Alexandra TĂIETU
Republica Moldova
NOSTALGIE DE CRĂCIUN
Și parcă simt cum un fior de gheață
Îmi tot străpunge-adânc sufletul meu.
În inimă-s iluzii, 'n minte ceață,
Crăciun, din nou, ne-oferă Dumnezeu.
Zăpada albă - binecuvântare
Ce-mbrățișează dealuri, văi și munți,
Trezește amintiri copleșitoare
Și-mi duce gândul către-ai mei părinți.
Făpturi de dor, mai des cu ochi-n lacrimi,
Cu păru-ncărunțit de vreme grea,
Căci leac nu au avut la zeci de patimi...
Ce mult aș da ca să-i pot ajuta...
Îmi amintesc a mea copilărie
La vatra sobei, cu stejar mocnind,
Când îmi părea momentul veșnicie
De se-auzea în prag magic colind...
Și brazii ce-nghițeau bolta cerească,
Și munții - bariere peste deal
De vânturi ce țineau să ne ferească
Și înghițeau înaltul de cristal.
Căci veșnicia s-a născut la sate,
La brâu de munte, cu miros de brad,
Cu sănii, prin nămeți împrăștiate
Și mii de fulgi din'nalt văzduh ce cad...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu