Antologie „În așteptarea lui Moș Crăciun - Povești și poezii românești, la gura sobei” - Rodica Constantinescu

                                                    RodicaCONSTANTINESCU
                                                               România   

SCRISOARE CĂTRE FIUL MEU

Afară-i vânt turbat, dar cald e în odaie,

     Ard crengile uscate ce-n vara le-am adus,

          În astă seară alături îl am pe Niculaie

               Ce-a ocolit tot satul, sosind pe la apus.

                    Ne amintim pe rând de anii ce-au zburat,

                         De clipele frumoase, dar şi de lungi tristeţi,

                              Oftăm la unison , căci multe am îndurat,

                                   Dar ne însufleţim cu gândul la băieţi.

          Fără de veste parcă mă-nvăluie un dor

               De cea care a plecat pe drumul către cer,

                    Apoi te strig pe tine, iubitul meu fecior

                         Aş vrea să te mai văd, căci poate mâine pier.

                              Eu nu văd să mai scriu, am ochii o povară

                                   Şi-l rog pe Niculaie de poate să m-ajute,

                                        Scrisoare să-ţi aşternă acum în prag de seară,

                                             Căci muică-ta mă cheamă în clipele tăcute.

                    De poţi să vii băiete până la sfânt Crăciun

                         Ca taica să-ţi mai dea ceva de prin ogradă,

                              Păstrat-am pentru tine din vinul cel mai bun,

                                   Un coş cu nuci, o curcă şi mere din livadă.

                                        O, de ai putea să stai măcar o zi în plus,

                                              La muică-ta s-ajungem, la tristul ei mormânt,

                                                   Mi-a apărut în vis şi-n taină ea mi-a spus

                                                        S-aprinzi o lumânare şi să-i trimiţi cuvânt.

                              Mi-e dor de ochii tăi, copilul meu cel drag

                              Şi nu-mi doresc mai mult decât o-mbrăţişare,

                              Eu aş pleca spre cer de te-aş vede în prag,

                              Luându-mi, apoi zborul către cereasca zare.

                                                        Dar de nu poţi copile ca să ajungi acasă

                                                        Tăicuţa te-nţelege, că poate nu ai vreme,

                                                        Am să-ţi trimit degrabă prin vărul tău o plasă,

                                                        Iar pentru mine, tu să nu îţi faci probleme.

                                                                              DIN UMBRĂ TE PRIVESC

                                                                  Iubitul meu, e iarnă peste pământ și seară,
                                                             Omăt târziu ți-e părul, de vreme aşternut,
                                                        Din umbră te privesc ca pentru-ntâiaoară
                                                   Cu sufletu-n tăcere pe pleoape te sărut.
                                              Ai trupu-nveşmântat în ruginiu de toamnă
                                         Şi-i neatins de gerul ce bântuie pe-afară,
                                    Aud în taina clipei cum inima îți cheamă
                               O adiere caldă şi-un vis de primăvară.

                                                                   Nu vreau să te trezesc din lunga ta visare,
                                                                   Însă tăcerea grea va îngheța cuvântul,
                                                                   Prezența ei pe suflet va fi apăsătoare,
                                                                   Va stăpâni pustiul, o lacrimă și vântul.

                                                         Întind spre necuprins aripi în rugă mută
                                                    Să țin la ușă umbra și gerul cel năpraznic,
                                               Mă lupt prin gândul bun în taină, nevăzută,
                                          S-alung brațul tăcerii și frigul cel amarnic.
                                     Iubitul meu, priveşte, iar ninge peste noi
                                Cu mii de fulgi de-argint, petale de iubire,
                           Secunda fericirii se-mparte-n veci la doi
                      Şi-nsingurarea tristă se duce-n amintire.

                                                     SUNT SINGUR, DOAMNE

               Îmi este aşa de frig în noaptea asta

                    Şi-s singur, Doamne, pe Pământ,

                         Taica-i plecat în lume cu nevasta,
                              Iar maica-şi face somnul în mormânt.
                                   Se-apropie încet sfântul Crăciun,

                                        Copiii veseli spun colinde-n cor,
                                             Iar eu pe Domnu-l rog să fie bun

                                                   Şi-n dar să-mi dea un înger păzitor.

                                                                            Adorm cu lacrima-ngheţată pe obraz

                                                                       Visând la cetina cea verde din grădină,
                                                                   În somn adânc dispare al meu necaz
                                                              Şi văd doar ramuri pline de  lumină.
                                                         De mândrul brad ce se înalţă drept
                                                    Stă rezemat un îngeraş  zâmbind,
                                               Mă ia în braţe strângându-mă la piept

                                          Şi-mi cântă-ncet un altfel de colind.                                       

                                          „Suflet curat uitat de lumea oarbă
                                               Tu nu eşti părăsit şi nici stingher,
                                                    Priveşte sus şi roagă-te degrabă
                                                         Căci eşti copilul, Tatălui din Cer.
                                                                            Orice povară ai ori suferinţă, teamă
                                                                       De cete îngereşti vei fi mereu păzit,
                                                                  Sfânta Fecioară îţi este a ta mamă

                                                             Ascultă-i vorba, căci Ea te-a auzit."