”, secțiunea „Poezia toamnei”, organizat de Radio „Vis de taină”, 23 septembrie 2016.
Are în curs de apariție volumul de versuri „Din noian de amintiri”, la Editura „Editgraph” - Buzău.
Citindu-i poeziile, am văzut că străbate peste tot un corolar al iubirii de natură și de viață. „Soarele nu mai străbate/ cu-a lui rază călduroasă,nori-s mulți ca un perete,
nu-l lasă să intre-n casă.//Pică iarna stropi din nori/prevestind o ploaie rece,/plimbă vântul deseori,/șuierându-l spre colnice.”(Metamorfoze) Adeseori se întoarce la pământul natal ca în poezia „Rapsodie de toamnă” după nostagicile zile când feciorii de pe luncă mergeau să se întâlnească cu mândrele: „Mi-a venit un dor de clacă/cum era demult odată,/când feciorii de pe luncă/ mergeau să-ntâlnească mândră./ Vara pe sfârşite este,/toamna-ncet din zare vine,/ raza soarelui pălește,/ dor amarnic pieptu-mi ține.”
Universul lui spiritual se întoarce tot la natură și la familie cu duioșie de sărbătorile din casă când se sărbătorea ziua mamei, ființa cea mai drag lui, ca în „Dor de primăvară”: „Dar fosta sărbătoare-n casa noastră/și ziua mamei am cinsit cu drag,/cu multe prăjituri și flori în glastră,/și oaspeți mulți ce-am așteptat în prag.//Numai așa simțit-am primăvara,/un semn că iarna totuși s-a sfârșit,/și petrecurăm veseli până seara/cinstind al nostru anotimp iubit.”
Când tărâmurile familiale sunt părăsite pentru cele ale miturilor, poetul explorează universuri noi ca-n poezia „Memento mori” unde „Sunt sclipiri ce explorează/ pătunzând durerea seacă,/ neuroni-n cap valsează/ în ritm şchiop, după o placă./ După şocul suferit/ sufletul în chin se zbate,/ tinzând către infinit/ unde nu există moarte./ Însă-n noaptea-ntunecată,/ brusc, năluca-mi se disipă,/ universul îl încarcă/
întregindu-l într-o clipă./ Sar scântei răvăşitoare,/ explodează în eter,/ brusc ca razele de Soare/ strălucind pe eşicher.”
Alteori poetul este chinuit de frământări interioare ca în poezia„Frământări” unde sufletul îi e închis și cheia lui e pierdută pe un drum neștiut, pavat doar cu amintiri din timpuri dedemult, toarse pe destinul lui. A avut și speranțe și un vis în inimă, dar acum în toamna vieții , vrea numai liniște, rugându-l pe Dumnezeu să se întoarcă la el.
În „Odă destinului” poetul reia tema lumii ca teatru „La sfârșitul piesei cade lin cortina,/se pornesc de grabă palmele să bată/și încet, încet, se-aprinde lumina,trupa de actori își iau iar răsplată.//Bucuria-i mare, suflete-mpăcate,/sala-i în delir, actorii pe scenă/reverențe fac, cum scrie la carte,/minute în șir, zâmbete se-adună.” Poetul reia acestă temă a lumii care joacă pe scena vieții și arată că a fost o poveste jucată plină de amor, ruptă din realitate, „Toți avem o soartă, lumea-i destinată,/ piesa vieții noastre scrisă-n multe acte,/spectator, actor, calea-i presărată/cu trăiri multiple, clipe minunate”
Inginer de profesie, poetul spune că „Aș construi acum, un car cu stele/să-ajung ușor pe calea fericirii,/să-mi fie veșnic martore doar ele/când pe altar jertfesc prinos iubirii.// Și des mă las în frământări cu gândul,/iar jarul sentimentelor mă arde,/plutesc încet, înconjurând Pământul,/scăldându-mi pieptul lacrimi miliarde”
Poezia lui de dragoste e litanie șoptită încet (Şi dac-ar fi) ca o romanță cântată, fredonată în surdină: „Şi dac-ar fi să-mi dai ceva,/Dă-mi noaptea ce mi se cuvine/din nopţile cu lună plină,/când jarul dragostei nebune//cu focul de iubire se îngână./Dă-mi clipa dulce de iubire,/dă-mi startul astăzi ca să zbor,/când clocoteşte sângele-n simţire,/
şi doru-mi sângerează din amor.//Dă-mi gura-ţi fragedă fierbinte/până când noaptea s-o sfârşi,/iar zorii împletind cu vântul şoapte/la noi privi-va cum ne-om contopi./Dă-mi şi în noaptea care vine/prilejul iarăşi de-a te săruta,/şi fericirea mult de-a ţine,/înlănţuită gura mea de-a ta.//Dă-mi clipa magică a firii/ce ţine viu întreg pământul,/lăsa-vom dimineţii zorii.../ca să începem iar iubitul./Dă-mi iar speranţa care zace/în inima-mi căzută-n transă,
şi la picioare-ţi voi aduce,/întreaga lume de amor aprinsă.”
Apariția poeziei domnului Constantin Gavrlilescu în peisajul poetic contemporan este o apariție ce nu poate fi neglijată, având un fond grav, angajat, rămânând un rapsod al dragostei, al plaiurilor natale, al universului familial. Metafora poeziei sale este o metaforă cuminte care nu forțează fondul, tendința către dorința de evadare este cenzurată sever, cu o reținere nobiliară. Domnului Constantin Gavrilescu îi lipsește infatuarea altora care scot zeci de volume, trimiterea unei plachete către tipografie tocmai acum se face discret și poartă semnul unei decențe asumate.
 |
| Ion Ionecu-Bucovu |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu