Antologie „În așteptarea lui Moș Crăciun - Povești și poezii românești, la gura sobei” - Dionisie-Dinu Pop

                                      

Dionisie-Dinu POP
      România

                                                    CREȘTINE SĂ FII BUN!

                                                    Pe cerul anului ce-apune

                                               Se-adună nori de sărbătoare,

                                         Și după datine străbune,

                                    Se fac cele pregatitoare.

                                          Din casele de buni creștini

                                     Se-aud colinde-n repetare,

                                La clăci, cu neamuri și vecini,

                           Veniți spre întrajutorare.

                                E-ntrecere printre vecine

                           Cum casele-și împodobesc,

                      Spre a primi cum se cuvine

                 Nașterea Fiului cel Ceresc.

                          Se pregătesc bucate-alese,

                               Din pivniță se-aduce vinul

                                    Și se întind bogate mese,

                                         Pe întrecute, cu… vecinul.

                 Poarta la drum e larg deschisă

                      După un obicei străbun,

                           Ca-n vorba peste veacuri zisă:

                                Tu nu uita crștine azi, de Crăciun,

                                                           să fii  mai bun!

                      Primesc voioși colindatorii

                           C-așa-i datina strămoșească,

                                Iar mai târziu, și urătorii

                                     Ce Anul Nou, vin să vestească.

Antologie „În așteptarea lui Moș Crăciun - Povești și poezii românești, la gura sobei” - Rodica Constantinescu

                                                    RodicaCONSTANTINESCU
                                                               România   

SCRISOARE CĂTRE FIUL MEU

Afară-i vânt turbat, dar cald e în odaie,

     Ard crengile uscate ce-n vara le-am adus,

          În astă seară alături îl am pe Niculaie

               Ce-a ocolit tot satul, sosind pe la apus.

                    Ne amintim pe rând de anii ce-au zburat,

                         De clipele frumoase, dar şi de lungi tristeţi,

                              Oftăm la unison , căci multe am îndurat,

                                   Dar ne însufleţim cu gândul la băieţi.

          Fără de veste parcă mă-nvăluie un dor

               De cea care a plecat pe drumul către cer,

                    Apoi te strig pe tine, iubitul meu fecior

                         Aş vrea să te mai văd, căci poate mâine pier.

                              Eu nu văd să mai scriu, am ochii o povară

                                   Şi-l rog pe Niculaie de poate să m-ajute,

                                        Scrisoare să-ţi aşternă acum în prag de seară,

                                             Căci muică-ta mă cheamă în clipele tăcute.

                    De poţi să vii băiete până la sfânt Crăciun

                         Ca taica să-ţi mai dea ceva de prin ogradă,

                              Păstrat-am pentru tine din vinul cel mai bun,

                                   Un coş cu nuci, o curcă şi mere din livadă.

                                        O, de ai putea să stai măcar o zi în plus,

                                              La muică-ta s-ajungem, la tristul ei mormânt,

                                                   Mi-a apărut în vis şi-n taină ea mi-a spus

                                                        S-aprinzi o lumânare şi să-i trimiţi cuvânt.

                              Mi-e dor de ochii tăi, copilul meu cel drag

                              Şi nu-mi doresc mai mult decât o-mbrăţişare,

                              Eu aş pleca spre cer de te-aş vede în prag,

                              Luându-mi, apoi zborul către cereasca zare.

                                                        Dar de nu poţi copile ca să ajungi acasă

                                                        Tăicuţa te-nţelege, că poate nu ai vreme,

                                                        Am să-ţi trimit degrabă prin vărul tău o plasă,

                                                        Iar pentru mine, tu să nu îţi faci probleme.

                                                                              DIN UMBRĂ TE PRIVESC

                                                                  Iubitul meu, e iarnă peste pământ și seară,
                                                             Omăt târziu ți-e părul, de vreme aşternut,
                                                        Din umbră te privesc ca pentru-ntâiaoară
                                                   Cu sufletu-n tăcere pe pleoape te sărut.
                                              Ai trupu-nveşmântat în ruginiu de toamnă
                                         Şi-i neatins de gerul ce bântuie pe-afară,
                                    Aud în taina clipei cum inima îți cheamă
                               O adiere caldă şi-un vis de primăvară.

                                                                   Nu vreau să te trezesc din lunga ta visare,
                                                                   Însă tăcerea grea va îngheța cuvântul,
                                                                   Prezența ei pe suflet va fi apăsătoare,
                                                                   Va stăpâni pustiul, o lacrimă și vântul.

