Sărbători de iarnă, la români (antologie) - Angela Mândâcanu Muntean

Angela Mândâcanu Muntean
        Republica Moldova

                                                 SĂ NE-NTÂLNIM ÎN ALBUL ZĂPEZILOR

                                                     S-a coborât seara sub valuri de ceață pe coline

                                                     Și în jur tremurate voci îngână sfântul colind,

                                                     S-au așezat nămeții pe plaiuri și pe la mine,

                                                     Spre tine alerg pe drumuri in gheață tot răscolind.

                                                     Mi-au înflorit și-n iarna asta gânduri felurite,

                                                     Feeria nopții de Ajun cu tine vreau să o-mpart,

                                                     Dumnezeiesc colind lumină-ți căile umbrite,

                                                     Să ne-ntâlnim în albul zăpezilor ce ne despart.

                                                     Pe fiecare frunz-a toamnei mi-a picat o șoaptă ,

                                                     Pe fiecare adiere de vânt ți-am descântat,

                                                     De gândul rătăcitu-s-a atunci pe vreo treaptă,

                                                     Acum ți-l trimit spre necuprinsu-ți binecuvântat.

                                                     Mă arde-apusu-n gene, zăpada-n tâmple sclipește,

                                                     Rebelele gânduri se adună tot mai smerite,

                                                     Se-aprinde văzduhul cu lerui ler ce ne unește

                                                     Și flori de măr presar sub poala stelei răsărite.

                                                     Raza ei lumină-ne prin timpu-acesta fulguit

                                                     La ceas de taină-n Edenul poveștilor visate,

                                                     Să nu-mbătrânească năucitorul dor tânguit

                                                     Și nici chemările din mai vechiul colind lăsate.

       ASTĂZI S-A NĂSCUT HRISTOS

                   Ninge-ncet, frumos și lin

                        Peste casa noastră,

                             Fulgii la fereastră vin

                                  Ca s-o-mpodobeacsă.

                                        Bradul stă-ntr-un colț tăcut,

                                             Lemnele trosnesc,

                                                  Astăzi fiul s-a născut

                                                       Tatălui ceresc. 
                            
                                                             Maica ne tot povestește
                                                                   De-o iesle cu fân,         

                                                                         De micuțul ce zâmbește

                                                                               Împărat-stăpân.

     

                                                                               Și cum îngeri coborau

                                                                               Prin văzduh din stele,

                                                                               Cu făclii ce luminau

                                                                               Pruncu-n scutecele.

                                                                               Magi ce-aduc cu bucurie

                                                                                    Daruri pentru el:

                                                                                         Aur, smirnă și tămâie –

                                                                                              Rege-nfășețel.

                                                                                                   Îngeri cum cântau în cor                         

                                                                                                        Bucuria mare –

                                                                                                             Mântuirea tuturor –

                                                                                                                  Zi de sărbătoare.

                                                                                                                       Ninge-atâta de frumos,

                                                                                                                            Noi privim icoana,

                                                                                                                                 „Astăzi s-a născut Hristos!”,
                                                                                                                                      Ne tot spune mama...

                                                       COLINDA MEA BRODATĂ PE UN FULG

                                                       Să-asculți în timpul serii

                                                            Privind la chip de stea,

                                                                 Colinda nemuririi

                                                                      Șoptită abia-abia.

                                                                                             Ninsoarea să te prindă,

                                                                                        Să-ademinească lung,

                                                                                   Tu să-mi citești colinda

                                                                              Brodată pe un fulg.

                                                                    CINE, MAICĂ, TE COLINDĂ?

                                                                                                             Maică, cum e-n cer la tine,

                                                                                                        Când e seara de Crăciun?

                                                                                                   Unde pleci, sau cine vine

                                                                                              Să-ți ureze un an bun?!

                                                     Cine, maică, te colindă?

                                                          Cine-ți vine pe ospeți?

                                                               Și ce, maică, pui în pungă

                                                                    La fetițe și băieți?!...

       

Sărbători de iarnă, la români (antologie) - Eugenia Mihu

         Eugenia MIHU
             România

                                                                  ZĂPADĂ DE CRĂCIUN

                                               Dacă n-ai zăpadă de Crăciun

                                                    O să-ți fac din lacrimile mele,

                                                         În căușul palmelor le-adun

                                                              Și le poleiesc cu praf din stele.

                                                                                        Cu suflarea-mi rece le îngheț,

                                                                                   Că am adunat în piept răcoare

                                                                              De la câte-un „înger” mai răzleț

                                                                          Ce găsește pete și în soare.

                                                Ți le cern prin sită de cleștar

                                                     Ca să fie fine, delicate, 

                                                          Le sfințesc cu mirul din altar

                                                               Să se izbăvească de păcate.

                                                                                         Iar apoi, sfințite, ți le-aștern

                                                                                    Într-un strat de neauă la picioare

                                                                               Cu un gest de dragoste etern

                                                                          Chiar de știu, răceala lor te doare.

