Dulce, România mea

Constantin-Nicolae Gavrilescu

Mândră țară, Românie,

ne hrănești din a ta glie,

ne aduni de prin străini,
ne speli de-ale noastre vini.

Fie pâinea cât de rea,

dulce, România mea,

am să stau și-am să îndur

vrajba celor din-prejur.

Am să lupt cu voinicie

bine iar ca să ne fie,

căci iubesc acest popor,

pentru țară am să mor.

Români dragi, să ne unim

chiar de-ar fi să ne jerfim,

să-i dăm jos pe cei hulpavi

ce-au făcut din noi doar sclavi!

Și-am plecat pe uși străine

crezând c-o să fie bine,

dar acolo ne-a fost dor

și de frunza de mohor.

Și adânc am lăcrimat

din suflet am suspinat,

că amar ne-am chinuit

dorul ni l-am tăinuit.

Din nou vreau să vin acasă,

cu ai mei să stau la masă,

să mă bucur iar de soare

să-mi vindec tot ce mă doare.

Am scris aceată poezie azi, inspirat de o alta scrisă de prietena mea, binecunoscuta poetă, Ileana Cornelia Neaga.

Ileana-Cornelia Neaga

O MĂICUȚĂ
Ileana Cornelia Neaga

O măicuță-i ce ne strânge
La sânu-i ocrotitor
Și de mult timp, ochiu-i plânge

Ostoindu-se de dor

E-o măicuță ce ne-adună
De prin lume-mprăștiați
Să ne-nvețe, să ne spună:

Să vă iubiți, sunteți frați!

România ni-e măicuța
Mândră de ai ei pruncași
România ni-e căsuța
Moldoveni și românași.