Primăvara reînvie

 

După cum vântul adie

iar zăpada s-a topit,
sufletu-i în armonie
'n peisajul inedit.

Din văzduh, raze uşoare
cu bineţe ne răsfaţă,
și căldura de la soare
ne-ncălzeşte lin pe faţă.

Printre crengi, în triluri scurte
păsările cerului,
ne şoptesc atât de multe
despre clipa dorului.

Din pământ, aburi răsar
ridicându-se în cercuri,
desenând forme ce-apar
pe aleile din parcuri.

După cum adie vântul
primăvara reînvie,
provocând în taină gândul
să viseze-n armonie.

Deschid fereastra soarelui

Deschid fereastra soarelui

şi las să pătrundă

razele primăverii

ca să-mi lumineze viaţa,

vestindu-mi începutul

ca sufletu-mi să vadă

în astral fiorii noului

cu armonii divine.

Deschid apoi sufletul

pentru a nu pierde nimic

din clipa dulce a iubirii

ce rezonează cu Pământul

în adierea caldă a vântului,

aliatul ce-mi lasă a-ntrevede

că dragostea din primăvară

urmează cuminte calea şi destinul. 

Deschid fereastra soarelui

şi-i las razele-i calde să pătrundă

la poarta inimii

luminându-mi drumul. 

Nu toţi eroii mor odată

Nu toţi eroii mor odată

sunt unii care viu trăiesc,

stindard de faptă şi răsplată

pentru pământul strămoşesc.

Trăiesc în cărţi, letopiseţe,

în glorii scrise în jurnale,

vitejii noștri-n  frumuseţe

de-a pururi fi- vor   în anale.

Trăiesc în conştiinţa lumii

prin ceea ce au săvârşit,

prin fapte sau cu rodul minţii

pe locul sfânt ce l-au iubit.

Nu toţi eroii mor odată,

sunt unii care viu trăiesc,

să nu mai fie niciodată

război pe plaiul strămoşesc.

Nu toţi eroii mor odată,

dar toți vor fi  nemuritori

chiar de sfârşeşte lumea toată,

căci vor trăi ca-nvingători.

Fetelor, de mărţişor

Când din cer raze de soare
blând coboară dând bineţe,
ne îmbie la plimbare
cu suflete îndrăzneţe.
Semn ne este că sfârşeşte
iarna ce-i de-acum plecată,
talpa nu ne mai pășește
prin zăpada de-altă dată.
Printre pomii-nalți din parcuri
un covor alb se zărește,
c-așezând răzleț în pâlcuri
Primăvara înflorește
floare mică, răsfățată,
printre frunzele uscate
când natura se dezgheaţă,
și destinul împlinește.
Totul e înălţător!
Alb, gingaş şi minunat,
ghiocelul vestitor
în decor parcă-i pictat,
și-l culegem cu mult drag,
ca în Martie cu dor
să îl oferim în prag,
fetelor, de mărţişor.
Gavi... 28.02.2014.

Pe aleea destinului

Un zâmbet, o floare şi-o rază de soare

de mână cu gându-nfloresc,

nu lasă ast’ viaţă nimic la-ntâmplare

te-nalţă-n avânt tineresc.

Ştrengar îmi e gândul şi-mi lasă surâsul

deschis ca o floare-n amiezi,

în raze de soare mă pierd cu candoare

visând cum ai să mă dezmierzi.

Şi  inima-ți spune cu şoapte nebune:

- Hai vino!  Am poarta deschisă,

mi-e dorul iubirii în nemărginire

iar sufletul îmi este în transă.

Pe-aleea destinului  caut mereu

petale de flori cu parfum,

sub razele calde-ale dorului meu

 să ţi le presar ţie-n drum.

Un zâmbet, o floare şi-o rază de soare

şi mână în mână, cu gând amândoi,

pecete vom pune cu o sărutare

şi-n viaţa de astăzi, şi-n viaţa de-apoi.

                                                                            

Asta-i vremea

 

Asta-i vremea care-mi place,

când din cer fulgii sosesc
și-n rafale vântu-i duce,
iar fețele-ncremenesc.

Vântul aspru biciuește,
eu cu sufletu-l primesc,
totul este de poveste,
frigul iernii îl iubesc.

Asta-i vremea când măicuța
mi-a dat viață de trăit,
într-o zi când dimineața
Iarna mi-a spus: Bun venit!

Asta-i vremea cea lumească
unde sufletu-mi plutește,
ca pe iarnă s-o vestească
cu onoruri ca-n poveste.

Asta-i vremea care-mi place
când din cer fulgii zglobii,
aduc, sub cerul ce tace,
bucurii pentru copii.

Văd fulgii cum valsează,

Ce dor mi-a fost de tine
și cât te-am așteptat!
Doar cerul poate spune
cum de s-a întâmplat.

Deschis-a calea dreaptă
și din eter coboară,
la ruga-mi înțeleaptă,
fulgi argintii ce zboară.

Ce dor mi-a fost de tine!
Un an te-am așteptat
să vii din nou pe la mine,
miracol s-a întâmplat.

Văd fulgii cum valsează
și-n hora lor mă-ncing,
pe sol ei se așează,
dansez cu ei prin crâng.

Ce dor mi-a fost de tine!
Slăvită fii în cânt!
Ești Zâna mea cea bună
și Iarnă pe Pământ.

Cuib de rândunică

Sub strașina de la casă,

două rândunici grăbite

împletesc crăcuțe multe,

de nimica nu le pasă.

Nu au timp nici de odihnă,

cară lut, apă și pene,

zămislesc mortarul bine

ca pe veci casa să țină.

Înc-un pic și totu-i gata,

vor avea căminul lor,

și-n curând mamă și tată

vor da hrană puilor.

Voi, s-aveți grije de ele,

cuibul să-l păstrați intact,

c-alfel este un păcat

ce la casă-ntoarce rele.

Fulgi din cer or să se cearnă

Sunt Grivei, cățelul mic,

despre puf nu știu nimic,

mama nu mi-a spus că puful

o s-acopere Pământul.

Vai cât este de lucios

și în aer, și pe jos!

Spune! Ce să fie oare,

că nu este de mâncare?

Când pe nas fulgi poposesc,

de căldură se topesc,

iar când merg, puful cel rece

prin lăbuțe frigu-mi trece.

Și de n-am la gât fular,

cizme și mănuși măcar,

mă va prinde o răceală

de n-o să mai merg la școală.

Vai! Cât este de frumos

și în aer, și pe jos!

Mi-a spus tata că e iarnă,

fulgi din cer or să se cearnă.