                                                Ca să ai zăpada din colinzi,

                                                     Pură și pufoasă feerie,

                                                          Să se-aștearnă-n palma ce-o întinzi

                                                               Într-o minunată broderie.

                                                                                          
                                                                                         Dacă n-ai ninsoarea din povești

                                                                                    O să ți-o transpun în poezie

                                                                               Ca să simți în suflet, să trăiești

                                                                          Iarna ta, o dragoste târzie.

         UNDE NI-S COLINDĂTORII?

Bate toaca-n ceruri, prevestind Crăciunul, și e frig

     Ni se duc pruncuții, unul câte unul, și e frig

          Însă știe Domnul cum le este soarta, căci e frig,

               Cine le deschide inima și poarta, când e frig.

  

                    Toți colindătorii au plecat de-acasă, și e frig

                         Dar orânduirii de colinzi nu-i pasă, și e frig

                               Plânge cheia-n ușă, și colindu-n gură, căci e frig

                                    Plânge doru-n piepturi, vorbele-n scriptură, când e frig.

                                          Stau pe prispă tații și privesc în zare, și e frig

                                               Căci în șoapta nopții deslușesc cântare, și e frig

                                                    Mamele-și agață lacrima de grindă, căci e frig

                                                         Știu că pruncul plânge, plânge și colindă, când e frig.

                                                              A venit Crăciun, s-a născut preasfântul, și e frig

                                                                   Cântă cor de îngeri, cerul și pământul, și e frig

                                                                        Dar colindătorii nu mai au puterea, căci e frig

                                                                             Au plecat în noapte, ne-au lăsat tăcerea, când e frig.

                                                                             Apăsați de rele, chinuiți de gânduri, când e frig

                                                                                  Ni se duc părinții între patru scânduri, și e frig

                                                                                       Noi deschidem ușa să primim lumina, căci e frig

                                                                                            Spune, Doamne, spune, care ne e vina, când e frig.

                                                                                                 

                                                                                                 Colindăm, Părinte, pentru slava-ți sfântă, când e frig

                                                                                                      Apără-ne, Doamne, și binecuvântă, căci e frig.

    
                                COLINDUL COLȚULUI DE PÂINE

                         Emiez de iarnă și străbat din deal colinzi duioase

                              Iar geamurile strălucesc și-s, astăzi, luminoase,

                                    E hârjoneală pe drumeaguri, e ziua de Crăciun,

                                         Și orișice creștin dorește să pară azi mai bun.

                                               E sărbătoare peste sat dar lângă o portiță

                                                    O bătrânică firavă, cu ochii de fetiță,

                                                          Privește lung, dezamăgită, pe drumul ce-i pustiu

                                                                Precum pustiu îi este-n suflet, pustiu și prea târziu.

                                                                                               În mână ține un posmag și se gândește „oare

                                                                                           Să mușc din el și eu nițel?”, căci leneș, la picioare

                                                                                      Se gudură un mâț bătrân,  schelălăie un câine

                                                                                 Privind cu jind la bucățica minusculă de pâine.

                                                                            Îl amiroase și-l împarte, frățește, la cei doi

                                                                       Cercând să își înece foamea și gândul la nevoi,

                                                                  Că-i sărbătoare, e frumos, și amintiri plăcute

                                                             O năpădesc și îi revin din vremuri neștiute,

                          Când era tânără-n puteri, și se-adunau la masă

                               De sărbători, cu fii, nepoți, de-abia-ncăpând în casă.

                                    Dar au uitat-o, s-au tot dus, iar ziua către mâine

                                         O-mparte, cum împarte tot, doar c-un pisic și-un câine.

                                              A fost frumoasă, respectată, și a lucrat la stat

                                                   Și-a trecut frumos prin viață cu dragul ei bărbat.

                                                        Dar el s-a dus în altă zare iar pruncii prin străini

                                                             Și-acum în viața ei există doar mărăcini și spini.

                                                                                              Privește lung, în lung de drum, și-i pare, cu mirare,

                                                                                          Că se abat spre casa ei trei raze de la soare.

                                                                                     Trei, Doamne, vin cu mers sprințar, îi vede, sunt aproape,

                                                                                 Și-o perlă mare, clipocind, îi picură sub pleoape.

                                                                            E-o perlă pură, limpede, dar fără vreo valoare

                                                                       Și se rostogolește-ncet, curgându-i la picioare.

                                                                  Își face cruce, mulțumind, și mâinile-și ridică

                                                             Iar hohote-i țâșnesc din piept și cerul îl despică.

                           Trei puișori de om plăpânzi îi bat timid la poartă

                                Iar biata babă plânge-ncet, gândind la trista soarta

                                     Ce-a-ngenunchet-o și i-a frânt și bruma de putere

                                          Și-a izolat-o-n vise reci și fără mângâiere.

