Poeți contemporani - Constantin-Nicolae Gavrilescu - Anotimpul iubirii

Constantin-Nicolae GAVRILESCU


               CÂND SUFLETUL VA ÎNFLORI

                    Când sufletul va înflori
                    deschisă-i calea spre iubire,
                    în zorii zilei fără nori
                    palpită inima-n neştire.

                              Va curge sângele prin vene
                              înflăcărat de focul firii,
                              şi-n veci de veci el va rămâne,
                              simbolul veşnic al iubirii.

                                        Amorul va striga din nou,
                                        va chiui de bucurie,
                                        va-ntoarce cerul un ecou
                                        ca-n toată lumea să se ştie.

                                                  Când sufletul va înflori
                                                  aşa cum înfloreşte-o floare,
                                                  va fi şi azi cum a fost ieri,
                                                  va fi acea iubire mare.

                                                                 Lasa-vom poarta inimii
                                                                 deschisă larg, ca să primească
                                                                 fiorii dragostei dintâi,
                                                                 și viaţa să ni se-mplinească.

                                                               VOI FI VISAREA DRAGOSTEI ETERNE

                                                                   Am fost, voi fi visarea dragostei eternă,

                                                                   lăsa-voi clipa fanteziei de-a aşterne
                                                                   din gând frumos, în nopţile cu lună plină
                                                                   şi pân-n zori, iubirea ca florile perene.

                                                    Să fie călăuză amorului intens,
                                                    magia dulce-a clipei noastre de-mplinire,
                                                    care, în tot frumosul astăzi a cuprins
                                                    întreaga galaxie iarăşi, de iubire.

                                     Am fost, şi iar voi fi cu-alean în pragul nopţii,
                                     la pieptu-mi să te ţin, de dragoste plângând
                                     să fiu în zorii răsăriţi ai dimineţii,
                                     cel licăr ce-a crescut duios, noaptea în gând.

                                                                Şi să-nteţim noi flacăra ce ţine trează
                                                                veşnic, lumina vieţii vie pe Pământ,
                                                                să demonstrăm că dragostea nu încetează,
                                                                învăluie-n plăcere suflet,  dezmierdând.

                                                                          Am fost, dar iarăşi sunt pe veci îndrăgostit,
                                                                          şi clipa feeriei liber-am s-o las,
                                                                          dorind cu gând arzând, de-a fi mereu iubit,
                                                                         de-a te iubi cu foc femeie,-n fiecare ceas. 

                  MI-A DĂRUIT DESTINUL TOTUL

                                Când m-am îndrăgostit de tine,

                                natura toată a-nflorit,

                                     corola florilor perene

                                     de vânt, zburat-a spre zenit.

                                          Și era pajiștea-mbrăcată

                                          cu toate florile din gând,

                                               privirea mea ușor plecată,

                                               cu ea doream să le cuprind.

                                                    În mijloc erai tu, supremă,

                                                    spre tine alergam grăbit,

                                                         să-ți mângâi silueta-ți demnă

                                                         și chipul tău cel mult iubit.

                                                         Natura toată era vie

                                                         albinele zburau de zor,

                                                    iar păsările pe câmpie

                                                    cântau în triluri, despre-amor.

                                               Atunci am spus, că pentru mine

                                               venit-a vremea să mă-nsor,

                                          căci lângă tine-mi va fi bine,

                                          frumoasa mea cu chip de dor.

                                     Mi-a dăruit destinul totul,

                                     pe zâna blondă din decor,

                                ca tu să faci cu mine-ntregul

                                și eu cu tine să mă însor.