                                                         Întind spre necuprins aripi în rugă mută
                                                    Să țin la ușă umbra și gerul cel năpraznic,
                                               Mă lupt prin gândul bun în taină, nevăzută,
                                          S-alung brațul tăcerii și frigul cel amarnic.
                                     Iubitul meu, priveşte, iar ninge peste noi
                                Cu mii de fulgi de-argint, petale de iubire,
                           Secunda fericirii se-mparte-n veci la doi
                      Şi-nsingurarea tristă se duce-n amintire.

                                                     SUNT SINGUR, DOAMNE

               Îmi este aşa de frig în noaptea asta

                    Şi-s singur, Doamne, pe Pământ,

                         Taica-i plecat în lume cu nevasta,
                              Iar maica-şi face somnul în mormânt.
                                   Se-apropie încet sfântul Crăciun,

                                        Copiii veseli spun colinde-n cor,
                                             Iar eu pe Domnu-l rog să fie bun

                                                   Şi-n dar să-mi dea un înger păzitor.

                                                                            Adorm cu lacrima-ngheţată pe obraz

                                                                       Visând la cetina cea verde din grădină,
                                                                   În somn adânc dispare al meu necaz
                                                              Şi văd doar ramuri pline de  lumină.
                                                         De mândrul brad ce se înalţă drept
                                                    Stă rezemat un îngeraş  zâmbind,
                                               Mă ia în braţe strângându-mă la piept

                                          Şi-mi cântă-ncet un altfel de colind.                                       

                                          „Suflet curat uitat de lumea oarbă
                                               Tu nu eşti părăsit şi nici stingher,
                                                    Priveşte sus şi roagă-te degrabă
                                                         Căci eşti copilul, Tatălui din Cer.
                                                                            Orice povară ai ori suferinţă, teamă
                                                                       De cete îngereşti vei fi mereu păzit,
                                                                  Sfânta Fecioară îţi este a ta mamă

                                                             Ascultă-i vorba, căci Ea te-a auzit."

  

Antologie „În așteptarea lui Moș Crăciun - Povești și poezii românești, la gura sobei” - Constantin-Nicolae Gavrilescu

Constantin-Nicolae GAVRILESCU
                România

O, brad înalt ce-o viaţă stai oriunde-n lume ca un crai, semeţ şi mândru îmbrăcat, în cetina-ţi verde smarald. De ploaie nu eşti apărat, dar când ninsoarea te-a-mbrăcat eşti tocmai bun de admirat, păcat că eşti sacrificat! Nu-ţi fie teamă c-ai să mori, iubire vei primi din zori, şi-n jurul tău roi-va sori aprinşi de fete şi feciori. În iarnă vei fi fericit, că-n viaţa-ţi scurtă ce-ai trăit, de Moş Crăciun împodobit în locuri publice gătit, vei fi de toţi sărbătorit.

Antologie „În așteptarea lui Moș Crăciun - Povești și poezii românești, la gura sobei” - Elena Moisei

                                                                                                        Elena MOISEI
                                                                                                             România

                       ȘI NINGE DECEMBRIE... SINGUR...

             Nu poți s-alungi serile lungi,

                  Când ninge-n decembrie... sigur...

                       În nopțile prelungi, ajungi,

                            Să nu mai fii atât de... singur...

 

                                 Și ninge-ncet din norii-ntinși

                                      Și ninge lent, ușor nesigur,

                                           În  gând prelins sub pașii ninși...

                                                Și ninge decembrie... singur...

                                                     Copil al iernii-n seri prea lungi,

                                                          În licăr de argint, alene,

                                                               Un vis târziu pe cer alungi,

                                                                    Când zorii zilei curg pe gene...

 

                                                                          Și ninge decembrie... singur...

                                                         DOI FULGI GHIDUSI

                      Doi fulgi ghiduși, doi spiriduși

                           Din lumea mea de nicăieri...

                                în vântul rece, efemeri

                                     se iau la trântă jucăuși...

 

                                          Aprind în lumea lor tăceri

                                               din cerul plin de noapte, duși...

                                                    doi fulgi ghiduși, doi spiriduși

                                                         Din lumea mea de nicăieri...

 

                                                                                      Minune mică, fluturând

                                                                                 din norii albi, pufoși și grei

                                                                            fantasme-aprinse în scântei

                                                                       dansează legănate-n vânt...

 

                                                    Doi fulgi ghiduși, doi spiridusi

                                                    Din lumea mea de nicăieri...

 PARFUM DE IARNĂ

 Parfum de iarnă cu petale, 

 ce pier grăbite, lunecând,

 îmi cad în palmă demențiale,

 în dansul umbrelor, curgând...

 

     În madrigalul de lumină,

          luna seceră din stele,

               sideful nopții în cortină,

                    răsfirat în falduri grele...

 

                         În pas grăbit aruncă-n salbă,

                              mirajul nopților din stea,

                                   în jocul fluturilor saltă

                                        toiagul scuturat de nea...