                                               Cu glasuri mici trei copilași colindul și-l avântă

                                                    Cătând spre lacrimi care curg din inimioara frântă.

                                                         Colindă-ntruna,-nduioșați, vreo cinci colinzi, piticii,

                                                              Iar perlele din ochi se scurg pe mâinile bunicii.

                                                                                               Căci le frământă, ne’ncetat,  a drag și a mirare

                                                                                           Și-a rugă spre Mântuitor, că a mai fost în stare

                                                                                       S-asculte iar colinzi sfințite iar micii urători

                                                                                  Nu i-au adus numai urare ci-n inimă fiori.

                                                                             Când puișorii s-au oprit, cu suflet greu oftează

                                                                        Și-n loc de dar, cu mare drag,  pe prunci i-mbrățișează.

                                                                   Iar îngerașii  scot din traiste bomboane, cozonaci 

                                                              Și dăruiesc totul măicuței, golindu-și micii saci.

                            Topindu-se de dor și drag bunica se chircește

                                 Și-mparte-ncet, mărinimos, acelor ce-i iubește,

                                      Un cățeluș și o mâță chioară, colacul ne’nceput

                                            Făcând copiilor cu mâna și sufletul durut…

                                                  Poveste tristă, viață crudă, dar ziua de Crăciun

                                                       Ar trebui să ne găsească cu sufletul mai bun.

                                                            Așa aș vrea să fim cu toți și să avem în casă

                                                                 Belșug. Iar cel sărac să aibă ceva de pus pe masă.

                                                                                                                                                                                                                                                      

Sărbători de iarnă, la români (antologie) - Geo Vuici

       Geo VUICI
         România

                                       MOȘ NICU LAE

                                   Dapui păntru unii-s Nicu laie,

                                        baș pră țoțî nu-i ajiuiesc,

                                             niși nu ninjie, niși nu ploaie,

                                                 după șie o fost mă oceșăsc!

                                                      Sania am dat-o pră bițiglu,

                                                           pân'-m-am învățat să pedaliez

                                                                s-or scumpit toace în  iglu,

                                                                     șî n-am bani să-mpăuniez...

                                                                     Iaca ăsta mis cu oaia laie,

                                                                          ba cu fofârlica umblu,

                                                                               măi pun în barbă paie

                                                                                șî prân sac să râdă bumbu!

                                                                                     Ba mă duc șî teliefoniez la tațî:

                                                                                           - sărițî șî voi dă m-ajiutațî!

                                                                                               (poezie în grai bănățean)

                                                                                   BRĂDUȚ

                                                              - Tu brad frumos ce mândru ești acum,

                                                              Dar ce va fi pe urmă, tăticul e pe drum,

                                                              Are-o secure-n mână și-un dor nebun,

                                                              Să ne facă fericiți cu clopoței. Îți spun.

                                                              - Că te-ai gândit la mine, îți mulțumesc,

                                                              Tradiția...  sunt locuri unde pentru asta cresc,

                                                              Frații mei, doar s-aducă multă bucurie,

                                                              O săptămână-două, slăviți în poezie.

                                                              Da nu te mai gândi la ce va fi! O știm și noi

                                                              Ca pe-o rugăciune ce nu se împlinește,

                                                              Ca pe potopul săvârșit de vânturi și de ploi!

                                                              - Am să-l rog pe tata să te ia cu rădăcină,

                                                              Să te privesc cu dragoste, ce-mi crește

                                                              În curte, dar ca să mori, tu nu ai nicio vină!

                                                                                                      BETEALA BRADULUI

                                                                                                   Deja-am pus iubirea mea în brad!

                                                                                              Iubitul meu pe tine te aştept

                                                                                         Ca pe Íason cu dorul greu în piept

                                                                                     Și n-am de trebuință lâna cea de aur!

                                                                                 Visele cu steaua glasului tău mă ard,

                                                                             Ce dulce sună flautul împodobit cu laur,

                                                                        Beteala bradului lumină ca păru-ți castaniu,

                                                                   Simt inima cum ticăieşte ceasul sărbătorii

                                                              Care cu un înger te caută:-Haide,vii?...

                                                         Sunt gătită pentru marea regăsire!

                                                    Doresc să te alin,să te rețin,să nu mai pleci!

                                               Vino dragul meu,sunt tolbă plină de iubire,

                                           Stomacul nu mai simte fluturii zglobii...

                                      Voi face cum vrei tu căci te iubesc,

                                 Am cadouri fără număr pentru tine,

                           Gustă-le şi-o să mă dezmierzi mereu,

                      O viață-ntreagă vei petrece lângă mine,    

                 Nici vorbă de plecat,tu, argonautul meu!

                 E viată şi în iesla bucuriei mele,

                 E fânul ceva mai stâlcit,dar cu dragoste

                 Vom ridica năpârcile la stele

                 Caii ce se reîntorc nu vor pleca!