Antologie „În așteptarea lui Moș Crăciun - Povești și poezii românești, la gura sobei” - Ignatul

Eugenia ENESCU-GAVRILESCU
                 România

                IGNATUL, O TRADIȚIE MAI VECHE DECÂT CREȘTINISMUL

     Marea Sărbătoare a Crăciunului la români începe să se simtă de la Ignat.
     Ignatul este un ritual străbun ținut la 20 decembrie, dată în care strămoşii îşi sacrificau porcii şi-i dădeau ofrandă divinităţii solare. Zeul Soarelui, Ignat, era astfel ajutat în preajma celei mai scurte zile a anului, solstiţiul de iarnă, să lupte cu întunericul. 
     Tăiatul şi pârlitul porcului amintesc de jertfele aduse zeilor din Antichitate. 
     Potrivit tradiţiei, ziua de Ignat trebuie folosită doar pentru a tăia şi pârli porcul. Cei care muncesc în acestă zi sunt pedepsiţi. Perechea lui Ignat, Inatoarea, le torturează şi opăreşte cu apă clocotită pe femeile care lucrează în ziua de Ignat, potrivit tradiţiei populare. Cei care muncesc totuşi în această zi trebuie să se apuce de lucru abia după ce au văzut sânge de porc. Sărbătoarea păgână corespunde acum uneia creştine din calendarul ortodox, Sfântul Ignatie Teoforul. 
     Se spune că în noaptea din ajunul Ignatului, porcul îşi visează cuţitul, iar înainte de tăiere porcul amuţeşte câteva ore ca şi cum îşi simte sfârşitul. Gospodarii numesc acestă perioadă „tăcerea porcului". 
     Asomarea modernă porcului are şi o variantă populară - în unele zone porcul se anesteziază cu ţuică. 
     În unele sate se obişnuieşte ca porcul să se afume bine cu tămâie ca diavolul să fugă departe. Acum totul se face mai modern şi se folosește o butelie. Treaba merge mult mai repede. Pe vremuri, se îmbrăca porcul în paie şi se perpelea câteva ore bune până se cocea. Acum, după ce se coace bine, se curăţă şi se spală. „Grăsunul" nu se tranşează decât după ce i se crestează pe cap o cruce, iar copiilor li se oferă bucăţele de ureche ori chiar din coada porcului.  Când se taie porcul, bărbaţii se cinstesc cu ţuică veche de prună, fiartă cu piper. Femeile pregătesc pomana porcului din carne proaspătă, prăjită la ceaun, pe care o servesc cu mămăliguţă caldă.
     Tăierea porcului este asociată cu un ritual care s-a transmis din generaţie în generaţie şi care era menit să asigure sănătatea gazdei în anul care urma şi să alunge spiritele rele. Se spune că, la tăierea porcului, nu trebuie să asiste oameni miloşi, pentru că atunci animalul moare mai greu, iar carnea nu va fi bună. Mai mult, pe porcul tăiat se aşază cel mai tânăr copil din familie, pentru că doar aşa nu i se va mai altera carnea. Tot potrivit tradiţiei, pentru a se asigura că porcul din anul viitor va fi bun, gospodinele înmoaie în sânge un smoc de păr din coada animalului şi îl pun la păstrare. Un alt obicei este tăietura în cruce pe frunte sau la ceafă, presărată cu sare ca să iasă sufletul porcului din cap. În funcţie de inima şi de splina animalului, gazdele îşi dau seama dacă anul viitor va fi unul bun.  Dacă în inimă este mult sânge închegat înseamnă că stăpânul porcului va avea noroc la bani, iar dacă splina are o parte umflată spre coadă, iarna va fi grea spre sfârşitul ei. 

   Porcul niciodată nu a lipsit și nu va lipsi de pe masa de Crăciun a românilor.