 

                                             ...Și noaptea curge-n simfonie

                                                  într-un albastru de mister,

                                                       plutesc năluci în armonie,

                                                            în visul iernii cad și pier... 

                                                                         SINGURATATE

                                                                                 A mai trecut un an și-o zi

                                                                            și nici nu mă puteam gândi,

                                                                       în seara sfântă de Crăciun

                                                                  să fiu hoinar, singur pe drum...

 

                                                             Un ultim ceas și un surâs...

                                                        m-am dus în timp, în gând ascuns...

                                                   un gând ce-n taină l-am lăsat

                                              codat în inimă, uitat...

 

                                       Acasă-n seara de Crăciun,

                                            la gura sobei în Ajun...

                                                 un ultim dans și un sărut,

                                                      în miezul iernii m-a durut...

                           Și vine-o vreme și nu știi

                                cum te-ai trezit singur să fii,

                                      într-un coșmar cu ochii goi...

                                           singurătate...și apoi?

Antologie „În așteptarea lui Moș Crăciun - Povești și poezii românești, la gura sobei” - Michaiela Boancăș

                                                                                                     

Michaiela BOANCĂȘ

             Italia

                                   
                                          ÎNCEP SĂRBĂTORILE DE IARNĂ

         În seara de Sfântu' Andrei,

              Iarna își începe cursul.

                   Ceru-i plin de norii grei

                        Și sunt cenușii ca plumbul.

                             Eu de când vă povestesc

                                  Încep fulgii să danseze,

                                       Și, valsând se învârtesc

                                            Începând să se așeze.

                                                                                     Acoperă-ntr-o clipită

                                                                                Toat-aleea cu castani

                                                                           Și băncuța părăsită,
                                                                      De acum cinzeci de ani.

                                                                 În timp m-aș întoarce iar

                                                            Să mă ung cu usturoi,

                                                       Nu era chiar în zadar,

                                                       Mă apăram de strigoi.

                    Grâu sub pernă eu puneam

                         Ursitul să mi-l visez,

                               Fiind copil, nu îndrăzneam

                                    Mamei ca să-i povestesc.

                                          Trecea și Sfântul Andrei...

                                               Așteptam Moș Nicolae

                                                    S-aducă în papucei

                                                         Ori dulciuri, ori jordie*.

                                                                                     Și cu sufletul la gură

                                                                                Așteptând pe Moș Crăciun,

                                                                           Voi porni o urătură...

                                                                      Vă doresc... un An mai bun! 

                                                         SE APROPIE CRĂCIUNUL

                            Șede maica în pridvor
                                 Și privește-n depărtare,
                                      Ochii ei sunt plini de dor,
                                           Inima, de... supărare.

                                                                            Se apropie Crăciunul
                                                                       Și își pune o-ntrebare:
                                                                  -Va veni acas' vreo unul?
                                                             Că-i aștept cu nerăbdare.

                             Am copii, vreo trei prin Lume
                                  Și eu stau singură cuc,
                                       Nu pot dorul a mi-l spune
                                            De frică, să nu „mă duc”.

                                                                               Afară frigul se lasă...
                                                                          Lemne, sunt vreo două- trei,
                                                                     Da-s tot singură la masă,
                                                                 Lacrimi curg din ochii mei.

                             Mi-i șterg cu coltul năfrămii
                                  Și uitâdu-mă spre poartă,
                                       Nu cred că m-au dat uitării,
                                            Mai apuc să-i văd vreodată?

                                                                            Stau în bâtă rezemată,
                                                                       Îmi sterg ochii cu năframa,
                                                                  Nu-i iubire mai curată
                                                             Așa cum iubește Mama!

                                                      ***************************

                                                     

                                                           Voi copii ce-aveti părinți

                                                           Nu-i lăsați să stea pe trepte,
                                                           Greu este atunci când simți
                                                           Și nu-i cine să te-aștepte!

      MIROASE-A SĂRBĂTOARE

Miroase-a sărbătoare și-a cetină de brad,

     Fulgii pufoși de nea din cer acuma cad,

          Se-așterne peste fire o mantie curată,

               Se aud frumos colinde cu Maica Preacurată.

                    Închid ochii, mă-ntorc, din nou copil în sat,

                         Îmi iau bocanci și traistă să merg la colindat,

                              Să cânt frumos la usă, vestind pe Nou Născutul,

                                   Să iasă gazda-n tindă s-asculte colindatul.

                                        Iar când se lasă seara să mă-ntorc acasă,

                                             Și tare fericită, să-mi scot totul din traistă.

                                                  Ca în copilărie... miros de mere coapte...

                                                       Revin în realitate... Iar m-am trezit departe.