Ioana Bocicu - Gura Humorului, jud. Suceava
DRAGOBETE
Râsete și chicoteli, veselie mare,
Un alai de fete,
pe alee s-a oprit
Și unui tânăr îi dădeau târcoale,
Ce le privea nedumerit.
Pe loc, el taina le-o dezleagă,
Și patima cea veche în el se reaprinde,
Oare pe care din ele să aleagă?
Și timid, pe una-n brațe o cuprinde.
Avea ceva ce-l îndemna s-o cucerească,
Tânără, frumoasă, cu părul blond ca spicul,
Nu prea avea curaj să îndrăznească,
Dar pe loc, de ea s-a-ndrăgostit voinicul.
Dorințele aprinse le dădeau târcoale,
Iubirea se zbătea
în ei pe îndelete,
Și dintr-o dată,
i-a furat o sărutare...
Chiar sub privirea celorlalte fete.
Apoi sfios, o cuprinde-n brațe strâns,
Căci dragostea face minuni, se pare,
Duios,
ea cu palma fața i-a atins
Și-i
fericită în marea lui strânsoare.
Între ei se naște o poveste de iubire,
Neluând în seamă celelalte fete,
Care-i priveau, simțind un pic dezamăgire,
Că nu le-a sărutat, frumosul Dragobete.
IUBIRE DE
DRAGOBETE
Luna apare și celor doi le zâmbește,
În jurul ei, steluțe una câte una se ivesc,
Feciorul privind-o atent, cu dor îi șoptește:
-Hai să fugim în lume, doar știi că te iubesc!
Privirea lui pătrunzătoare o-nfioară,
Și se tot întreabă dacă o iubește,
Sau luna hoață îi păcălește astă seară?
Totuși intră-n jocul lui și îi zâmbește.
Nu va putea pleca cu el așa departe,
Chiar de i-a jurat o veșnică iubire,
În lumea lui pe nimeni nu cunoaște,
Dar se va putea-ntâlni c-o marea fericire.
El este zeu, iar ea o simplă muritoare,
Și în lumea lui sunt multe stele,
Degeaba îi spune cu mare ardoare,
Că ea... e mai frumoasă decât ele.
Auzise din vecini, că-l cheamă Dragobete,
Că e un zeu al dragostei fără sfârșit,
Că e mereu înconjurat de multe fete,
De ce tocmai de ea s-a-ndrăgostit ?
În trupul ei a tresărit fugar acel fior,
Și inima curată nu-i mai aparține,
În suflet îi pătrunde-ncet un mare dor,
Și toate pe acest Pământ îi par străine.
Privind spre cer, spre Luna argintie,
Păcatul ei din gând cu foc o mistuia,
Speranța din sufletu-i trist, iar îi reînvie,
În timp ce Dragobete, iubirea îi șoptea.
De trupul său celest, încet ea se lipea,
Și inima începe să-i bată nebunește,
Pe Dragobete cu toată ființa și-l dorea
Și-o stea căzând, iubirea lor pecetluiește.
